Real life: Insarcinata si abandonata

By  | 

Viata pe cont propriu

"Nu mi-a fost usor sa stau singura in chirie, insarcinata fiind, dar nu am avut de ales”, isi continua Florentina povestea. Iar cand i-a venit sorocul, tatal copilului a aflat de la cunostinte si a aparut la spital, dar doar pentru a o anunta ca nu isi va recunoaste copilul in acte.

Asadar, in dreptul numelui tatalui, certificatul de nastere a inregistrat o linie orizontala.

Dupa sase luni, individul a sunat-o sub pretextul ca vrea sa se implice in baita zilnica a copilului.

"Am acceptat ca o toanta, el a venit, insa baie nu i-a facut bebelusului, in schimb, fiind pus pe scandal, m-a tras de par si mi-a dat doua palme; apoi a fugit pe scari, dar tipetele mele au alertat vecinii, care au chemat politia.”

Si, spre deosebire de prima oara, cand nu l-a raportat la autoritati, Florentina a ales sa fie curajoasa si sa depaseasca rusinea, de teama ca pe viitor furia fostului iubit s-ar putea varsa pe copilas.

In urma certificatului medico-legal pe care l-a scos (care nu demonstra lovituri vizibile, ca prima data), individul a primit, conform legii, doar o amenda administrativa.

Cand greutatile te coplesesc

Florentina nu a fost surprinsa cand a aflat de la prieteni comuni ca fostul ei barbat, desi s-a casatorit cu femeia cu care a tradat-o si a facut un copil si cu aceea, a parasit-o dupa doi ani si a inceput o noua relatie cu altcineva.

"Nu stiu daca-l pot numi macar tatal copilului meu, nu vorbim deloc, ci doar ne intalnim intamplator pe strada, iar atunci imi spune ca nu are bani”, ofteaza ea.

Se destainuie cu greu, simtindu-se rascolita de trecut, insa tot ce isi doreste este sa poata munci, pentru a-si acoperi datoriile acumulate la intretinere si scolarizarea copilului.

Sau poate, daca ar avea timp si mai ales finantare, "mi-as dori sa scriu o carte cu viata pe care am dus-o si sa o vand ca subiect pentru un film.” Cu siguranta, unul dramatic.

——————————————————————

In Romania, in 2010, s-au inregistrat peste 12.000 de cazuri de violenta domestica, potrivit statisticilor Politiei Romane. Acestea sunt doar cazuri inregistrate oficial, numarul real fiind mai mare.

Conform noii legi adoptate in martie 2012, femeile abuzate au mult mai multa putere impotriva agresorului daca fac public comportamentul partenerului.

In 2008, doar 33% dintre femeile abuzate au facut plangere la politie si doar 1% si-au dat partenerii in judecata, conform datelor din Buletinul Statistic in domeniul protectiei familiei.

  • Ministerul Muncii deruleaza doua programe in sfera protectiei victimelor violentei domestice: o Campanie de constientizare si informare a opiniei publice si Programul de interes national Interventie in situatii de violenta in familie, prin care 20 de servicii de interventie in situatii de violenta in familie vor fi infiintate sau dezvoltate.
  • Organizatia non-guvernamentala No Abuse a lansat campania impotriva abuzului, "Violenta este o crima" [www.noabuse.ro].
  • Pe www.campaniarespectului.ro citeste Legea nr. 217/ 2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, lista centrelor maternale sI link-uri utile.
  • Editura Amaltea a lansat "Povestea unei supravietuitoare", primul testimonial din care afli care e portretul psihologic al agresorului, inca de la inceputurile relatiei de cuplu, care sunt drepturile juridice ale femeilor agresate si unde pot gasi ajutor.

Florentina l-a iubit foarte mult pe tatal fiicei ei, pe care l-a cunoscut acum zece ani. La inceput, totul a fost perfect: "Nu mai fusesem cu vreun barbat pana la acea varsta si, de-a lungul celor cinci ani de relatie, am facut multe sacrificii pentru el”, se destainuie ea.

Dupa aproape patru ani de relatie, au hotarat sa-si intemeieze o familie si sa faca un copil.

"Tot ce-am vrut a fost ca acest copil sa creasca cu ambii parinti”, explica ea. Trecuse prin momente foarte grele, deoarece a trebuit sa-si ingroape tatal vitreg si, la scurt timp, mama.

La un an de la tragedii, Florentina a adus pe lume primul ei copil, dar partenerul ei incepuse s-o bata din timpul sarcinii.

Mai mult, a descoperit ca "el a cunoscut o alta femeie, cu care a infiripat o relatie, fara sa-i spuna ca e cu mine si ca va fi tata”, isi aminteste ea cu amaraciune.

Surpriza groaznica

"Am aflat de aceasta relatie paralela, pentru ca incepuse sa fie tot mai agresiv verbal, lipsea de acasa (in acea perioada eu locuind cu el la parintii lui). Controlandu-i telefonul, am descoperit un numar frecvent apelat si memorat sub numele de «ingeras»”, relateaza Florentina.

A doua zi, si-a luat inima in dinti si a sunat pe acel numar, iar femeia care i-a raspuns la capatul firului i-a replicat transant ca ea si barbatul pe care-l "imparteau” se vor casatori, dupa care i-a inchis.

Acest gest necugetat al Florentinei a costat-o scump: odata intoarsa acasa, barbatul a inceput scandalul (fusese pus la curent de amanta) si a batut-o crunt.

"M-a lovit cu picioarele pana am cazut pe covor, dar eram constienta si, desi ma simteam foarte rau, mi-am ferit burta cat am putut. Apoi mi-a scos cartela din mobil, l-a aruncat pe jos si a scrasnit: «Asta ca sa te inveti minte sa nu mai suni lumea, ca nu e o curva, ci o prietena de-a mea!»”.

Iadul dezlantuit

Incuiata in casa si inca in agonie pe covor, Florentina a simtit cum incepe sa sangereze, insa din fericire o vecina a sunat intamplator pe telefonul fix din apartament si astfel a salvat-o de la un posibil avort spontan, iar Florentina a fost ingrijita la timp de medici.

Dupa ce a iesit din spital, s-a mutat din casa parintilor barbatului, care, desi socati de gestul fiului lor, au ramas neputinciosi in fata crudelor evenimente. Timp de trei saptamani a locuit la prietena ei, apoi s-a mutat cu chirie, iar in toata aceasta perioada fostul partener nu a cautat-o deloc.

In schimb, "eu l-am vazut intr-una din zile pe strada – se tinea de mana cu o fata si m-am gandit ca probabil era cea cu care vorbisem la telefon”, spune amar. Dar ce mai conta?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *