Cum sa cazi in picioare de fiecare data

By  | 

E ușor să te dai bătută în fața eșecului, dar nu ești o învinsă până când nu te declari tu astfel. Iată cum o iei de la capăt oricât de zdravănă e lovitura pe care o primești.

Dacă nu s-ar purta atât de frumos, probabil ți-ar fi nesuferită. E fata care rămâne mereu calmă și optimistă – indiferent ce se întâmplă. Dacă ratează o promovare, nu se lasă doborâtă, ci are puterea să aprecieze meritele celui care a obținut-o și să se străduiască mai mult pentru ca data viitoare să fie luată în calcul. Iar atunci când varsă vin pe noua ei rochie scumpă, se întristează puțin, dar apoi face haz de necaz spunând ceva de genul: “Hei, măcar acum e cu adevărat originală!”. Nu pricepi. E robot? Sau o actriță demnă de Oscar? Nu, e doar o femeie care știe să facă față dezamăgirilor. “Nu e atât de greu precum pare”, spune Kristin Neff, profesor de psihologie în cadrul Universității Texas și autoare a Self-Compassion: Stop Beating Yourself Up and Leave Insecurity Behind. Prin câțiva pași simpli și schimbarea atitudinii, și tu poți să dai restart și să-ți recapeți echilibrul de fiecare dată când viața îți pune piedică.

Fii amica ta

N-ai obținut jobul. Tipul chipeș n-a sunat. Iar acum ai aruncat la coș toată strădania ta de a ține dietă, mâncând o pungă întreagă de prăjiturele cu ciocolată.

Dacă și tu gândești ca majoritatea oamenilor, toate acestea ar fi un motiv pentru a te critica dur: “Nu m-am străduit îndejuns!”, “Am făcut o remarcă aiurea despre tricoul lui!”, “N-am pic de voință!” etc. Credem că purtându-ne aspru cu noi înșine ne vom motiva să muncim mai mult, dar se întâmplă exact pe dos, după părerea lui Neff. Cercetările arată că oamenii care păstrează o atitudine pozitivă față de sine după un eșec sunt mai motivați să încerce din nou decât cei care se disprețuiesc. Așadar, ai mâncat toată punga cu dulciuri. În loc să-ți spui: “Ah, în ritmul ăsta n-o să mai slăbesc niciodată!”, ai putea să încerci o frază pozitivă: “E OK, am avut o scăpare. Toată lumea o dă în bară măcar o dată. O să mă țin de dietă și o să uit acest mic incident”. “Dacă te critici constant, îți dezvolți o teamă de eșec”, explică Neff. “Știi că în cazul în care dai greș, vei fi și mai dură cu tine însăți, așa că ești mai puțin motivată să încerci din nou”. Secretul, spune ea, e să vorbești cu tine așa cum i-ai vorbi unei prietene bune. “Nu-ți critici prietenele spunându-le că nu sunt bune de nimic atunci când nu reușesc să-și atingă scopurile”, spune Neff. “Știi că asta nu le-ar motiva. Ceea ce le-ar ajuta cu adevărat ar fi o încurajare care să le convingă că toată lumea greșește și că pot încerca oricând din nou. Manifestăm în mod natural acest gen de compasiune față de persoanele la care ținem, dar, din motive necunoscute, credem că pe noi înșine trebuie să ne tratăm cu exigență”.

Teama de esec – Iata cum sa combati asta

Îmbrățișează realitatea

A fi drăguță cu tine însăți nu înseamnă că trebuie să stai cu orele în fața oglinzii, să te admiri și să-ți spui că ești cea mai sexy, fermecătoare și deșteaptă ființă din Univers. Adevărata încredere stă în abilitatea de a-ți conștientiza imperfecțiunile și a rămâne totuși prietenă cu tine însăți. Așadar, dacă ai picat examenul de admitere la Drept, poate că nu ai învățat de ajuns, sau poate că, pur și simplu, această profesie nu ți se potrivește. Confruntarea cu problemele reale din spatele dezamăgirilor te va ajuta să mergi mai departe și să-ți descoperi adevăratul potențial. Până la urmă, faptul că n-ai intrat la Drept e un eșec, dar te poate feri de neîmplinirea de a lucra ani mulți într-un domeniu care nu-ți place. “Trebuie să înveți să-ți cunoști punctele forte, punctele slabe, dar și domeniile în care ai nivel mediu de cunoaștere și să accepți că nu e chiar atât de rău să fii <<de mijloc>>”, spune Neff. Și dacă nu știi încă aceste lucruri despre tine, documentează-te. Întreabă-ți șeful de ce nu ai primit promovarea și explică-i clar că îi ceri aceste informații pentru o autoevaluare obiectivă, în nici un caz ca să te plângi. De exemplu, poate că postul de manager din compania în care lucrezi necesită experiență consistentă în vânzări și, deși te pricepi de minune la cifre, nu te descurci la fel de bine la capitolul negocieri telefonice cu investitorii. Prin urmare, atunci când șeful te-a trecut cu vederea, nu ți-a anulat toate calitățile, ci pur și simplu a observat că nu ești foarte potrivită pentru postul respectiv. Odată ce înțelegi asta, începi să mergi în direcția potrivită pentru cariera ta.

Reevaluează-ți motivațiile

Vrei cu adevărat să lucrezi într-o firmă renumită de avocatură/devii soție devotată și mamă a doi copii, sau asta crezi că ar trebui să vrei? Visul tău de a deveni un mare designer se bazează pe pasiunea pentru modă, sau vrei să-ți impresionezi prietenele și să iei prânzul cu diverse celebrități? Ellyn Spragins, autoare a What I Now Know About Success: Letters from Extraordinary Women to Their Younger Selves, e de părere că foarte multe femei se încarcă cu presupuneri neasumate despre ceea ce-și doresc, tânjind după un stil de viață care să aibă un punct comun cu așteptările părinților lor sau care le conferă o imagine cool, “de succes”. Pentru a-ți descoperi adevăratele dorințe, Spragins sugerează să-ți imaginezi petrecerea ta de aniversare a 85 de ani. Imaginează-ți cine va fi prezent – prieteni, colegi, copii, rude – și că fiecare dintre ei ține un mic discurs despre tine. Ce ai vrea să spună? Că ai fost la cele mai fabuloase petreceri, ai purtat cele mai în vogă ținute și ai ieșit cu cei mai arătoși bărbați, sau că ai influențat în bine viața fiecăruia dintre ei? Ai vrea să spună că ți-ai dorit să devii medic veterinar, dar n-ai găsit momentul potrivit pentru a-ți relua studiile sau că nu te-ai plecat niciodată în fața riscurilor? “Să te gândești la ceea ce ar spune despre tine te ajută să-ți dai seama cu ce ți-ai dori să contribui în această lume”, spune Spragins. Te va îndemna, de asemenea, să anulezi ideile altora despre ceea ce ar trebui să fii și să începi să trăiești viața pe care ți-o dorești.

Ce este negaholismul si cum scapi de el

Privește în ansamblu

Potrivit Facebook sau altor rețele de socializare, fiecare coleg de liceu sau de facultate are o viață împlinită și se bucură de un succes nebun. Dar toată lumea știe că oamenii sunt foarte precauți atunci când postează despre ei înșiși lucruri care pot fi vizualizate de cele 825 de persoane din lista de prieteni, așa că, deși ai acces la pozele de la nunta de basm a amicei tale, n-ai de unde să știi despre cearta pe care a avut-o cu soțul ei acum o săptămână. Afli vestea că o fostă colegă de muncă a primit un post bun într-o agenție de publicitate, dar nu și că șefa ei o umilește zilnic. Nu e ceva anormal – problema apare atunci când presupui că ceea ce împărtășește cineva despre sine surprinde întregul adevăr. “Din afară, pare că ceilalți oameni nu au parte dezamăgiri, iar această frustrare îți influențează greșit alegerile”, spune Judith Sills, medic psiholog și autoare a Excess Baggage: Getting Out Of Your Own Way. Dar nu facem comparații nedrepte numai în raport cu ceilalți, ci și cu noi înșine, punând în contrast realitatea vieții pe care o trăim cu fantezia marilor așteptări. Iar fanteziile, cum sunt și paginile de Facebook, tind să meargă în sens unic, astfel că ne împing să visăm la încântarea de a lucra într-o companie de renume, dar nu vedem și munca neîntreruptă weekend de weekend timp de șase luni; Tânjim să avem viața fabuloasă și sexy a unui chitarist de succes, dar nu știm și că ajunge acasă obosit la trei dimineața mirosind a tutun și a parfumul altcuiva. “Când ne proiectăm în viitor, nu conștientizăm și părțile negative ale fanteziilor noastre”, spune Sills. Asta nu înseamnă că de acum trebuie să-ți imaginezi certurile din spatele relațiilor perfecte ale oamenilor, ci să înțelegi că eșecul și dezamăgirile fac parte din viețile noastre. Nu indică faptul că ești ratată, ci, mai degrabă, că ești o ființă umană. Dacă accepți asta, vei înceta să te mai împiedici în neplăcerile vieții și vei începe să celebrezi lucrurile minunate de care ai parte. Până la urmă, prietenii tăi sunt în stare să vadă cât de bine știi să organizezi evenimente, faptul că te ambiționezi să alergi în parc de câteva ori pe săptămână și cât de bine ai surprins apusul în fotografiile din weekend. Fără îndoială că se bucură pentru tine, dar sunt în același timp și puțin invidioși.

Fă-ți un plan B (sau C sau D)

În adolescență visai să devii compozitoare și ți-ai umplut existența cu viziuni romantice despre publicul care îți ascultă cu mâna la inimă melodiile pline de tandrețe. Câțiva ani mai tîrziu, încă te lupți pentru același scop, colindând baruri sărăcăcioase și încercând să convingi pe cineva că meriți să fii ascultată. Desigur, e doar un exemplu, dar dacă visul de la 13 ani încă te face nefericită, înseamnă că e timpul să-ți stabilești un nou țel. Să renunți nu e neapărat sinonim cu eșecul – poate fi un semn că te maturizezi și că evoluezi. “Oamenii rămân adesea blocați în ceea ce privește propria identitate – sunt avocat, profesor, secretară. Adevărul e că identitatea noastră e într-o continuă schimbare”, spune Neff.

A-ți reorganiza viața poate presupune o mare schimbare, cum ar fi urmarea unor studii în străinătate sau voluntariatul pentru a lungă perioadă de timp – dar nu trebuie neapărat să fie așa. De fapt, M.J. Ryan, autor al Adaptability: How to Survive Change You Didn’t Ask For, e de părere că cele mai de succes tranziții în viață au loc atunci când găsești noi moduri creative de a-ți folosi experiența și abilitățile pe care le deții deja. “Construiește o punte din locul în care te afli acum spre unde vrei să ajungi”, sfătuiește Ryan. Iar atunci când întâlnești și piedici pe parcursul noii tale vieți palpitante, respiră adânc, examinează noile informații și începe din nou. Când vei înceta să te mai temi de dezamăgiri, puterea lor ți se va transfera ție!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *