Ghosting – Fantomas, varianta sociala

By  | 

Oamenii nu sunt creați ca să aibă un număr infinit de legături sociale. De-aia noi îți dăm voie să te sustragi discret din relațiile de prietenie mai puțin meritorii fără să te lași consumată de vină sau remușcări.

E timpul să vorbim deschis despre ceva ce toți facem, dar nimeni nu recunoaște. Nu, nu are legătură cu sexul. Mă refer la fenomenul ”ghosting”, în care o persoană se retrage gradual dintr-o relație – ignorând apeluri telefonice, devenind în mod misterios mai puțin disponibilă pentru întâlniri – până ce cealaltă persoană din respectiva relație renunță la a mai insista. Oribil, nu-i așa?

Nu chiar.

Înainte să dai cu pietre, află că nu te sfătuiesc să faci ceva cu adevărat extrem. Adică nu tocmai. Evident, e urât să-i faci așa ceva cuiva la care chiar ții, sau cuiva care, într-un fel sau altul, depinde de tine. Dacă ești un pompier care tocmai i-a promis unei bătrâne neajutorate că o salvează din ghearele flăcărilor, nu poți să dispari pur și simplu o săptămână, după care să spui nonșalant: ”Scuzele mele, am fost teribil de ocupat.”

În multe alte situații însă, ghosting-ul e pur și simplu practic. E consecința inevitabilă a lumii în care trăim, care ne permite să fim în contact aproape constant cu un număr virtual nelimitat de oameni. Pe vremuri, când nu eram așa mulți și ne mișcam prin viață în grupuri restrânse, singurele opțiuni pe care le aveam la dispoziție pentru a evita pe cineva erau: 1) inventând scuze care presupuneau un efort teribil de mare (”A trebuit să-mi construiesc cortul/să nasc/să mă lupt cu un urs”) sau 2) murind. Evoluția nu ne-a învățat cum să ieșim pe vârfuri din aria persoanelor pe care nu ni le mai doream prin preajmă. Asta e o abilitate pe care noi, ca specie, a trebuit să o învățăm. În timp, unii dintre noi au dus ghosting-ul la nivel de artă și acum și tu poți deprinde chestia asta așa cum strămoșii noștri au învățat să facă focul. Bănuiesc că ai câteva întrebări, așa că-ți răspund mai jos la ele.

Prietenie pe muchie de cutit?

Dar nu-i moral greșit să faci așa ceva?

Asta e ca și cum ai întreba dacă e moral greșit să uiți o carte pe care ai citit-o anul trecut. Când ești inundată de informație, partea cu uitatul e inevitabilă. La fel, când ești inundată de conexiuni sociale, trebuie să renunți, din când în când, la câteva dintre ele. Nimeni nu poate ține pasul cu numărul extraordinar de relații disponibile într-o lume atât de conectată virtual, că până și pisicile au propriile lor conturi pe Twitter. Dacă te vezi constant forțată să trimiți mai multe emailuri și mesaje decât ai chef, o să-ți lași sufletul în smartphone până la urmă. Așa că da, poți să renunți la ce relații de prietenie ai tu chef. Cu câteva excepții…

Care-s alea?

E nedrept să rupi relația cu cineva, dar să continui să pretinzi de la persoana respectivă să aibă o relație cu tine. Dacă ignori regulat o prietenă atunci când ți-e ție convenabil, dar te aștepți ca ea să lase totul baltă atunci când ești tu plictisită sau ai nevoie de un umăr de plâns, așteaptă-te să fii tratată cu aceeași monedă. De asemenea, nu recomand ghosting-ul dacă vorbim de cineva cu care ai o relație intimă. Pentru că oamenii sunt mai vulnerabili decât de obicei atunci când vorbim de relații romantice, mulți dintre noi am prefera ghosting-ul în defavoarea mult-detestatei conversații de despărțire. Pentru că-i graduală, abordarea asta pare mai ușoară, mai puțin dureroasă. Nu e. De fapt, intensitatea emoțională e exact motivul care ar trebui să te convingă să nu… dispari. Făcându-i așa ceva unui partener, îl sortești la agonie, confuzie, false speranțe și dezamăgire. O despărțire curată te scapă de situația penibilă de a-ți găsi fostul iubit ascuns în tufișurile din fața blocului cu o cutie de șervețele și un playlist cu melodii de Adele. Sau cu o macetă.

Nu-i ghosting-ul un soi de lașitate de care dau dovada cei care urasc confruntarile?

Nu neapărat. Confruntarea e o abilitate intimă, un mod de a rezolva o problemă cu un om pe care chiar ți-l dorești în viața ta. Intimitatea are serios de suferit dacă problemele serioase nu sunt discutate, așa că în relațiile importante din viața ta ar trebui să faci tot posibilul să-ți dezvolți curajul de a confrunta, fie că asta înseamnă să fii capabilă să-ți așterni gândurile într-o scrisoare, să mergi la terapie de cuplu sau să organizezi o intervenție. Nu ești obligată să ofer acest nivel de efort tuturor colegilor de pe palier, cunoștințelor sau străinilor care ți-au dat follow pe Instagram.

Cand renunti la o prietenie?

Care e cea mai umană metodă de ghosting? Să ofer o serie de scuze politicoase sau să dispar pur și simplu?

Minciunile nevinovate – ”Trebuie să-mi antrenez hamsterul” sau ”Sunt prinsă, îmi fac transplant de rinichi” (bine, asta nu știu cât de nevinovată e) – pot fi o opțiune relativ ușoară și eficientă, cu condiția ca persoana din viața căreia încerci să dispari să fie capabilă să prindă subtilitatea din spatele lor. Dacă-i genul care știe să citească printre rânduri (se uită la Downtown Abbey?), probabil va înțelege subtextul și, dacă totul decurge conform planului, va alege și ea să te ghostuiască – te va suna din ce în ce mai puțin, îți va da din ce în ce mai puține like-uri pe Facebook. Unii oameni însă stau lipiți de tine mai ceva ca guma de mestecat într-o coafură afro, oricâte indicii le-ai da (”Wow, ai Ebola? Perfect, am pe-acasă un combinezon hazmat, sunt la tine în cinci minute!”). În cazurile astea, ar fi indicat să încerci o abordare mai asertivă.

Mai asertivă, adică o replică de genul, ”Nu e vina ta, e a mea”?

Chiar e vina ta, așa că acceptă asta. Apelează la fraze oneste, clare și non-negociabile, de genul: ”Știu că am cam dispărut din peisaj în ultima vreme și îmi pare rău. Dar în momentul ăsta nu am energia să ne vedem la de des pe cât cred că ți-ai dori tu.” Punct. Personal, eu am centura neagră când vine vorba de a mă chinui să mă fac plăcută, așa că mă trec fiorii numai gând mă gândesc la o asemenea replică letală, dar mă ajută să-mi amintesc ce mi-a spus un psiholog la un moment dat, legat de co-dependență: ”Nu putem, în același timp, și să setăm niște limite, și să ne îngrijim de sentimentele persoanei de care vrem să ne îndepărtăm.” Am descoperit că, cu cât sunt mai sinceră și mai clară legat de nivelul meu de implicare într-o relație, cu atât e mai ușor. Sper ca într-o bună zi să ajung la nivelul de profesionalism pe care l-am văzut într-o ilustrație umoristică din The New Yorker: un om de afaceri e la telefon, verificându-și agenda, și spune simplu: ”Nu, joi nu pot. Ce părere ai de niciodată? E OK pentru tine?”

Dacă persoana respectivă va crede că sunt o persoană lipsită de sentimente, incapabilă de relații autentice?

Să-ți modifici comportamentul pentru a convinge pe cineva că nu ești superficială… e o dovadă de superficialitate. Analizează-ți cu atenție conștiința și vei descoperi că un la revedere onest e infinit mai acceptabil decât o eternitate de intimitate falsă. Forțându-te să creezi o legătură cu cineva atunci când chiar nu vrei asta e ca și cum ai dansa cu un manechin fără viață.

Ai putea să-i explici asta fostei mele soacre, care și acum e furioasă pe mine?

Hm, în momentul ăsta am o grămadă pe cap. Trebuie să merg la doctor, că mă doare degetul mare, trebuie să-mi fac ordine în dulapul cu leguminoase, să învăț să cânt la bajo. Știi cum e. Poate pot să-i trimit un sms mai încolo? Mult mai încolo? Ah, sau știu! Ce părere ai de niciodată – crezi că e OK pentru ea?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *