Plan de supravietuire in vremuri de criza

By  | 

In astfel de perioade „turbulente”, e normal sa simti ca ai zero control asupra viitorului tau. Am cules acest „manunchi” de sfaturi ca sa te ajutam sa-ti „manuiesti” viata cum trebuie, in ciuda evenimentelor stresante.

Banii

Starea economiei te pune serios pe ganduri? Fata desteapta! Traim intr-o societate de consum, parca toata lumea cumpara masini noi, merge in vacante scumpe si iese in oras mai des decat ar trebui… Tocmai de aceea suntem tentati sa cheltuim mai mult decat ne permitem, lucru care duce la o situatie din ce in ce mai alarmanta: cardul de credit este mereu gol inaintea zilei de salariu.

Daca vrei sa-ti protejezi nervii, trebuie sa inveti sa fii mai econoama si sa te abtii de la cumparaturile de care nu ai neaparata nevoie. „Atunci cand decizi sa NU cumperi ceva, ai un sentiment de autocontrol foarte puternic, si te simti imediat mai sigura pe tine”, spune Jean Chatzky, expert in finante, autor al cartii „Make Money, Not Excuses.

Fa-ti un jurnal al cheltuielilor, ca sa poti vedea pe unde mai poti face mici economii. Sfat: inainte de a pleca la shopping, fie ca e vorba de alimente, produse de curatenie, sau imbracaminte si produse de frumusete, fa-ti un inventar al lucrurilor pe care le ai deja acasa. Recunoaste: nu-i asa ca nu te-ai mai uitat de mult in sifonier pana la capat, adica prin toate sertarele? Sigur ai dosite pe acolo haine de care ai uitat. De ce sa-ti cumperi altele? Profita si fa combinatii inedite.

Economiseste apeland la subterfugii ingenioase!

PRODUS PE PIATA VARIANTA LOW-COST
– demachiant – ulei de beblusi
– parfum – apa de colonie
– masca de fata/par la borcan – masca naturala, facuta in casa
– crema de ochi la tub – picaturi de ochi de la farmacie
– balsam de buze – miere

Sanatatea

Nu e un secret faptul ca stresul iti poate afecta sanatatea in foarte multe feluri. Atunci cand ceva te streseaza foarte tare, corpul tau reactioneaza astfel: inima iti bate mai tare si tensiunea iti creste, muschii ti se incordeaza, sistemul digestiv merge mai greu si se produce mai mult acid in stomac decat de obicei, respiratia se accelereaza, iar plamanii se zbat sa preia mai mult oxigen. Daca stai prea mult timp in starea asta, „ajungi sa fii din ce in ce mai usor iritabila, distrasa si neglijenta”, ne spune Pamela Peeke, doctor si autor al cartii „Body for Life for Women”. Din fericire, poti vindeca aceasta „afectiune” cu multa miscare.

Cand faci sport – chiar si o plimbare pe jos conteaza – maresti productia de beta-endorfine, hormoni care te relaxeaza. Asa ca fa-ti din asta o prioritate, pentru ca nu vrei ca stresul sa te imbolnaveasca atat mental, cat si fizic.

Jobul

In astfel de perioade trebuie sa te faci indispensabila sefilor.

Pentru inceput, evita un deadline infernal, asigura-te ca termini chiar mai devreme decat data stabilita si ca seful tau stie asta. „Poti fi cel mai muncitor angajat, daca seful tau nu are habar de chestia asta, nu vei castiga nimic”, spune Patty Sias, expert in chestiuni de job si cariera. De aceea, scrie e-mail-uri in care sa-ti subliniezi realizarile ca, de exemplu: „Intalnirea cu acel client a fost «productiva».” Dupa ce-l va citi, seful tau va sti ca iti dai silinta ca totul sa mearga asa cum trebuie. Poti incerca si cu un: „Iti trimit raportul mai devreme, ca sa ai timp sa te pregatesti pentru sedinta.” Va aprecia ca il ajuti sa fie la inaltimea asteptarilor superiorilor sai.

ASA DA ASA NU
– Pune accent pe corectitudinea informatiilor cu care lucrezi. – Fa lucrurile pe fuga, pierzandu-ti treptat credibilitatea.
– Pune baza pe colegialitate si lucru in echipa. – Apeleaza la rautati, manipulare si lipsa de loialitate.
– Fii creativa! – Fii plictisitoare.
– Fii fata potrivita la momentul potrivit. – Fii fata aflata non-stop la tigara si cafea…
– Evita certurile! – Pune paie pe foc!
– Accepta criticile ca pe ceva constructiv. – Poarta pica si planuieste razbunari.
– Cere ajutorul! – Priveste-i pe ceilalti cu superioritate.

Relatia

Daca iubitul tau este nelinistit din cauza situatiei economice dificile, e foarte important sa incerci sa te arati cat mai intelegatoare – mai ales daca este atat de deprimat incat isi petrece fiecare seara in fata televizorului, urmarind stirile. „Chiar daca si tu esti constienta de vremurile dificile, gandeste-te la activitati care sa va scoata pe amandoi din aceasta rutina deprimanta”, sugereaza Erik A. Fischer, profesor doctorand si co-autor al cartii „The Art of Managing Everyday Conflict”.

Propune subiecte de conversatie optimiste, ajuta-l sa-si „manuiasca” bugetul mai bine si contribuie si tu la unele dintre cheltuieli. Va simti ca faci tot posibilul sa-l ajuti si se va simti mai bine.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *