Design sic cu suveniruri

By  | 

Din pacate, atunci cind auzi ca cineva se pregateste sa-ti aduca un suvenir de prin tari straine, strimbi din nas rugindu-te sa scapi de pacostea unui alt turn Eiffel in miniatura dintr-un metal prost, obiectul cu pricina fiind creat pentru a fi purtat la cingatoare sau, mai bine, ca breloc pe inelul chelaresei.

Brelocul ca brelocul, dar poti primi in dar si alte „amintiri materiale” mult mai urite, cum ar fi un peste din sticla (da, din categoria celor care esueaza pe milieuri) sau, si mai rau, o carpeta care-ti aminteste de scenele cu puternica tenta kitschsexuala ca Rapirea din Serai.

Oricum, ultimele doua suveniruri pot suferi „accidente letale”, asa ca poti sta linistita – cu putina neatentie si ceva scuze ai scapat de obiectele nedorite.

Dar nu toate accesoriile culese de prin vacante sint de proasta calitate si cam uritele…

COSMO iti da citeva sugestii despre cum sa-ti decorezi casa cu ajutorul unor superbe suveniruri pe care, cel mai probabil, le-ai colectionat, ca orice calator, cu zecile si acum zac nefolosite pe undeva printr-o cutie.

Rezista tentatiei de a incarca „peisajul”

De multe ori, ne intoarcem cu bagajele doldora de cadouri care sa le aduca aminte celor dragi de locurile pe care le-am vazut si „gustat”, dar nu ne gindim la faptul ca ne-am putea decora apartamentele cu astfel de „amintiri” frumoase.

Primul lucru pe care trebuie sa-l retii legat de designul de interior cu obiecte disparate este sa imprimi spatiului de locuit un stil unitar.

Este mai bine sa nu cumperi anumite obiecte daca ele nu au nici o legatura cu „stilul” casei tale. De exemplu, nu aseza un scaun cu forme futuriste linga o statueta din abanos sculptata manual… risti sa produci un dezastru deco.

Pe de alta parte, ai grija ca nu cumva sa incarci casa in asa hal incit sa nu mai ai pe unde sa mergi.

Cum sa decorezi casa cu suveniruri

Daca nu stai intr-o locuinta care seamana a galerie de arta sau daca nu ai decorat eclectic apartamentul, nu poti inghesui acolo tot felul de obiecte.

O solutie interesanta ar fi sa imparti casa ca pe o scena, fiecare camera avind un stil propriu.

Decoreaza bucataria vintage si, astfel, poti umple rafturile cu diverse cutii colorate din metal, farfurii din portelan pictate manual sau superbe obiecte din ceramica realizate de mesteri români. Nu uita „sa adaugi” mobilier vechi si multe, multe pernute, cit sa creezi o atmosfera foarte intima pentru mesele in familie.

Sufrageria ar putea fi decorata in stil retro. Canapeaua, mobilierul si perdelele trebuie sa fie pline de forme geometrice, acele patrate rotunjite, de exemplu, atit de trendy in anii ’60.

Elementul surpriza ar putea fi un tablou cu sex simbolul acelor vremuri – frumoasa Marilyn Monroe. Dormitorul nu poate fi altfel decit asiatic!

Culori tari ca rosu singeriu, bleumarin, violet, galben si auriu, litere chinezesti pictate pe pereti, paravane din hirtie de orez si asternuturi rosii… ingredientele perfecte pentru nopti fierbinti.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *