Furia & alti eroi sub acoperire

By  | 

Sintagma „emoții negative” e sinonimă cu “bețe-n roate” cam pentru toată lumea. Dar dacă ai afla că ele sunt, de fapt, cel mai puternic aliat al tău?

Am citit undeva că și a te certa este o artă și că nu oricine îi înțelege substraturile. Eu fac parte, fără îndoială, din categoria umilă (sau umilită?) a celor care “nu știu să se certe”. Foarte rar m-am lăsat pusă în situația de a mă certa, intuind că nu voi reuși să demonstrez nimic, că iar mă va cuprinde acea furie interioară de nestăpânit care, îmbolnăvindu-mă de un tremurat nervos, îmi va anula victorioasă orice argument deștept pe care l-aș fi putut gândi “la rece”. Dar nici aruncarea prosopului nu m-a ajutat să mă simt mai bine, pentru că furia a rămas intactă, în stare latentă, cerând să fie consumată până la ultima fărâmă. Și când nu ești în stare să-ți ataci adversarul cu replica ideală (adică și sub centură, și îndreptățită, dacă așa ceva este posibil), nu-ți rămâne altceva de făcut decât să aduni furia într-un butoi, așa cum aduna bunica apa de ploaie, și să te gândești ce să faci cu ea. Că poate nu-i chiar așa inutilă precum pare. Și într-adevăr, descoperi că te poți “răcori” în moduri mai inspirate: lovind un sac de box până când dai afară tot veninul, informându-te în permanență ca să-ți depășești adversarul sau meditând, timp în care descoperi că, uneori, tăcerea e cel mai puternic argument.

Avantajele furiei ocazionale

Celebrul regizor David Lynch recunoște într-un interviu pentru The Talks că multă vreme nu prea a știut cum să-și direcționeze furia, așa că și-o revărsa asupra celei mai tolerante persoane din viața lui – prima soție. Un bun exemplu de “Așa nu”, dar în același timp o descoperire în care ne regăsim cu toții. Până să pricepem că agresivitatea nu face decât să ne agraveze starea, ne răzbunăm pe oamenii nevinovați, cei care ne iubesc și cărora le intuim slăbiciunea de a ne ierta orice: familia, partenerul de viață, un prieten prea generos etc. Poate de aici pornește ideea că furia și celelalte emoții din această categorie sunt ceva rău. Prin contrast, nimănui nu i se pare suspectă o emoție precum entuziasmul: îți dă o stare nemaipomenită, deci trebuie să fie de bine. În realitate, așa cum se arată într-un studiu publicat pe Psychology Today, nu există emoții bune și emoții rele: toate sunt “unelte” raționale care ne ajuă să ne adaptăm lumii, să acumulăm experiență și să învățăm din greșeli. Fără ele nu am putea funcționa corect; propun, așadar, să le dedicăm acest timp pentru a le înțelege, a le accepta și a le mulțumi pentru ajutor (pe bune, nu sunt ironică).

Câte un Hulk pentru fiecare

Am avut dintotdeauna o tandrețe inexplicabilă pentru personajul fictiv Hulk, alter ego-ul lui Bruce Banner, uriașul verde a cărui forță supranaturală este alimentată de furie. Poate l-am îndrăgit tocmai pentru că m-am regăsit în dualitatea lui fragilă, în teama lui de furie și apoi, în abandonarea totală, inevitabilă. Întrebat cum reușește să-și controleze furia atunci când nu se transformă în mașinăria de zdrobit, Bruce răspunde: „Ăsta e secretul meu – sunt mereu furios”. Așadar, furia nu este doar un musafir nepoftit, ci o parte firească a condiției sale umane, pentru că Bruce este, până la urmă, om. Personajul Hulk devine astfel o versiune (exagerată, ce-i drept) a mea, a ta și a fiecăruia dintre noi. De altfel, oamenii de știință spun că  emoția negativă pe care o avem cu toții în stare latentă este furia, fie că o acceptăm sau nu. “Știința pozitivității, atât de populară în zilele noastre, ignoră în mod deliberat și dăunător complexitatea, incertitudinea și pericolele lumii în care trăim. Deși semenii noștri, oamenii ne pot face rău; oricât de mult am încerca să le evităm, situațiile neplăcute apar la tot pasul. Avem nevoie de emoții așa-zis negative precum furia pentru a ne perfecționa armura”, explică Todd Kashdan, psiholog în cadrul Universității George Mason și coautor al cărții The Upside of Your Dark Side.

3 obiceiuri bune pentru o noua viata

Furia este una dintre cele mai greșit judecate emoții. Ca femeie, să ai un acces de furie înseamnă să fii isterică. Iar dacă ocupi și o poziție de lider, manifestarea devine cu atât mai obscenă – puterea ți s-a urcat la cap, ți-a întunecat mințile, și deci, nu mai ești capabilă de a lua decizii corecte. Pot să-mi imaginez derularea unei astfel de scene – martorii, cei care lasă capul în pământ alegând să tacă, nu-și mai încap în piele de mulțumire: Ce bine că nu sunt ei cei care și-au pierdut controlul! Ce bine că sunt niște persoane diplomate, cu stăpânire de sine, ceva de invidiat! Ne place să-l judecăm pe cel care-și afișează furia în toată intensitatea ei și, în același timp, să creștem de două ori în propriii ochi, păcălindu-ne că noi suntem mai buni de-atât. Dar furia nu este numai ceea ce se vede la exterior – ea este și acel clocot interior, de atâtea ori înnăbușit, acel strigăt căruia nu-i dai voie să iasă, pe care îl negi, lăsându-l astfel să te sufoce. “Manifestarea furiei este o construcție psihică complexă, formată din gânduri, comportamente, reacții fizice și chiar o stare generalizată. Odată ce emoțiile sunt eliberate, echilibrul emoțional este recuperat. Pe de altă parte, înnăbușirea lor poate crea traume de care vom deveni conștienți mult mai târziu. Exteriorizarea furiei devine o problemă doar atunci când îi lezează pe cei din jur”, precizează psihologul Anca Boalcă. Acestea fiind zise, nu încerc să te conving că e perfect normal să-ți strigi furia din toți rărunchii, aruncând-o asupra oricui îți stă în cale. Dar dacă tot e acolo, parte din tine, de ce să n-o folosești în favoarea ta? “Beneficiul primar al acestei emoții puternice este împiedicarea exploatării individului. Atunci când ne cunoaștem calitățile și meritele, devenim furioși în fața acelora care tind să le subaprecieze”, spune Aaron Sell, psiholog. Vrei să fii răsplătită conform performanțelor de care dai dovadă și nu e nimic în neregulă cu asta – ba mai greșit ar fi să-ți renegi instinctele și să te complaci într-o situație care-ți face rău sau te condamnă la stagnare. E foarte interesant cum, spre deosebire de alte emoții “negative”(frica, de exemplu, care ne îndeamnă să evităm anumite situații care ne pot pune în pericol), furia ne încurajează să acționăm, să luăm atitudine. Este incredibil felul în care bătăile accelerate ale inimii plus maxilarul încleștat îți ridică instant încrederea, stima de sine, optimismul și puterea de negociere, atât de necesare atunci când îți dai seama că alternativa e să pierzi ceva foarte important pentru tine. Furia te ajută să-ți construiești și o imagine, spun specialiștii, transmițându-le celor din jur că ești o persoană puternică, ce dispune de resurse pentru a-și soluționa problemele. O poți chiar compara cu un antrenor personal care-ți strigă să nu te lași, să respiri profund și să mergi mai departe, să-ți depășești limitele, în fiecare zi câte puțin.

5 provocari care iti condimenteaza viata

Iar în eventualitatea în care rămâi față în față cu furia ta nesatisfăcută, întreprinde o activitate care să te ajute să te eliberezi și, cel mai important, să evoluezi: sportul, meditația sau învățarea unei noi abilități sunt cele mai constructive metode de a te „răcori”. Și nu uita ce se spune: succesul este cea mai bună cale de a te răzbuna.

Rușinea și vinovăția cultivă compasiunea

Încă de la grădiniță, când o boacănă ne trimitea la colț, cunoaștem sentimentul rușinii, acea poziție umilitoare de inferioritate care ne împiedică să ne conectăm cu ceilalți, de teamă că ne vor arăta cu degetul toate defectele. Dar partea ei luminoasă este chiar faptul că o putem împiedica, devenind mai precauți în relațiile cu cei din jur, exprimându-ne compasiunea. A trăi printre alți oameni presupune aderarea la anumite norme sociale care, deși nu întotdeauna pe placul nostru, ne-au ajutat să supraviețuim și chiar să avem succes. Atunci când încălcăm aceste norme, rușinea și vinovăția intervin pentru a reinstala echilibrul, pentru a ne determina să ne promitem nouă înșine că nu vom mai călca strâmb a doua oară și, în același timp, pentru a ne face să devenim mai toleranți și să empatizăm mai mult cu defectele altora.

Invidia și gelozia stimulează competitivitatea

Genul acela de invidie afișată în Mean Girls face parte din categoria “Așa nu”. Mi-am dat seama de chestia asta prin liceu, când colega mea, Adela, “o elevă cu multiple talente”, așa cum era descrisă de profesori, mi-a luat fața la toate orele de franceză, exact atunci când credeam că am ajuns în sfârșit la niște performanțe, că mă pot pregăti cu încredere pentru olimpiadă. Dar ea era mai bună, atât de bună, încât “înclinația” mea pentru franceză devenise de-a dreptul mediocră, penibilă. Așa de tare m-am dezamăgit pe mine însămi, încât nici n-am mai vrut să aud de olimpiadă. Dar cu fiecare oră în care Adela o făcea pe doamna profesoară să exclame “Excelent!”, cu o luminiță de admirație în ochi, invidia mea creștea. Curând, mi-am dat seama că secretul ei nu era, de fapt, un secret: pur și simplu muncea mai mult decât mine. Așa am ajuns să studiez zi și noapte, să petrec mai multe ore la bibliotecă, să gândesc orice frază din viața de zi cu zi în franceză. Aproape că dezvoltasem o obsesie, dar, vorba aceea, orice performanță presupune, până la urmă, un dram de obsesie. Am reușit să-i țin piept la ore, s-o fac pe doamna profesoară să ridice sprâncenele a mirare admirativă și să intru în cursa pentru olimpiadă. Eu și obsesia mea ne-am fi dorit s-o întrecem pe Adela, să-i demonstrăm că nu e atât de bună pe cât crede, dar la olimpiadă am luat aceeași notă. Oricum, faptul că n-am fost sub ea mi-a oferit destulă satisfacție. Dar ce vreau eu să demonstrez cu această istorioară personală este faptul că, deși invidia poate avea consecințe distructive, atunci când e folosită conform „prescripției medicale”, ea ne determină să aspirăm către înălțimi la care nici măcar nu am fi avut curajul să visăm. “Pentru a reduce sentimentul de inferioritate, emoțiile precum invidia și gelozia ne motivează să ne îmbunătățim imaginea, să ajungem la nivelul oamenilor de care suntem înconjurați sau chiar să-i depășim”, concluzionează Kashdan.


Comments

comments