Educație financiară: cum pui bani deoparte

By  | 

Mai e mult până la pensie! Ziua în care vei călători în jurul lumii din banii puși deoparte de-a lungul anilor pare la fel de îndepărtată ca o planetă încă nedescoperită atunci când ai 25 de ani și singura ta grijă financiară este aceea să ai suficienți bani să-ți permiți, zilnic, flat white-ul sorbit pe terasa cafenelei preferate, în timp ce lucrezi pe MacBook-ul tău la unul dintre multele proiecte pe care le ai ca freelancer. 

#selfie BANI

Să ne înțelegem bine. Acest articol nu se vrea a fi o glumă despre obiceiurile noastre de zi cu zi. Și nici un reproș de genul „pe vremea mea, maică…”. Eu, una, am început să pun bani deoparte (fără vreo utilitate și scop imediate) abia în urmă cu câțiva ani. Cam atunci am început să mă gândesc și dacă ar exista vreo posibilitate să suplimentez (improbabila) pensie de la stat cu ceva bani puși deoparte. Și să mă gândesc că poate n-ar fi rău să caut vreo soluție alternativă de investiție sau economisire. Așadar, mi-ar fi greu să dau acum cu pietre în generația Millennials și în ai ei reprezentanți, pentru care Bitcoinul poate fi ceva mai valoros ca dolarii pe care îi puneau deoparte părinții noștri și care cred că încă este mult, mult prea devreme să se gândească serios la contribuțiile la pilonul ll de pensie.

„Dacă economisesc? De ce aș face-o? Banii pe care îi câștig îi cheltui pe vacanțe, pe ieșiri în oraș, pe haine. Deocamdată stau la ai mei, poate o să mă gândesc să pun ceva bani deoparte ca să mă mut singură”, îmi spune zâmbind Daria, de 24 de ani, în timp ce soarbe tacticos dintr-un latte, pe terasa unei cafenele hip din oraș. „Eu mai pun niște bani deoparte atunci când am ocazia. Doar pentru că aș vrea, la un moment dat, să îmi iau o mașină, și îmi trebuie niște bani de avans”, adaugă și Andrei, proaspăt angajat junior la o agenție de publicitate. Și cei doi nu sunt singurii millennials care nu se gândesc mai departe de câțiva ani, în termeni de economii și planuri. „Nu vezi?! Lumea se schimbă atât de repede, legile în România în ceea ce privește contribuțiile sau pensiile sunt atât de diferite de la an la an…

Apoi, știm noi dacă mai rămânem aici în următorii ani, dacă vom pleca în altă țară? O să ne gândim la credite, rate și pensie ceva mai încolo”, spun tinerii. „Una dintre trăsăturile esențiale ale celor pe care îi numim millennials (n.red: cei născuți între anii 1980 și 2000) este aceea că ei trăiesc clipa cu tot ce aduce aceasta”, explică sociologul Gabriela Militaru. „Fie că este bine, fie că dimpotrivă, este dureros, millennials par să gândească și să acționeze doar pe termen scurt, ceea ce, de multe  ori, îi face mult mai pragmatici și mai eficienți în comparație cu generațiile trecute. Ei acționează în termeni de ‘aici și acum’ și în ceea ce privește banii de care se bucură pentru valoarea pe care o au pe moment și nu prin ceea ce ar putea reprezenta o eventuală investiție pe termen lung.

De unde și atitudinea de respingere pe care aceștia o au față de conceptul de economii”. Să nu interpretăm greșit, însă: este vorba despre acele economii pe care părinții lor le făceau conștient, în fiecare lună, pentru zile mai… negre, pentru pensie, de banii pe care aceștia îi strângeau să își cumpere o casă mai mare, să aibă rezerve pentru eventuale probleme medicale sau pentru taxele la facultate ale copiilor și așa mai departe. Milennials gândesc mult mai pragmatic: economiile există, însă ele sunt făcute pentru un scop mult mai concret și mai imediat (vacanțe, distracții), iar mai bine de jumătate dintre reprezentanții acestei generații au un buget lunar pe care și-l stabilesc și (surprinzător) reușesc să îl și respecte, arată un studiu publicat recent de USA Today.

Prin urmare, am spune că nu sunt neapărat inconștienți, însă pur și simplu amână grija zilei de mâine… pe mâine. „Tinerii millennials au acces la informație mult mai ușor, spre deosebire de generațiile de dinaintea lor. Dacă facem o comparație între ei și generația părinților noștri, spre exemplu, observăm cu ușurință o altfel de percepție despre modul de viață. Ei sunt axați mai mult pe economii, pe când millennials trăiesc în prezent cu dorința de a se distra și de a fi în pas cu moda, iar acest trend poate fi unul destul de costisitor”, spune și George Culerda, specialist finanțe bănci. Pe scurt, ar reieși de aici că cei mai mulţi dintre reprezentanții acestei generații trăiesc clipa şi nu au exerciţiul de a-şi gândi viaţa financiară pe termen mai lung, nu îşi setează obiective şi evită să se gândească la lucrurile mai puţin plăcute care se pot întâmpla şi pentru care ar trebui să se pregătească din punct de vedere financiar.

Citeşte continuarea materialului în ediţia de mai a revistei Cosmopolitan România.

Text: Roxana Dobriţă.

Foto: Guliver/Getty Images.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *