O sa fii o mama buna?

By  | 

O mamă perfectă trebuie să aibă 5 trăsături-cheie. Învaţă să ţi le cultivi înainte să afli că eşti însărcinată.

Cu siguranţă, ai luat toate măsurile necesare pentru a nu trece în „gaşca” mămicilor prea curând, însă nu se poate să nu te întrebi dacă o să te descurci vreodată cu rolul acesta. Ei bine, există  câteva moduri în care să-ţi testezi abilităţile materne.

Unele caracteristici pot spune despre o persoană dacă va fi ori nu un părinte bun, susţin psihologii. Multe dintre femei îşi dezvoltă aceste calităţi în timp, mai adaugă ei. Cum… tu nu crezi că le ai!? Fii liniştită, poţi să le „trezeşti” acum, astfel încât mai târziu, când barza îţi va da semnale, să fii bucuroasă şi pregătită de oaspeţi. Îţi arătăm noi cum.

Intuiţie puternică

Poţi să-ţi dai seama dacă iubitul tău e supărat chiar dacă se străduieşte să ascundă asta? Eşti în stare să citeşti stresul pe chipul unui coleg în clipa în care se schimbă la faţă? Deoarece copiii nu-şi pot exprima verbal sentimentele, atunci când îl vei avea pe-al tău va trebui să te foloseşti de tot felul de indicii după care să-ţi dai seama de ce are el nevoie.

10 lucruri pe care le intelegi despre mama ta cand ai 25 de ani

Pune-ţi intuiţia la încercare: priveşte oamenii cu mai multă atenţie şi încearcă să le citeşti gândurile. Vei fi surprinsă câte lucruri noi vei putea afla despre ei dintr-o simplă privire (dacă se simt rău, sunt deprimaţi etc.). În felul acesta, atunci când vei fi mămică, vei şti să interpretezi aproape toate grimasele micuţului.

Ai grijă de ceilalţi

Femeile care-şi răsfaţă des iubiţii (şi îi tratează uneori ca pe copilaşi) şi cele care oferă sfaturi celor aflaţi în necaz sunt cele mai predispuse către maternitate. Acest comportament demonstrează că eşti capabilă să ai grijă de cineva. Şi ca să vezi că generozitatea ta chiar are efect, nu te rezuma doar la a-l întreba pe celălalt „Eşti bine?”. Ia-l după mijloc sau bate-l pe umăr spunându-i că veţi găsi împreună o soluţie.

Ce am invatat de la mama

Poţi să-ţi păstrezi calmul

Toată lumea îşi iese din pepeni, dar femeile care reuşesc să-şi înfrâneze emoţiile şi să nu se lase copleşite de la bun început vor fi categoric nişte mame de nota 10. Eşti una dintre ele? Sigur n-ai să-ţi „verşi” frustrările pe copiii tăi, în momentul când vei sta cu ei vei fi capabilă să laşi totul deoparte. Pentru a te antrena să devii mai calmă, gândeşte-te foarte adânc la ceea ce te preocupă. Cele mai multe probleme pe care le întâlnim  cresc în intensitate pentru că nu sunt „disecate”. Iar atunci când stresul iese la suprafaţă, apelează la o activitate care să te relaxeze: mergi la sală, plimbă-te sau… joacă-te cu căţelul tău sau al unei prietene.

Manifestă-ţi dorinţa de a fi ajutată

Când se simte suprasolicitată, o mamă bună ştie că are nevoie să fie ajutată. Nu te mai frământa cum să le faci tu pe toate, învaţă să delegi: roagă-ţi iubitul să dea o mână de ajutor la treburile casnice. Cine ştie, poate descoperi că şi el e numai bun de tată!

15 motive pentru care e bine sa fii apropiata de mama ta

Atitudine copilăroasă

O trăsătură vitală a statutului de părinte este latura amuzantă. E o cale numai bună de a interacţiona cu copiii, astfel te integrezi mai uşor în lumea lor. Pentru a scoate la iveală copilul din tine, concentrează-te mai mult la cum te simţi în loc să te întrebi dacă nu cumva pari penibilă. Trăieşte clipa! Exact aşa cum fac copilaşii.


Comments

comments