Vrei si mai multa fericire? Accepta tot ceea ce ai

By  | 

Recent am urmărit filmul Philomena cu Judi Dench, un film emoţionant despre iertare, iubire şi oameni neȋndurători, dar mai ales despre acceptare şi fericirea autentică, acea plăcere de a te bucura de viaţă fără a cere nici conturi subtanţiale ȋn bancă, nici dulapuri imense de haine şi fără a o intelectualiza excesiv. 

Philomena, o peliculă inspirată de un caz real terifiant, este o lecţie de viaţă ȋn stilul Forest Gump, o palmă dată nouă, tuturor acelora care ne lăsăm prea mult angrenaţi ȋn rutina unei vieţi trepidante, care ȋncercăm să găsim explicaţii, motive şi teorii pentru tot ce este magic şi cu adevărat valoros ȋn viaţă şi care uităm să savurăm micile plăceri – o carte, compania cuiva, un peisaj frumos sau, de ce nu, un cappuccino cu spumă fină şi delicioasă. 

Te invit să vezi filmul mai ales pentru o anumită scenă-cheie ȋn care, după ce Philomena află că fiul pe care-l caută de zeci de ani a murit recent de SIDA şi că aceleaşi călugăriţe care i l-au luat din braţe când era tȋnără şi săracă şi l-au vândut unor americani bogaţi, i-au ascuns adevărul (faptul că fiul ei era ȋnmormântat la cererea lui ȋn mănăstirea unde a fost născut şi că a murit căutând-o), reacţia ei este mai mult sau mai puţin aceasta:”Vă iert pentru tot ce mi-aţi făcut”. 

Jurnalistul care a ajutat-o să-şi găsească fiul, extrem de supărat pe călugăriţe, o ȋntreabă cum de poate să le ierte, ar trebui să le plimbe prin procese, să le ȋngroape ȋn ȋnchisoare… Philomena se uită lung la el şi ȋi spune că a fi supărat şi nervos o viaţă ȋntreagă este o pierdere de vreme şi că este atât de extenuant. Touche, cum bine zice francezul. 

Ca un făcut, după ce Philomena m-a ȋntors pe dos şi mi-a dat mult de “rumegat”, a venit interviul cu americanul care a stat ȋn ȋnchisoare o viaţă ȋntreagă pentru o crimă pe care nu a comis-o.  Ȋn timpul interviului a fost ȋntrebat ce simte privind teribila ȋntâmplare, iar răspunsul lui a lăsat cu gura căscată o lume ȋntreagă:”A fost o experienţă nemaipomenită. Nu am nici un regret”.

Atunci, având ȋn vedere ambele cazuri extreme, ȋn care cei mai mulţi oameni ar fi reacţionat agresiv şi s-ar fi luat de gât cu cei care le-au făcut rău, te ȋntrebi, ce ne face fericiţi cu adevărat

Răspunsul surprinzător vine de la autoritatea ȋn materie de psihologie pozitivă (adică psihologia fericirii), Daniel Gilbert, PhD, profesor de psihologie la Harvard şi autor al bestseller-ului Stumbling on Happiness, o carte tradusă ȋn 25 de limbi şi care a fost distinsă cu premiul 2007 Royal Society Prizes for Science Books.

După o viaţă de studii, Gilbert a ajuns la concluzia că nici banii (de parcă nu ştiam deja), nici faima, nici condiţiile sociale nu ne aduc fericirea, ci acceptarea a tot ceea ce ne aduce viaţa, bun sau rău, şi a faptului că nu putem fi tot timpul fericiţi – este normal ca viaţa să aibă suişuri şi coborâşuri, adevăr pe care cu greu ȋl acceptăm. 

Alege ce e mai bun fără să te uiţi ȋnapoi

Gilbert explică de ce la un an de la eveniment, un câştigător la loto poate fi la fel de fericit ca o persoană care a paralizat şi se află ȋn scaunul cu rotile. Faza critică, adică adrenalina câştigului ȋn cazul unuia şi nenorocirea paraliziei celuilalt, perde din intensitate şi intră ȋn etapa de platou, de normalitate, după mai puţin de jumătate de an.

Astfel că la un an după eveniment, amândoi sunt la fel de fericiţi pentru că o parte a creierului nostru, cortexul frontal, ne face să ne adaptăm la noua situaţie şi s-o acceptăm ca atare, fără să ne mai lamentăm. Iar procesul de acceptare este dublat de ceea ce Gilbert numeşte “imunitate psihologică”, o reacţie automată de stabilizare mentală, de revenire la normalitate, care apare atunci când condiţiile de trai se schimbă.  

Dar dacă situaţiile dificile ȋn care ne pune viaţa nu duc la destabilizare mentală totală, problemele intervin atunci când comparăm orice avem, de la fundul care ar putea fi mai mic, ca al vecinei de la etajul doi, la iubitul care ar putea fi mai gentleman, ca acel superb coleg de la marketing. 

Propriu-zis, comparând ȋncontinuu ceea ce avem cu ceea ce nu avem, ajungem frustrate şi ȋncetăm să ne bucurăm de viaţă pentru că suntem foarte nemulţumite. 

Pentru a exemplifica, Gilbert povesteşte despre un experiment pe care l-a făcut cu studenţii de la Harvard. Li s-a spus că este un curs de fotografie şi că ar trebui să realizeze instantanee cu ceea ce este important pentru ei (căţelul, familia, iubita, etc.), ca apoi să aleagă doar trei fotografii. După ce le-au identificat, Gilbert i-a ȋmpărţit ȋn două grupuri – unii au fost informaţi că trebuie să selecteze doar una, pentru că celelalte două urmează să facă parte dintr-o expoziţie, iar celorlalţi li s-a zis că pot alege o fotografie, dar se pot răzgândi ȋn cinci zile. 

Rezultatul? Ȋntrebaţi peste o săptămȋnă dacă sunt mulţmiţi de decizia lor, toţi cei incluşi ȋn primul grup s-au arătat foarte ȋncântaţi de alegere, pe când ceilalţi, ȋn proporţie de aproape 100%, au fost extrem de supăraţi, schimbând cel puȋin o dată fotografia ȋn decursul celor cinci zile de graţie, dar arătându-se la fel de nefericiţi de rezultat. Morala? Mulţumeşte vieţii pentru ce ai, nu te mai compara cu ceilalţi şi bucură-te de fiecare lucru, oricât de mic.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *