Semne ca esti o iubita sufocanta

By  | 

Cât de des îţi contactezi iubitul? De regulă, când suntem într-o relaţie care merge foarte bine, ne dorim să fiu alături de partener cât de mult se poate şi nu ne săturăm unul de celălalt. Dar, bineînţeles, acest lucru e imposibil, aşa că multe femei tind să îşi contacteze iubitul foarte des, pentru orice lucru mărunt. Dacă şi tu faci asta, încearcă să eviţi să îl suni din oră în oră în zilele în care nu vă vedeţi; chiar dacă nu îţi spune nimic, de teama să nu te supere, îl poate deranja mai mult decât crezi.

O altă problemă des întâlnită în cupluri este verificarea telefonului, a mesajelor de pe Facebook sau a e-mail-ului. Învaţă să ai mai multă încredere în iubitul tău şi să încearcă să nu controlezi mereu totul.

Nu mai pleci nicăieri fără el, chiar şi atunci când te întâlneşti cu fetele îl iei cu tine? Sau, mai mult de atât, dacă el iese în oraş cu gaşca, insişti să mergi şi tu? Nu e sănătos şi normal să ieşiţi mereu împreună! Ieşi la o cafea sau în club doar cu prietenele şi lasă-i şi lui libertatea să iasă doar cu amicii lui.

Deşi este de aşteptat ca într-o relaţie partenerii să se sprijine şi ajute unul pe celalalt, nu exagera cu asta. Nu îi oferi sfaturi atunci când nu ţi le cere şi nu considera că tu ştii mai bine cum să se comporte în orice situaţie. Este iubitul tău, nu un copil care trebuie educat.

Dacă obişnuieşti să îl manipulezi şi şantajezi emoţional, opreşte-te. Iubitul tău este conştient de ceea ce faci şi nu garantez că va rămâne mult alături de tine. Deşi plânsul este cea mai comună formă de manipulare, multe femei ajung să se prefacă că sunt bolnave, mint că sunt însărcinate (după care în mod surprinzător pierd sarcina sau realizează că de fapt nu erau însărcinate după ce iubitul le face pe plac) sau ameninţă cu sinuciderea. Dacă de aşa ceva este nevoie ca să îl ţii pe iubitul tău aproape, este clar că relaţia nu este una sănătoasă.

Încrederea se câştigă cu timpul şi este ok ca la începutul relaţiei să nu fii 100% sigură în privinţa lui. Dar în niciun caz nu îţi ruga o prietenă să îi facă avansuri ca să îl testezi! Este penibil şi cel mai probabil o să îşi dea seama că este ceva dubios la mijloc.

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *