Fauxmosexualii sau de ce e cool sa te prefaci… gay

By  | 

Asa cum „faux fur” (blana ecologica) este un must have in materie de stil, fauxmosexualitatea este ultima moda in materie de seductie a sexului opus.

COSMO definitie: Fauxmosexual

  • Un tip care se poarta ca un homosexual pentru a atrage atentia femeilor; este atent la stil si cultura, vorbeste si se comporta intr-o maniera efeminata (metrosexual).
  • O tipa care se saruta cu o alta tipa doar pentru a-i excita pe barbati (dance floor lesbian).

Trebuie sa fii „flexibil”, trebuie sa accepti falsul, sa-l faci o parte din tine – asta daca vrei sa obtii ceea ce vrei. Scopul scuza mijloacele, desigur. Astfel, trebuie sa fii flexibil pe ringul de dans, flexibil in gandire si, mai nou, flexibil in… pat. Daca inainte iubirea intre persoane de acelasi sex era condamnata, mai nou a devenit chiar o moda. Celebritatile o fac, de ce n-ar face-o si muritorii de rand? Ca doar de la cine sa invatam si noi, daca nu de la ei?

Relatiile homosexuale au devenit deosebit de populare odata cu serialul de mare succes „The L Word” („Cuvantul care incepe cu L”). Scenele fierbinti din serial, atat hetero, cat si lesbiene, provocand o adevarata tornada in randul tinerilor din toata lumea…

Flexibilitatea sexuala a devenit nu doar publica, ci si normala. Este mai nou la moda sa fii gay, chiar daca doar din cand in cand, asa… de „pofta”. Cat despre influenta pe care acest fenomen a avut-o asupra comunitatilor de gay si lesbiene din toata lumea, parerile sunt impartite.

Merryn Johns, editor al revistei pentru lesbiene „LOTL”, spune ca barbatii si femeile care se prefac a fi gay, respectiv lesbiene, dau dovada de lipsa de respect fata de anii de campanie pentru obtinerea de drepturi egale si libertate de exprimare.

La polul opus, oamenii spun ca toata aceasta „publicitate ascunsa” nu poate decat sa ajute comunitatea gay, avand in vedere ca sunt acceptati cu mai multa usurinta ca inainte, ba mai mult, sunt considerati a fi la moda. Adevarul este, probabil, undeva la mijloc…

Celesbianism

Daca oamenii de rand se folosesc de o falsa identitate sexuala pentru a intra in gratiile sexului opus, celebritatile o fac pentru a atrage atentia… presei. Foarte multe vedete au folosit aceasta schema mediatica. Printre cele mai cunoscute „farse” de acest gen, mentionam:

ANNE HECHE
Actrita cu o conformatie androgina a inceput o relatie cu Ellen DeGeneres exact cand aceasta din urma se lansa pe piata show-urilor de succes. Inainte si dupa relatia cu Ellen, Anne a avut doar relatii heterosexuale. Ca sa vezi!

LINDSAY LOHAN
Nimeni nu stie ce nevoie mai avea frumoasa actrita de mediatizare, ea fiind deja in lumina reflectoarelor chiar si daca mergea pana la Starbucks, dar, aparent, proverbul „prea mult strica” nu-i este familiar. De ceva vreme, LiLo a inceput o relatie cu DJ-ul de origine britanica Samantha Ronson. Oricat de dragastoase ar fi ele una cu cealalta, ne vine greu sa credem ca Lindsay, care a avut relatii cu o mare parte din „bunaciunile” de la Hollywood, si-ar fi descoperit brusc „chemarea” pentru lesbianism. Pe de alta parte, Samantha arata un pic ca un baiat, asa ca… cine stie.

KATY PERRY
Simpatica vedeta a castigat o caruta de bani in timp record, cantand despre o experienta care i-a schimbat viata (financiar vorbind, desigur): a sarutat o fata, i-a placut si a scris un cantec despre asta, cantec care a ajuns sa fie un mare hit. N-a planuit asta. N-a fost intentia ei. Era beata si curioasa… Sa fim clari insa: asta nu inseamna ca e indragostita. Apropo, se pare ca hit-ul „I Kissed a Girl” a fost inspirat de nimeni alta decat Scarlett Johansson. Intr-un interviu pentru revista „Steppin Out”, Katy a marturisit urmatoarele: „I-am spus iubitului meu: «Nu vreau sa te mint. Daca ar veni Scarlett Johansson la mine si mi-ar propune sa ne facem de cap, as accepta. Sper ca esti OK cu asta.»”. Scarlett Johansson a spus ca e flatata, dar ca buzele ei sunt deja „luate” (recent s-a casatorit cu Ryan Reynolds).

SCARLETT JOHANSSON
Tocmai pentru ca stim sigur ca nu este lesbiana, nu de alta, dar are verigheta si sot, pe Ryan Reynolds, putem sa afirmam ca saruturile pasionale ale focoasei blonde cu alte femei au fost produse strict pentru deliciul presei si fanilor. Care sunt acestea? Pai, o data s-a sarutat cu Natalie Portman, pe covorul rosu, la premiera filmului lor, „The Other Boleyn Girl”, si alta data cu Penelope Cruz, in „Vicky.Cristina.Barcelona”, cel mai nou film semnat Woody Allen.

Toti tipii draguti sunt GAY?

Nu neaparat… Barbatii pasionati de moda, de frumusete, de o viata sanatoasa sunt gay? Nu! Beckham se imbraca dupa ultima moda, face sport, este epilat mai peste tot, foloseste creme de fata si exfoliant de corp, si nu este homosexual. Iata „reteta gay” cu care ne da gata un barbat:

  • Este un adevarat fashion addict si ii place shopping-ul.
  • Casa lui e decorata cu bun gust (preferabil antichitati).
  • Este un dansator excelent.
  • Conduce o masina de colectie „feminina” (vezi Volkswagen Cabriolet).
  • Are asternuturi din satin, mereu curate.
  • Este fericitul proprietar al unui catelus pufos.
  • Poseda cunostinte vaste din teatru/arta/cinematografie si multe alte domenii.
  • Este un fan inrait al Madonnei, Cher, Judy Garland, Bette Midler si Phil Collins.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *