Vrea sa las tot si sa ma mut

By  | 

Din mesajul tau se intelege faptul ca ai acceptat deja aceasta varianta; tot ceea ce sper este ca inainte de a lua decizia asta sa fi existat o discutie serioasa in acest sens. Daca nu s-a intamplat, nu e prea tarziu nici acum (numai sa nu va fi facut deja bagajele). Parerea ta ar fi trebuit sa aiba o foarte mare greutate atunci cand s-a luat aceasta hotarire. Daca el nu a tinut cont de ea, e timpul s-o spui cu voce (mai) tare. Cere-i acum sa se puna in locul tau, sa se gandeasca la cum ar fi sa lase totul in urma pentru a te urma pe tine in alta parte.

Din pacate, nu te poti astepta la cine stie ce rezultat; iti va raspunde probabil ca nu e acelasi lucru si iti va oferi o gramada de argumente in acest sens, la care tu trebuie sa ai raspuns. Totodata, nu trebuie sa-l judeci foarte dur: la fel cum tie iti este greu sa-ti parasesti familia si prietenii, si lui ii este dificil sa stea departe de ei, iar acum are ocazia de a remedia acest lucru. S-ar putea pune si problema unei cai de mijloc, insa distanta intre cele doua orase este destul de mare pentru ca relatia voastra sa poata functiona normal in conditiile in care ai alege sa-l lasi sa plece singur.

In alta ordine de idei, o fi ea distanta mare, dar nu e la capatul pamantului. Iti vei vizita familia si prietenii, vor veni si ei la tine, vei cunoaste oameni noi, vei avea o alta locuinta si un job; cine stie, s-ar putea sa-ti placa! Tot ce conteaza este ca veti fi impreuna. Ia in calcul totusi faptul ca veti lucra impreuna, probabil; ai grija sa folosesti asta in mod constructiv, cu limitele de rigoare!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *