Metoda corecta de a ajuta o prietena sa treaca peste o drama

By  | 

Când cineva drag trece prin momente grele dar nu vrea să-și recunoască sentimentele, să o ajuți să depășească problema poate fi mai ușor decât ai fi crezut. Tot ce trebuie să faci e să asculți și să aștepți. Mă rog, și încă alte câteva lucruri. O să vezi.

”Băi, îți spun, pe aici trebuie să o iei. E cam nasoală treaba, dar dacă vrei să ieși din asta, trebuie mai întâi să treci pe aici”, îi spune spiritul poetului Virgiliu lui Dante (în Divina Comedie), împingându-l ferm de la spate și încercând să-l convingă să treacă porțile iadului. Mă rog, parafrazez. În text sunt folosite cuvinte mai pompoase, precum ”covârșit de agonie” și ”angoasă care-ți frânge sufletul”, dar te-ai prins tu de idee. Ceea ce vreau să zic e că atitudinea descrisă aici este la fel de relevantă azi, cum era și în anii 1320, mai ales dacă vorbim de psihologie comportamentală.

Poate că ai învățat lecția asta în timpul propriei experiențe cu o veritabilă ”angoasă care-ți frânge sufletul”, dar dacă nu, îți spun eu acum concluzia: sentimentele sunt un bagaj al naibii de greu de cărat. Iar reprimarea celor neplăcute (total nerecomandabilă, dar profund umană și periculos de răspândită în specia noastră) nu face decât să te anestezieze, făcându-te imună atât la durere, dar mai ales la fericire. Iar asta nu e niciodată o soluție. O știi și tu, o știu și eu, o știa și spiritul poetului Virgiliu. Singura metodă prin care poți scăpa de genul acesta de încleștare emoțională negativă e înfruntând-o cu vitejie. Da, trebuie să te arunci cu capul înainte în fântâna plină ochi cu emoțiile pe care până nu demult încercai să le eviți cu cerul și pământul.

Cum sa iti alini prietena deprimata

Probabil că ai parcurs și tu călătoria descrisă de Dante măcar odată până acum. Vezi dacă-ți sună familiar: La un moment dat te-ai pomenit ostatică într-un pustiu populat de nisipuri mișcătoare (mă refer la o dramă emoțională care părea fără soluție – poate o iubire neîmpărtășită?), fără să ai neapărat habar ce-ai făcut de ai ajuns acolo. Bestii nevăzute, înspăimântătoare, pândeau la fiecare pas (sentimente pe care refuzai să le conștientizezi, dându-le astfel acordul să-ți tortureze existența în cele mai nebănuite moduri). Până la urmă ai dat de cineva care părea să știe, cât de cât, ce naiba se petrecea cu tine (în cazul lui Dante, a fost Virgiliu; în cazul tău, probabil o prietenă sau un psiholog). Persoana asta te-a sfătuit să dai o fugă scurtă prin iad (adică te-a ajutat să dai piept cu toate emoțiile alea negative). Așa că ai coborât, încet-încet, până la cel mai jos punct, până la fundul sacului, cum se spune în popor. Apoi, pentru că mai jos de atât nu mai aveai unde să cazi, ai început, cu pași la fel de înceți, să urci. După un timp ai văzut luminița de la capătul tunelui și ai revenit cu picioarele pe pământ, recăpătându-ți abilitatea de a simți și altceva în afară de durere și angoasă. Erai în sfârșit bine. Vindecată.

Partener de suferință

Te regăsești? Înseamnă că ești o supraviețuitoare, bravo ție. Chestia asta, însă, te pune într-o poziție unică. Poți și tu să fii ceea ce Virgiliu a fost pentru Dante: un psihopomp (din grecescul psychopompos, cu sensul de ghid al sufletului). Cu atât mai mult probabil vrei să-ți asumi acest rol dacă ai prin preajmă o persoană dragă care pare să dispară emoțional sub greutatea unor emoții puternice, adâncindu-se în amărăciune pentru că nu vrea să-și recunoască și să-și trăiască până la capăt suferința. Ai fost și tu în papucii ei și acum vrei să ajuți. Problema e, cum convingi pe cineva să treacă prin furcile caudine ale unor sentimente pe care nu și le recunoaște nici măcar sieși.

Mi-am asumat de câteva ori până acum rolul de ghid turistic prin infernul emoțional al câtorva din prietenele mele, și trebuie să recunosc că am făcut toate greșelile posibile. Dar am învățat multe. De exemplu, dacă-ți oferi ajutorul unei persoane care refuză să recunoască că are nevoie de el, o să ți se trântească câteva uși, mai mult sau mai puțin metaforice, în nas. Dacă exagerezi cu empatia, o să te împotmolești și tu în nefericirea celui pe care încerci să-l ajuți. Iar dacă încerci să grăbești procesul, nu faci decât să-l încetinești și mai mult. Am mai învățat și că Infernul lui Dante prezintă o soluție competentă chiar și în zilele noastre. Pe parcursul călătoriei lui Dante în iad, Virgiliu îi transmite acestuia patru mesaje simple și concise: ”Sunt aici pentru tine”, ”Sunt bine”, ”Sunt familiar cu locul ăsta/Am mai fost pe aici” și ”Am încredere în călătoria asta, o să-ți facă bine”. Reprodu aceste mesaje și o să vezi că lucrurile încep să se miște.

Ai grijă cu primul, însă. ”Sunt aici pentru tine” nu înseamnă că trebuie să i te bagi persoanei respective în suflet. Înseamnă să fii prin preajmă într-o stare de non-atașament aproape dezinteresat. Ah, și încă ceva. Un om care-și neagă propriile sentimente n-o să răspundă bine la replici precum, ”Dragă, știm amândouă că nu ești bine” sau ”Cheamă-mă când ești pregătită să dai afară toată furia asta.” Ține minte că a nu simți e o strategie de apărare. Dacă încerci cu tot dinadinsul să-ți forțezi prietena să iasă din filmul ăsta, o să riposteze. Dur. Uneori cu un ordin de restricție.

Semne ca nu esti o prietena buna

Învață de la Virgiliu, care-l lasă pe Dante să se simtă confuz și temător, fiindu-i alături și atât. ”Durerea pe care refuzi să accepți că o simți emite un val de neliniște și comportament disfuncțional, care se înrăutățește cu timpul până ce ajunge să fie atât de insuportabilă că momentul când pășești în infernul propriilor emoții devine aproape o alinare”, spune Alina Vesteanu, psiholog și psihoterapeut. Vorba aia, ”vine o zi când riscul de a rămâne prins în mugurele florii e mai dureros decât riscul de a înflori.” Nu poți să faci altceva decât să ții aproape, văzându-ți în același timp de treaba ta.

Singura excepție de la regulă e atunci când persoana respectivă își face rău. În cazul ăsta treaba cu așteptarea și răbdarea nu prea mai merge. Reacționează onest. Nu proteja pe cineva de consecințele propriei negări și de viciile care vin la pachet cu asta. Dacă prietena ta își neglijează copiii sau țestoasa sau are accese de violență sau bea compulsiv (toate hobbiuri specifice ale negării), nu te preface că e normal. Spune-i că te îngrijorează că nu dă de mâncare la copii și la țestoasă. Pune la cale o intervenție și arată-i că nu ești dispusă să lași ca adicția să-i distrugă viața.

Sunt aici, dar toată treaba tot tu trebuie să o faci

Concluzia e însă că, oricât de competent și de atent urmărești acești pași, n-o să funcționeze de fiecare dată. Din cauza liberului arbitru, pe care mulți oameni îl folosesc pentru a alege paralizia emoțională. E dureros să privești pe cineva care se comportă astfel – atât de dureros că s-ar putea să te trimită pe tine în iad. În cazul ăsta, găsește-ți propriul psihopomp.

În multe cazuri însă funcționează. Dacă urmărești toți pașii, vei vedea că mecanismul persoanei în cauză de a evita sentimentele negative ajunge la un moment dat la propria auto-distrugere. Când se întâmplă asta, persoana de obicei caută și acceptă ajutor din exterior. Dante a apelat la Virgiliu, prietena ta poate că în sfârșit va merge la un psiholog sau se va apuca să citească cărți de self-help sau va vorbi cu tine. În acest moment vei fi tentată să-i sari în ajutor. Să fii proactivă. Nu o face. Stai pe aproape, demonstrând stabilitate. Abordarea asta funcționează ca un magnet care-i atrage pe oameni către tine și-i face să vrea să se deschidă.

Cum sa iti ajuti prietena sa treaca peste o despartire

Să spunem că în sfârșit s-a întâmplat. Prietena ta, care părea amorțită emoțional de când s-a despărțit de marea ei iubire, izbucnește în plâns. Cea prinsă într-o căsnicie nefericită își recunoaște suferința maritală. Iubitul tău, care pretindea că nu-l deranjează faptul că nu și-a găsit încă un job de când a fost dat afară, admite că e speriat. Următorul mesaj pe care trebuie să-l trimiți este ”Sunt bine”. Trebuie să continui să pari optimistă și nepăsătoare, ca și cum ceea ce tocmai ți-a fost împărtășit nu te afectează deloc.

Poftim!? Nepăsătoare? Știu că sună egoist dar ține minte, ”pentru cineva care abia e capabil să facă față oricărei emoții, o reacție intensă din partea ta se poate dovedi copleșitoare”, explică psihologul. Când Dante a ajuns la terifianta poartă a infernului, Virgiliu a rămas calm – asta l-a inspirat pe Dante să riște să intre. În timpul întregului proces, tot ce trebuie să faci este să întrebi din când în când, ”și, cum mai stau lucrurile?”. Dar fă-o calm, cu voce liniștită. Nu-ți face griji dacă pică din nou în capcana paraliziei emoționale și nu te agita prea tare dacă-i vezi suferind. Asigură-te că știe că ești bine, că lucrurile prin care trece ea nu te afectează direct, că ești puternică. ”Atitudinea ta creează ceea ce noi, psihologii numim un mediu fertil, un spațiu protejat, sigur, cu un martor pozitiv, unde e ok să simți orice ai nevoie să simți”, spune Alina Vesteanu.

Pe măsură ce avansează în procesul de descarcerare emoțională, e timpul să-i trimiți următorul mesaj: ”Sunt familiar cu locul ăsta/Am mai fost pe aici”. Virgiliu era întotdeauna bucuros să-i povestească lui Dante la ce nivel al infernului au ajuns și ce se petrecea acolo. Poți să-ți ajuți prietena într-un mod similar, mărturisindu-i că ai trecut și tu prin genul acesta de iad – ți s-a frânt și ție inima sau ai supraviețuit unei traume sau ai pierdut ceva ce prețuiai (jobul, banii, încrederea). Fără să insiști pe propria poveste, spune-i doar că ai simțit și tu durerea asta groaznică și că lucrul ăsta te-a ajutat să te refaci.

În acest stadiu probabil ai început deja să observi cel mai grozav lucru legat de capabilitățile tale de psihopomp: nu e totul în mâinile tale. Nu trebuie să împingi pe nimeni de la spate, nu trebuie să forțezi nimic – propria lor suferință îi va vindeca într-un final. Tu ajuți doar cu prezența, calmă și simplă. Virgiliu nu l-a apărat niciodată pe Dante de ororile iadului. Doar se plimba alături de el, confirmându-i că-i e aproape, că nu pleacă nicăieri. Dacă faci la fel cu prietena, partenerul, ruda ta, va veni un timp când amândoi vă veți regăsi avansând ușor ușor către lumină. Poate chiar către rai, cine știe.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *