Manspreading sau cum am micsorat femeile

By  | 

Tu când te-ai făcut ultima oară mică-mică, doar ca să-i faci loc unui bărbat? Fenomenul se întâmplămde sute de ani, fiind botezat sugestiv manspreading. 

Întâi de toate, vreau să lămuresc că acesta nu este un articol feministo-isteric, așa cum au fost caracterizate toate celelalte eseuri scrise de femei pe această temă. Nu mă străduiesc nicidecum să debitez teorii împotriva bărbaților și nici să sugerez cât de nevinovate sunt femeile în comparație cu ei. De “bolile” existente în societatea de azi se fac vinovați atât bărbații, cât și femeile. Doar că, revenind la subiectul dezbătut, manspreading-ul îi are inevitabil în vizor pe bărbați. Nu știam că acest comportament are sau că va avea vreo denumire, pe vremea când făceam câteva drumuri zdravene în fiecare zi cu metroul, spre facultate și înapoi, și îmi plăcea să fiu martora acelei comunicări mute dintre oameni, să prind o privire chiorâșă, un zâmbet ironic sau o atingere subtilă de mâini pe bara metalică. La început, m-am înghesuit cu politețe pe scaunul meu albastru alunecos, îngăduindu-le bărbaților de lângă mine să ocupe cât spațiu vor ei, cât li pare echitabil. Ba chiar aveam o atitudine care parcă striga: “Nu te sfii, frățioare, poți să ocupi și jumătate din scaunul meu, până la urmă eu pot să stau chiar și pe un sfert dacă e nevoie, că m-a făcut mama minionă și cumsecade”. Dar cu timpul am început să fiu mai atentă la dinamica jocului și am rămas cu gura căscată: în fiecare zi, vedeam în metrou femei care se micșorau și bărbați care se măreau, își întindeau tentaculele, cucerind tot mai mult spațiu. Spațiu despre care credeau în mod eronat că li se cuvine. Zeii metroului erau ei, cei care aveau între genunchi o distanță de o jumătate de metru – cu cât mai mare, cu atât mai bine. În timpul ăsta, femeile stăteau cuminți picior peste picior, ba chiar se mai dădeau un pic într-o parte atunci când cineva se așeza lângă ele. Da, am observat și chestia asta: atunci când mă așezam lângă o femeie, ea îmi făcea instinctiv loc, chiar dacă nu era cazul. Bărbații, pe de altă parte, nici măcar nu se clinteau, deși aproape că ocupau și scaunul de lângă ei. Priveau cu îndârjire drept înainte, cu capul ușor ridicat și nasul în vânt, ignorându-te pe tine, ființa mică și derutată, care se gândea cum să facă să încapă într-un spațiu atât de mic.

10 citate despre feminism de la barbati cunoscuti

Atunci mi-am dat seama că, de fapt, situația nu e deloc amuzantă, ba chiar revoltătoare, chiar dacă mai nimeni nu se revolta. Într-o zi, chiar am fost luată peste picior: în metrou a urcat un domn cu proporții impresionante și mândru de ele, și, ce să vezi, s-a gândit să se așeze fix lângă mine. Când a ajuns în dreptul scaunului meu, a făcut o mică pauză și apoi a zis tare, pe un ton ghiduș: “Domnișoară, dați-vă mai încolo, că la cât sunteți de mică, vă strivesc de tot”. Hohote de râs. De la dânsul mă așteptam să râdă la propria glumă, dar de la femeile care stăteau picior peste picior, nu. Și totuși, ele râdeau, mulțumite și liniștite în scaunul lor înjumătățit.

De unde provine această mulțumire?

