Taţii şi mamele noului val – Vlad Tăuşance

By  | 

Proaspăt tătic, colegul nostru, Vlad Tăuşance, îşi propune să ne deschidă ochii sceptici cu care vedem, noi, cei care încă n-am perpetuat specia, taţii şi mamele noului val. Să-i dăm cuvântul!

Mi-au crescut cearcănele şi barba.

Îmi stă mintea la orice, numai la muncă nu. Uneori umblu prin oraş cu tricouri pătate. Azi-noapte, la fel ca în ultimele luni, am dormit cam şase ore, cu întreruperi şi vise agitate. Şi mi-e tare bine aşa. Nu, nu mi-am redescoperit adolescenţa sentimentală, nici nu m-am întors pe frontul de clubbing. Am un copil.

Mai am ceva, o rugăminte: nu mă compătimiţi. În ciuda aparenţelor şi simplificărilor tentante, părinţia nu este o boală socială. Am fost şi eu unul din ăia care strâmbă din nas când asistă la alăptat în public sau schimbă masa pe terasă când se parchează un cărucior. Am pu so distanţă respectuoasă şi precaută între mine şi prietenii mei care s-au înmulţit, am fugit de mamele singure care-mi tot apăreau pe radar, m-am temut de paternitate ca de un virus care se ia prin sărut.

Am fost, ca de atâtea ori, mai suăperficial ca bloggerii de fashion şi mai iraţional ca Olivia Steer.

Înţeleg perfect rezervele oamenilor când vine vorba despre micile creaturi consumatoare de lapte şi producătoare de zbierete care ne asigură perpetuarea speciei.

Nu am niciun gând  sau chef să vă conving cât de miraculoşi şi fantastici sunt copiii. La fel ca ayahuasca, datul demisiei sau iarna în Thailanda, făcutul decopii nu merită povestit, ci doar trăit pe propria piele. Iar procesul prin care îi obţii este suficient de atractiv în sine ca să nu mai merite reclamă suplimentară.

Ce-mi doresc să pun la îndoială este modul în care vedem taţii şi mamele.

Citeşte continuarea articolului în ediţia aniversară a reviste Cosmopolitan.

Text: Vlad Tăuşance

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *