Secretele succesului de la Cristina Detesan

By  | 

Cristina Deteşan (25 ani, dreapta) fondator www.elisro.org 

Până acum.

Cristina a studiat primii doi ani universitari la ASE, facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Bucureşti, iar în anul trei a decis, prin intermediul programului Erasmus să-şi continue studiile la Paris. A absolvit apoi masterul în afaceri internaţionale şi management la Manchester Business School. Azi, e una dintre fondatoarele ELIS – reţeaua românilor remarcabili din lume, lideri în domeniile lor de activitate.

Ideea.

Încă de când studia la Paris, Cristina începuse să discute împreună cu prietenele ei, Iulia Zanoschi (24) şi Delia Zanoschi (24) (ambele absolvente la HEC Paris, universitate specializată pe management) despre crearea unei organizaţii pentru români şi care s-a concretizat abia când cele trei s-au reîntâlnit la Londra anul trecut.

„ În cazul meu, cred că a contat extrem de mult experienţa pe care am avut-o cât am studiat în Manchester. Ca student reprezentant al cursului meu, am avut posibilitatea de a fonda MBS Horizon – prima organizaţie pentru studenţii masteranzi şi am văzut cât de mult contează să ai o comunitate puternică în jurul tău şi un cadru formal care să te încurajeze să interacţionezi cu ceilalţi atunci când eşti prins în activităţi profesionale. Atunci am reuşit să aduc împreună persoane din culturi diferite, din ţări aflate la mii de kilometri depărtare şi având interese variate. Acelaşi lucru aş vrea să se întâmple şi cu organizaţia Elis, care spre deosebire de MBS Horizon, unde aproape totul ne făcea să fim diferiţi, aici avem aceeaşi ţară din care venim, vorbim aceeasi limbă şi mulţi am crescut îm aceleaşi locuri”, povesteşte Cristina.

Situaţiile cheie.

„Cred că cea mai mare provocare pentru noi ca echipă a fost găsirea unui echilibru între partea profesională şi energia pe care o punem în dezvoltarea organizaţiei”, recunoaşte ea. Asociatele ei adaugă că au trăit perioade intense, când lucrau câte 20 de ore pe săptămână la organizaţie şi uneori discutau aprins timp de cinci sau şase ore. Totuşi, „acele vremuri cred că ne-au unit mult ca echipă, iar fiecare dintre noi a învăţat să devină mai eficientă, să prioritizeze şi să împartă responsabilităţile”, accentuează Iulia Zanoschi. Comunicarea în echipă şi înţelegerea din partea celorlalţi când treceau printr-o perioadă mai intensă la serviciu şi nu puteau contribui la fel de mult au fost alte challenge-uri cărora a fost nevoie să le facă faţă, completează Delia Zanoschi.

Capitalul.

„De fiecare dată când lansezi o iniţiativă ai nevoie de un buget iniţial, însă în cazul nostru investiţia cea mai semnificativă a fost timpul pe care l-am acordat pentru dezvoltarea conceptului, a structurii organizaţiei şi a platformei online”, dezvoltă Cristina. Paleta de culori, misiunea Elis, procesul de mentorat sau mesajul transmis potenţialilor membri sunt doar câteva dintre punctele dezbătute în timpul lungilor conferinţe online dintre cele trei tinere.

Criterii must-have pentru succes:

● Comunicarea în echipă.

● Înţelegerea membrilor echipei din care faci parte.

● Menţinerea unui nivel ridicat de energie, motivaţie şi entuziasm.

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *