Snobismul sau cultul consumatorismului

By  | 

Snob o’clock = Fenomen care descrie timpurile viciate in care traim, si in care toata lumea pretinde ca adopta un stil de viata sanatos, moral, aplecat spre cultura, cu un spirit civic de nestavilit. Asta ne face sa ne intrebam: cati „adepti” sunt „contrafacuti ” si cati autentici?

Traim in epoca snobismului, asta e cert. Totusi, cum tragem linie intre ce ni se potriveste cu adevarat si ce e in contradictie cu ceea ce suntem de fapt? Care sunt realele trenduri si cum ne delimitam de ce ne impun cu forta… „modele”?

„Boala nationala”

Nu e nimic rau in a avea grija de imaginea ta, a purta haine ale unor firme celebre si a-ti detoxifia organismul cu o dieta eco de tot respectul, insa trebuie sa stii cat anume sacrifici pentru asta si in ce consta sacrificiul pe care-l „comiti” pentru a fi in linie cu occidentalii.

„Poate ca ar fi bine sa ne reamintim intelesul termenului snob”, propune psihologul Valentin Pescaru, „si anume acea persoana care admira si imita fara discernamant tot ce este la moda”.

Explicatia preluata din DEX este oare putin cam dura?

„Acest snobism se traduce insa si prin dorinta de a fi in pas cu timpurile, de a fi actual, asta insemnand intr-un fel sa fii/sa ramai intodeauna tanara (doar varstnicii sunt depasiti de vremuri, nu?)… cu orice pret.

Nu de putine ori, pretul platit este foarte mare, caci vedem, de exemplu, tinere care se imbraca „la moda” netinand cont de faptul ca arata foarte rau, ca pur si simplu nu le sta bine cu o haina sau cu un pantof la moda”, isi expune specialistul punctul de vedere.

Atunci cand preiei ceva de-a gata, risti sa pari artificiala.

Orice haina purtata doar pentru ca e „in”, dieta cu verdeturi abordata doar ca sa te alaturi „miscarii” contra junk-food-ului, vor parea false, ceea ce e mai rau pentru imaginea ta decat sa fii in afara modei!

E nevoia de apartenenta!

Si nu e vorba numai de a fi in pas cu trendurile! Pur si simplu nu te poti plasa in afara curentului.

In acest context, merita amintit termenul de societate de consum, acea tendinta globala aparuta in secolul al XX-lea si care se refera la consumul excesiv si nemotivat de produse. De altfel, dependenta de shopping este efectul manipularii producatorilor cu ajutorul reclamei.

„Este nevoia de a apartine unui grup, unei clase – nevoie naturala in fiecare individ”, explica dr. Pescaru.

Si nu-i asa ca desi sustinem sus si tare ca preferam un stil de viata „curat” din toate punctele de vedere, suntem dependenti de masina (mai rau, conducem masini „inzestrate” cu multi cai putere, deci consum mare de combustibil) si facem risipa de alte resurse: „De exemplu email-urile pe care regasim scris in subsolul paginii, cu verde, ca am economisit nu stiu cat lemn, cand de fapt email-urile sunt tiparite, pentru a fi pastrate in arhiva”, continua specialistul.

Nu tot ce este la moda este cu adevarat valoros.

„In mod paradoxal, valoarea este data de proba timpului, de supravietuirea acelui lucru, a acelui fapt peste timp. A fi la moda trebuie sa fie in rezonanta cu restul personalitatii, si abia atunci discutam de autenticitate si, de ce nu, de valoarea reala a persoanei care incearca sa se adapteze la nou”, incheie psihologul Valentin Pescaru.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *