7 lucruri pe care să le faci azi pentru a fi fericită

By  | 

Cu toții tânjim după fericire, însă nu știm ce anume să facem pentru a ne îmbunătăți viața. Iată câteva lucruri pe care să le încerci pentru a deveni mai fericită.

Cele mai des întâlnite ghiduri pentru fericire includ lucruri de genul „fă mai mult sport”, „mănâncă mai sănătos”, însă ce altceva putem face? Iată câteva lucruri pe care oamenii le fac zilnic pentru a fi fericiți. Încearcă-le și tu!

Dacă este posibil, nu îți mai bate capul cu probleme pe care nu le poți rezolva. Există lucruri neplăcute de care poți scăpa, însă pe altele trebuie, pur și simplu, să le accepți. Nu îți mai pierde timpul gândindu-te la problemele în legătură cu care nu poți face nimic.

10 lucruri la care să renunți pentru o viață fericită

Trezește-te mai devreme, pentru a nu mai fi mereu pe fugă. Chiar dacă nu ești o persoană matinală, încearcă să te trezești măcar cu jumătate de oră mai devreme. În acest fel, vei avea suficient timp să te pregătești să ieși din casă, nu vei mai uita nimic important, vei putea lua micul dejun sau poți arunca un ochi pe știrile zilei.

Adu-ți aminte de lucrurile minunate din viața ta. De fiecare dată când te simți copleșită de gândurile negative, schimbă-le cu unele pozitive! Gândește-te la toate lucrurile de care ești recunoscătoare, indiferent dacă e vorba de faptul că ai propria casă, că îți permiți să pleci în vacanțe, că ai un iubit sau că ai găsit o geantă grozavă la reducere.

Învață să te accepți așa cum ești. Și ce dacă nu ai cele mai subțiri picioare, ochii mari și seducători sau sâni mari? Ne întoarcem la primul punct: dacă nu poți îmbunătăți ceva, nu merită să îți bați capul!

Ești fericită la jobul actual?

Exprimă-ți sentimentele mai des. Ești îndrăgostită de cineva? Spune-i! Simți că o prietenă te judecă prea des? Spune-i!

Bucură-te de lucrurile mărunte din viață. Nu trebuie să te bucuri doar dacă primești o mărire de salariu sau dacă mergi în vacanță, ci și dacă pisica ta doarme într-un mod simpatic sau dacă ți-ai pregătit o baie cu spumă și lumânări parfumate.

Râzi cât mai mult. Chiar dacă ai avut o zi proastă, încearcă să râzi – uită-te la o comedie bună sau la clipuri haioase și vei adormi cu zâmbetul pe buze.

 

*articol preluat din Cosmopolitan US


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *