Semne ca esti dependenta de cumparaturi

By  | 

Ce înseamnă de fapt… prea multe cumpărături? Psihologii consideră cumpărăturile în exces o adevărată dependenţă, o tulburare mentală, pe care o numesc compulsive buying disorder (CBD).

Iată câteva semne care arată că eşti dependentă de cumpărături.

1. În primul rând, cumperi lucruri de care nu ai nevoie, doar de dragul de a avea mai multe. De multe ori, acestea rămân în dulap, cu eticheta încă pe ele. Dar nu te puteai abţine să le cumperi, sunt atât de frumoase!

2. Dacă unele persoane mănâncă jumătate de kilogram de prăjituri sau îşi cumpără o sticlă de vin atunci când sunt supărate, tu ieşi la cumpărături. Psihologii consideră că starea euforică creată de cumpărăturile în exces este asemănătoare cu cea dată de consumul de alcool. 

3. De asemenea, atunci când nu fac cumpărături, shopaholicii sunt depresivi şi anxioşi. În plus, nu te poţi abţine. Chiar dacă intri într-un magazin doar pentru a cumpăra o rochie pentru aniversarea unei prietene, ieşi de acolo cu încă zece produse.

4. Bineînţeles, în momentul în care cumperi lucruri noi încontinuu, ajungi să ai probleme mari cu banii. Te imprumuţi de la prieteni şi familie (chiar dacă nu ai de unde să îi înapoiezi) şi poţi ajunge chiar să ai probleme legale. Apoi, ca orice dependent, te simţi vinovat şi chiar încerci să ascunzi ceea ce faci. 

Dacă aceste semne ţi se potrivesc, şansele sunt destul de mari să fii dependentă de cumpărături. Trebuie să înţelegi că dependenţa este o problemă reală, iar cel mai potrivit este să mergi la un psiholog pentru a afla care este cauza acesteia.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *