Iti poti fabrica fericirea

By  | 

Antrenorul tău va fi nimeni alta decât Loretta Graziano, expert ȋn neurologie şi comportament, profesor emerit International Management din cadrul California State University şi autoarea revelaţiei mele din această lună: Meet Your Happy Chemicals: Dopamine, Endorphin, Oxytocin, Serotonin. Această genială femeie a descoperit metode la ȋndemâna oricui prin care ne putem creşte producţia hormonilor responsabili cu fericirea. Rezultatul? O lume mai roz. Ȋncearcă!

Mai multă dopamină? Un scop bun. 

Dopamina este eliberată ȋn organism ȋn momentul ȋn care ne setăm un scop sau vedem ceva ce ne place şi vrem să fie al nostru. Mda, tot ea e vinovată de momentul de inconştienţă ȋn care cumpărăm o rochie frumoasă, dar inutilă. Pe de altă parte, dopamina poate fi canalizată pe scopuri mai nobile. Stabileşte-ţi ca ȋn două luni să slăbeşti cele cinci kilograme ȋn plus. Ȋncepe imediat să concepi planul de bătaie şi aplică noile reguli. Sau, ȋţi poţi propune să găseşti un job mai bine plătit sau mai motivant. Dă imediat startul căutărilor, iar dopamina ȋşi va face treaba făcându-te pur şi simplu fericită.

Mai multă serotonină? Câştigă respectul celor din jur. 

Primul pas: ȋnvaţă să te respecţi mai mult, să ai mai multă ȋncredere ȋn tine. Apoi, a câştiga respectul celor din jur va fi floare la ureche dintr-un motiv… demonstrat ştiinţific: oamenii ȋncrezători sunt mult mai buni, mai iertători, mai calculaţi şi dau cele mai bune sfaturi.

Mai multă oxitocină? Ai ȋncredere ȋn tine şi ceilaţi. 

Ce spuneam mai sus despre importanţa ȋncrederii ȋn tine? Precum vezi, este vitală pentru fericirea ta. Ai grijă de tine, construieşte-ţi pas cu pas viaţa la care visezi şi, ca prin miracol, vei avea mai multă ȋncredere şi-n ceilalţi.

Motivul este simplu: un om puternic, ȋncrezător, nu-şi mai face atâtea griji la gândul că, la un moment, cel pe care se bazează ȋl va trăda. El trăieşte doar cu gândul de a oferi şi a primi afecţiune şi sprijin.

Renunţă la obiceiurile proaste!

Graziano ne atenţionează că cel mai greu ne va fi să renunţăm la obiceiurile rele care determină, pe moment, o creştere a hormonilor fericirii, dar care, ȋn timp, duc la o scădere dramatică a lor şi la numeroase probleme de sănătate: insomnie, depresie, lipsa concentrării, anxietate etc. Acestea sunt: fumatul, relaţiile nesănătoase, junk food-ul, fumatul, lipsa mişcării, shopping-ul ȋn exces etc.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *