Metamorfoza din septembrie

By  | 

În fiecare septembrie, îmi schimb pielea tăbăcită de vară cu una nouă și strălucitoare, precum un șarpe care năpârlește. Însă pielea nouă, deși pregătită să înfrunte necunoscutul, este delicată și vulnerabilă.

Nu pot începe această conversație fără să-mi declar dragostea absolută pentru vară. Ce poate fi mai frumos decât vara? Este anotimpul libertății, al senzualității relaxate și al speranțelor — totul va fi bine atâta timp cât soarele strălucește pe cer și valurile mării se aud pe fundal. Dar în fiecare septembrie, vara îmi alunecă ușor printre degete, în timp ce eu îmi doresc din ce în ce mai mult de la fiecare apus din august. Îmi ia o grămadă de timp să mă resemnez. Atât de mult, încât încep să simt lipsa verii încă dinainte să se termine, lucru deloc deștept. Inevitabil, sistemul de apărare te conduce, într-un final, către acceptare. „Septembrie nu e atât de rău”, îți spui, asemenea unui copil care nu a primit bomboana preferată, dar măcar s-a ales cu o napolitană. Și faci acel pas mare către schimbare.

Relația mea cu schimbarea e imprevizibilă. Fiind un semn de aer, sunt perioade în care am nevoie de ea cu disperare. Dar lucrurile pe care le schimb cu ușurință sunt întotdeauna superficiale: rutina de fitness, gustarea preferată, culorile predominante în machiaj sau haine. La un moment dat am schimbat cartierul în care locuiam, însă mi-a luat un an ca să concretizez această decizie „majoră”.

Dar leg toate schimbările importante din viața mea de acest septembrie dulce-amărui, care poartă amprenta verii în timp ce te trage cu putere către ceva mai consistent, către efort și, în cazuri ideale, către evoluție.

Primul septembrie important a fost cel de la 20 de ani, când m-am angajat pentru prima dată. La COSMO. Eram atât de speriată de această schimbare, încât îmi înfigeam unghiile în vară, o căutam în fiecare culoare a cerului și mă scăldam într-o singurătate rece, oricât de mulți oameni m-ar fi înconjurat. Totodată, acest septembrie care scotea la suprafață o piele nouă și vulnerabilă, mă făcea fericită. Urma să fiu independentă, să lucrez cu oameni creativi, să învăț, să cresc, să mă transform. Până la urmă, frica de schimbare este naturală și inofensivă, atâta vreme cât nu te reține de la evoluție.

Al doilea septembrie teribil a fost patru ani mai târziu, când am fost nevoită să renunț la prima iubire, ceea ce a putut fi comparat, cel puțin temporar, cu amputarea unui membru. Dar a fost o amputare necesară, pentru că altfel toxicitatea risca să se împrăștie în tot corpul. Singurul lucru care îmi atenua suferința din acea toamnă era această certitudine matură că am făcut ceea ce trebuie pentru sănătatea mea emoțională, chiar dacă simțeam pământul prăbușindu-se sub tălpile mele.

Al treilea este chiar acesta — un septembrie intens, apăsător, în care mă despart de COSMO după 10 ani de prietenie fructuoasă. Cerc închis. Urmează, din nou, o toamnă de tranziție, plină de nostalgie și diverse temeri care se pare că îmi provoacă vise cu milioane de insecte. Recunosc, mi-a fost foarte greu să-i spun „Da” acestei schimbări abrupte. Însă, cu toate că certitudinea unei decizii corecte nu există sau, cel puțin, nu poate fi demonstrată pe loc, cred că rareori se adeveresc cele mai mari temeri ale noastre.

Citeşte continuarea materialului în ediţia de septembrie a revistei Cosmopolitan România.

Foto: Nick Onken. Text: Teodora Tîrcă

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *