Revendică puterea seducţiei

By  | 

NU e chiar cel mai bun moment să vorbim despre seducție având in vedere actuală stare generală semi-conflictuală dintre bărbați și femei. Dar, aveți puțină răbdare.     

Arta seducției este una dintre cele mai vechi trăsături ale comportamentului feminin. Dacă ne gândim puțin, ne întoarcem la Eva, prima femeie de pe pământ, şi putem spune chiar că este prima femeie care s-a folosit de arta seducției, ispitindu-l pe Adam cu mărul, reușind astfel să fie dați afară din Grădina EDEN. Drept urmare, tot Eva este considerată şi prima ființă păcătoasă. Doar că, dacă Eva nu se folosea de puterea seducției, și ea și Adam poate încă mai erau în Grădina EDEN și, poate, chiar și noi eram acum, acolo, cu frunzulițele atârnate pe ici pe colo.

Seducătoarele au apărut de-a lungul tuturor perioadelor istorice şi în toate colţurile lumii, în lucrări precum Odiseea, diferite basme, chiar și în operele lui Shakespeare. Mai nou, ele apar în serialele contemporane, cum ar fi Cruel Intentions, The Vampire Diaries. În producţia HBO Sharp Objects, există personajul Amma care se gudură pe lângă oameni doar ca să îşi atingă scopurile, să îşi rezolve treburile.

Ispititoarea este un personaj a cărei putere pare asemănătoare cu farmecele unei vrăjitoare. Este atrăgătoare, curajoasă și irezistibilă. Problema acestor femei constă în faptul că sunt foarte puține ocaziile când ele au parte de un happy ending. De obicei ajung să… moară. Nu rămân cu prințul din poveste și, tot timpul, „fetele bune” răzbesc în detrimental lor, datorită puritătii ce le caracterizează. Femeile ispititoare nu sunt de încredere. În prezent, având în vedere mișcarea #MeToo, femeile sunt nevoite să își abandoneze acest tip de abordare deoarece nu își doresc să fie arătate cu degetul pentru că ar profita într-un fel, că ar putea intriga sau calcula cumva abuzurile de care au parte. Toate astea trebuie lăsate deoparte. Seducția, în acest context, se va confunda cu un nou nivel al încrederii în sine, şi nu cu flirtul, jocul sexy între parteneri sau un stil vestimentar provocator.

Text adaptat din Revoluţia feminină: 21 de moduri prin care îţi poţi folosi feminitatea pentru o viaţă şi o lume mai bună, de Amy Stanton şi Catherine Connors.

Traducere și adaptare: Bianca Dragomir

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *