Faux surprise face, noul trend pentru selfie-uri

By  | 

Avem „telefoane deştepte” şi conturi pe Facebook şi Instagram, aşa că ne facem zilnic selfie-uri din care le alegem pe cele mai bune pentru a le împărtăşi cu prietenii. Dar pozele pe care le postăm trebuie să fie în tendinţe, nu?

Duck face a fost pe buzlee tuturor anul trecut (la propriu), dar se pare că anul acesta este detronat de faux surprise face, pe care îl ştii cu siguranţă. Ochii tăi sunt larg deschişi, iar gura este pe jumătate deschisă, zâmbind foarte puţin. Ar trebui să arăţi de parcă tocmai ai auzit o veste şocantă, dar eşti entuziasmată.

Dacă vrei să faci şi tu astfel de poze, ţine minte: totul trebuie să pară cât mai natural. Poate nu îţi va ieşi din prima, dar cu puţin antrenament vei reuşi să pari surprinsă. 

Totuşi, noi îţi recomandăm să nu urmezi trendurile de parcă ar fi legi obligatorii. Vrei ca fotografiile de pe Instagram-ul tău să arate identic cu celelalte milioane de poze postate de utilizatori zi de zi? 

În afară de duck face şi faux surprise face, mai există numeroase de tipuri de selfie-uri pe care le poţi încerca. Iată câteva dintre ele: bosumflarea dintr-o parte (buzele sunt ţuguiate pentru că ceva nu îţi convine, dar priveşti într-o parte, nu spre cameră), semnul păcii (faci senmul păcii cu degetele în timp ce te uiţi spre cameră), zâmbetul larg (indiferent unde te afli, zâmbeşti de parcă e cea mai bună zi din viaţa ta), „urăsc selfie-urile” (ai o faţă plictisită), în timp ce mănânci sau bei (vrei să îţi faci un selfie, dar să ne arăţi şi ce mănânci/bei, într-o singură poză?)

Tu ce fel de selfie-uri obişnuieşti să postezi pe Instagram sau Facebook? Cum ţi se pare faux surprise face?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *