Maria Cristiana Tudose: De ce sunt pretenţioasă?

By  | 

Sunt momente în care realizez că noi, femeile, când vine vorba de bărbați și relații, parcă nu mai pierdem din răbdare. Chiar dacă am tot trecut prin decepții și ne-am izbit de faptul că la o anumită vârstă oamenii nu se mai schimbă, puse în fața omului iubit incercăm să-l aducem pe calea cea bună, să-l corectăm și să-i dovedim că-i vrem binele.

Nu zic că facem bine sau rău, pur și simplu avem o flacără în sufletul nostru ce nu se stinge: speranța. Dacă ceri unei femei să-ți spună ce contează pentru ea și ce inseamnă iubirea, cel mai probabil iți va spune că atunci când iubești trebuie să-ți pese. Apoi poți adăuga alte ingrediente, dar cel mai important pentru ea este să-ți pese, să-i dorești binele și să respecți ceea ce face.

Fiecare dintre noi a pierdut timp lângă oameni de la care nu a avut ce invăța sau mai mult de atât, fiecare dintre noi a realizat că pe anumiți oameni trebuie să-i eviți altfel riști să te trezești cu sufletul făcut bucăți pentru a mia oară. Astăzi ne ferim de relații serioase, ne este frică să ne indrăgostim pentru că devenim vulnerabile și respectivul are posibilitatea de a ne face sufletul bucăți exact când ne-am mai revenit.

Îmi place să cred că merităm un om care să ne ofere emoții și pozitivitate, dincolo de bunurile materiale. Sunt femei care au tot și strâmbă din nas, sunt femei care n-au nimic și rămân acolo din dragoste, sunt femei care s-au obișnuit cu singurătatea pentru că este mai comod și sigur, sunt femei care se aruncă în relații din teamă că n-ar putea înfruntă singurătatea. Cred că nu putem judeca alegerile altora pentru că fiecare om este unic: atâta timp cât nu ai fost acolo, nu ai ce comenta.

Admirăm perfecțiunea, femeile puternice, cele care călătoresc și trăiesc în lux, cele care parcă ar avea o viață perfectă, dar nu realizăm că în spatele unui chip există o poveste și o realitate pe care probabil nu o cunoaștem. Personal am invățat să admir și să invăț din poveștile femeilor autentice, cele cu o viață simplă și motivațională: ambiția o descoperi pe chipul oamenilor care din nimic s-au ridicat și au clădit totul cu demnitate.

Am devenit tot mai independente și uneori greu de mulțumit, dar asta mi se pare normal. Când cunoști ceva mai bun, trebuie să pretinzi mai mult. În timp am început să am mai multe pretenții de la mine și de la oamenii din jurul meu. Nu mai discut cu oricine, nu mai răspund unor provocări inutile, nu mă mai consum pentru banalități și nu mă mai las abordată de bărbați fără atitudine și care nu-mi pot stimula neuronii. Da, am devenit tot mai pretențioase și această atitudine uneori este ca un filtru de care unii nu reușesc să treacă. Nu suntem doar femei: suntem viitoare mame, bunici, soacre, cumnate, nurori și lista continuă.

Fiecare rol pe care îl jucăm în cadrul societății și familiei necesită capacități pe care suntem oarecum nevoite să le avem sau să ni le asumăm. Nu suntem multitasking? Eu cred că da. Cu atâtea responsabilități, nu avem dreptul de a pretinde? Eu cred că da. Nu avem dreptul de a ne dori o relație matură cu un om interesat de ceea ce suntem și nu doar de cum arătăm? Eu cred că da.

Citeşte şi: Maria Cristiana Tudose: Pierzi sau nu pierzi marea dragoste?

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *