Influencer-ul închipuit

By  | 

Acesta este un contract semnat de o persoană care încearcă să devină vedetă în social media ……………………………. (numită în continuare Influencer).

La plăcinte, înainte

Influencer-ul va decide că ”nișa” sa vor fi postările cu mâncare. Mănâncă, îi place să mănânce – cât de greu poate fi? După ce își va poza tocana și va vedea că în poză arată mai dezgustătoare ca mâncarea de pisici, se va hotărî ca de acum înainte să-și facă toate planurile legate de mâncare doar pe timp de zi. Își va spune că face asta pentru a-și asigura o mai bună digestie; adevărul e altul, și anume că are nevoie de o lumină mai bună. După ce se va cocoța pe scaun pentru a face poza perfectă prânzului pe care nici nu l-a gustat încă, își va ruga prietena cu cel mai eficient ochi estetic să-i facă o poză în timp ce gustă din mâncare. ”OMG, ce oribil am ieșit!” va striga ea, după care o va ruga să-i mai facă încă 30 de poze, dintr-un unghi din care să nu i se vadă începutul de gușă. E ok, se va gândi Influencer-ul, nu e un selfie. Nu e narcisism dacă poza e făcută cu mâinile altcuiva.

Divă filosofică

La sfârșitul lunii, după ce-și va fi cheltuit un sfert din salariu pe mâncare pe care o savurează mai mereu rece, Influencer-ul se va decide brusc să schimbe ruta cu cea populată de sfaturi aspiraționale. Va scrie postări lungi, dezlânate, care vor da ocazional în poezie, sub o poză arbitrară cu o vază cu flori sau cu ea dormind. În locul celor 150 de comentarii numind-o ”curajoasă” la care sperase, va primi 18 like-uri de la conturi suspicioase și un telefon îngrijorat de la mama.

Avalanșa de tag-uri

Ca să se asigure că postările sale ajung la cât mai multe persoane posibil, Influencer-ul va începe să adauge un perete de hashtag-uri la fiecare postare. Printre acestea se vor număra cele relevante, precum #brunch, #saturyay sau mereu aplicabilul #life, toate alese conform expertizei sale în materie de social marketing, și deloc copiate de la alți influenceri cu vechime în domeniu. După ce va primi o avertizare de la Instagram că nu are voie să pună mai mult de 30, va mai adăuga câteva după vreo două zile, sub formă de comentariu. Spre disperarea sa, tot acest efort nu se va concretiza în mai multe like-uri.

Progres personal

Influencer-ul își va verifica numărul de followeri de 8-10 ori pe zi. Va memora numărul de urmăritori pe care-i are pe fiecare platformă în parte, în caz că o oprește cineva pe stradă să o întrebe, și va da scroll pe propriile feed-uri cu regularitate, pentru a ”vedea cum arată totul din perspectiva unui ochi străin”. Va face o listă cu toți oamenii care au încetat să o mai urmărească și își va imagina cum la un moment dat îi va distruge pe toți într-un scenariu demn de Hunger Games. Da, până și pe tine, mătușă Tania.

Călătorii sprâncenate

În loc să meargă la barul obișnuit, Influencer-ul va încerca să pună la cale ieșiri de grup în locații de nișă, foarte fotogenice, precum un festival de graffiti-uri sau de street food. Când toată lumea va refuza să-i facă un Boomerang pentru că toți sunt prea ocupați să o asculte pe Laura povestind despre cea mai recentă despărțire, Influencer-ul va mormăi supărată că din cauza lor ”pierde lumina perfectă a apusului”. Va merge totuși pe o variantă de compromis: o poză cu prietenii ei, de la spate, cu caption-ul #Squad.

Gata și cu asta

După ce-i va crește un pic numărul de urmăritori grație unor postări interesante despre noile arome de înghețată Ben & Jerry’s, Influencer-ul va aplica pentru primirea acelei săgeți albastre care înseamnă că profilul ei este verificat. După ce Instagram-ul o va refuza pe motivul că nu e vorba de un ”cont de interes public”, aceasta își va spune că are nevoie de o cură de detoxifiere digitală. ”Fac o pauză ca să mă concentrez pe mine”, va anunța ea, sub o poză cu o cană de ceai și tălpile ei în șosete pufoase. ”Vă rog să respectați asta.”

Semnat ………………………………………………………………..

(Influencer-ul)

FOTO: Istock. Traducere și adaptare: Roxana Dobriță

Citeşte şi: #COSMODay: Doina Ciobanu, una dintre cele mai influente bloggerite din lume!

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *