Tot ce trebuie sa stii despre cititul in palma (partea II – cele 3 linii principale)

By  | 

Arta cititului în palmă (sau chiromantia) a fost folosită încă din epoca de piatră și are ca scop prezicerea viitorului.

Dintotdeauna, omul a vrut să se cunoască cât mai bine și să afle ce îi rezervă viitorul. Din acest motiv, s-a născut chiromantia, sau, așa cum este cunoscută de către oricine, arta cititului în palmă sau ghicitul în palmă.

Într-un articol anterior, am făcut un fel de „introducere în chiromantie”, unde am văzut care e diferența dintre cititul în palmă pe care îl vedem prin filme și cel real, apoi am făcut o clasificare a tipurilor de palme și am încheiat cu câteva informații despre liniile din palmă (numărul și tipul lor, posibile pete și semne etc).

Astăzi, vom vorbi puțin despre cele trei linii principale ale palmei și anume linia inimii, cea a capului și cea a vieții.

Linia inimii este cea mai apropiată de degete. Ea trece de-a lungul palmei, începând de obicei între degetul arătător și cel mijlociu și ajungând spre lateratul palmei. Și de această dată există o subclasificare, pentru că există linia fizică a inimii și cea mentală. Prima va fi mai curbată spre degete, în timp ce a doua nu este curbată.

În genere, linia inimii nu va spune că peste 43 de luni îți vei cunoaște Făt Frumosul, ci pur și simplu indică modul în care intri în relație cu cei din jurul tău. În cazul persoanelor cu o linie fizică a inimii, ei sunt o fire deschisă, afectuoasă, care își exprimă cu ușurință sentimentele. De asemenea, atunci când suferă își revin destul de repede. Cei care au o linie necurbată, deci mentală, sunt de obicei persoane care își dezvăluie greu sentimentele. Sunt foarte sensibili, dar introvertiți și au nevoie de spațiu în jurul lor.

Cea de-a doua este linia capului. Ea începe pe undeva între degetul mare și arătător și traversează palma. Uneori ajunge pe cealaltă latură a palmei, dar de obicei se termină pe undeva pe la mijloc. Această linie reprezintă calitatea gândirii unei persoane, intelectul acesteia. Dacă linia este dreaptă, ea este o linie practică și se găsește pe palmele persoanelor cu picioarele pe pământ, care au o gândire practică. Dacă linia are o curbă proeminentă, ea este numită „imaginativă” și este reprezentativă pentru persoanele care abordează problemele vieții cu imaginație și creativitate.

Nu în ultimul rând, avem linia vieții. Ea înconjoară degetul mare, făcând un semicerc în jurul acestuia. În general, dacă linia veții acoperă o suprafață mai mare din palma ta, înseamnă că ești o persoană alertă, ce emană energie. Dacă semicercul se află cât mai aproape de baza degetului, atunci ești letargică și apatică.

Uneori, linia vieții este „ruptă” la un moment dat. Acest lucru semnifică o schimbare importantă din viața ta, un moment de cumpănă în care ți-ai schimbat radical percepția asupra vieții.

Nici de această dată nu ne vom lungi prea mult, dar, dat fiind că mai sunt multe lucruri de spus despre chiromantie, vom reveni cu un alt articol. Mai avem de discutat despre liniile grijilor, linia destinului, liniile secundare și degete.


Comments

comments