Noi, femeile, suntem în general mulțumite atunci când satisfacem așteptările celorlalți. Așa am fost educate: “Fetițele nu vorbesc urât”, “Fetițele stau cu spatele drept”, “Fetițele nu stau cu picioarele depărtate”. Toată lumea se așteaptă de la noi, chiar și celelalte femei, să fim micuțe și delicate, să ne așezăm într-o poziție feminină, care ocupă cât mai puțin spațiu. Iar noi satisfacem această așteptare și nu ni se pare nimic în neregulă cu asta. “Vorbim despre o conduită înrădăcinată, care ține de educație și care este transmisă femeii din generație în generație. Este, altfel spus, o conduită tipică”, ne confirmă psihologul Anca Boalcă. De la bărbați se așteaptă chiar opusul: ei sunt mari și puternici, deci e absolut logic să ocupe mai mult spațiu. “Prin depărtarea picioarelor, bărbații vor să marcheze o poziție dominatoare, de forță”, compară specialistul. Până la un punct, înțelegem: bărbații sunt mai mari, deci ocupă mai mult spațiu. Dar oare e la fel de logic să ocupe și spațiul meu? Întrebați chiar la locul faptei de ce își țin picioarele atât de depărtate, cei mai mulți bărbați au apelat la explicații care țin de anatomie: zona lor genitală proeminentă nu le permite să stea picior peste picior – e incomod, chiar dureros. “Voi, femeile, nu știți cum e să ai o chestie mare între picioare, puteți sta bine-mersi oricât de înghesuit”, îmi răspunde șocant un prieten căruia i-am cerut o părere. Dar n-a zis nimeni că bărbații ar face bine să stea și ei picior peste picior (deși i-am văzut adesea stând și așa, fără să descifrez pe fața lor grimase chinuite de durere), ci că ar fi politicos din partea lor să nu ocupe și scaunul de alături.

Un experiment social

În sfârșit, oamenii au devenit conștienți de manspreading și de felul în care acesta încalcă dreptul individului la spațiu în transportul public și au început să se revolte, punând pe roate campanii anti-manspreading în orașe precum New York. Dar această revelație în masă a fost primită cu proteste gălăgioase de activiștii pentru drepturile bărbaților, care s-au grăbit să întocmească o petiție în Toronto, atrăgând atenția asupra faptului că bărbații au nevoie de mai mult spațiu, din cauza testiculelor și a posturii lor. În petiția online, Asociația Canadiană pentru Egalitate scrie: “Noi nu putem forța femeile să nu-și mai hrănească bebelușii la sân, în trenuri sau autobuze, și nici nu-i putem determina pe oameni să nu urce cu cărucioarele în transportul comun, deci de ce i-am forța pe bărbați să-și apropie picioarele?”. Nu te obosi să citești fraza încă o dată, pentru că tot nu vei reuși să găsești logica acestei teorii. Păi, chiar așa, dacă nu-i putem priva pe bebeluși de o nevoie primară, precum hrana, sau de căruciorul în care sunt transportați, cu ce tupeu îi rugăm pe (unii) bărbați să nu ocupe mai mult spațiu decât au nevoie?

Adevarul despre sexismul de la birou

Ca răspuns la scandaloasa petiție, cei de la Mic.com au organizat un experiment tare interesant și care demonstrează cum stă, de fapt, treaba cu egalitatea. Liz și Nick, adică o femeie și un bărbat, au reconstituit poziția de manspreading în metrou, pentru a vedea dacă oamenii reacționează diferit, în funcție de sex. În timp ce Nick nu a stârnit cine știe ce reacții, nici măcar atunci când a ocupat 3 (trei!) scaune, Liz n-a fost deloc privită cu ochi buni. Bărbații și chiar femeile o priveau cu suspiciune, vizibil scandalizați. Un tânăr chiar a scos telefonul pentru a-i face repede o fotografie lui Liz, care stătea pe scaun cu picioarele depărtate, asemenea unui bărbat. Iată, așadar, că dublul standard social nu este un mit: totul e în regulă atunci când un bărbat ocupă două scaune, dar dacă o femeie face asta, are mari șanse să apară la știrile de la ora 5.

Discursul despre feminism care a impresionat lumea

După experiment, cei doi tineri și-au împărtășit experiențele și concluziile, ieșind astfel la iveală încă o discrepanță: deși Liz a declarat că experimentul a făcut-o să se simtă prost, rușinată că a ocupat atât de mult spațiu, Nick a dezvăluit că s-a simțit mai puternic, mai încrezător. În definitiv, așa cum spunea și specialistul nostru mai devreme, pentru bărbați depărtarea picioarelor este, în primul rând, o manifestare a puterii, a masculinității lor. Dar există și bărbați anti-manspreading, conștienți de poziția pe care o adoptă în public, și care recunosc că și ei sunt deranjați de acest comportament neadecvat. Eu consider că ei sunt, de fapt, bărbații puternici și încrezători. Până la urmă, nu este o discuție despre feminism sau testiculele din dotare, ci o chestiune de bun-simț. Cu toții îi suntem datori atunci când ne aflăm în public.


Comments

comments