De ce ne obsedeaza baietii rai?

By  | 

Stephanie Savage, producător executiv Gossip Girl, ne dezvăluie câteva lucruri interesante despre pasiunea noastră pentru băieții răi.

Chiar dacă nu recunoaștem, avem o slăbiciune pentru băieții răi, rebelii fără cauză pe care producătorii din industria cinematografică nu se mai satură să-i contureze, adâncindu-ne această dulce-amăruie fantezie. În viața mea de zi cu zi sunt o fată bună. Înainte să ajung la Hollywood, mi-am completat studiile de gen și film, deci înțeleg perfect implicațiile culturale ale idealizării personajelor care nu joacă întotdeauna cinstit. Dar, ca femeie, nu pot nega atracția față de tipii cu un trecut complicat, cei care îți dau sentimentul că nu pot ține pasul cu așteptările celor care îi iubesc. Să ne lămurim – acești bărbați nu sunt niște nenorociți care încearcă să profite de femei, doar că au „bagaj”. Și ce fată nu adoră să despacheteze?

Se cumintesc baietii rai?

Dacă bărbații sunt atrași de provocarea vânătorii, noi, femeile, suntem atrase de provocarea de a schimba ceva. Fiecare bărbat prezintă o problemă „delicioasă” de rezolvat, iar succesul, fie el și temporar, vine însoțit de un val de adrenalină. Dar la un moment dat, ajungem într-un punct în care acest carusel periculos nu mai e la fel de incitant, așa că începem să ne dorim altceva. Tranziția de la a crede că totul e posibil, până la realizarea faptului că lucrurile nu stau chiar așa, e însăși definiția maturității. Cel mai probabil, și tu rezonezi cu experiența mea – când eram mică, mă obsedau „băieții mari”, acei aproape-adolescenți care își construiau singuri un arc cu săgeți, treceau peste obstacole de neimaginat cu bicicletele și își dădeau jos tricoul pentru a dezvălui un abdomen plat și bronzat atunci când se înfuriau în timpul unui meci de baschet. Acești băieți făceau parte dintr-o lume dură, cu tați alcoolici și surori însărcinate, frigidere sărăcăcioase și viitor fără speranțe. Și totuși, ceva mă atrăgea la ei. Să cresc în preajma lor mă făcea să mă simt specială. Tipii drăguți se purtau frumos cu toată lumea – eu voiam ceva mai profund, inexplicabil. Voiam ceva care să mă inspire să scriu – dezamăgirile, așteptările nerealiste, nopțile albe presărate de lacrimi etc.

De ce ne atrag baietii rai

Rolul televiziunii și filmului în societate nu e o discuție care să ducă la vreun acord, mai ales din punct de vedere al criticii feminine. E un imperiu al fanteziei sau al educației? Ar trebui să provoace discuții sau să sugereze comportamente? În realitate, un bărbat nu renunță la alcool doar pentru că așa vrem noi. O copilărie haotică nu e compensată de empatia noastră. Dragostea nu e întotdeauna de ajuns. Dar, ca simplu spectator, sunt pregătită să lupt pentru dreptul meu de a “pica în cap” după Magic Mike sau Edward Cullen, fără să-mi doresc să ies cu un stripper din viața reală sau să dau naștere unui copil-vampir. Doar pentru că facem alegeri corecte în viață, nu înseamnă că nu tânjim să-i urmărim în acțiune, pe marile ecrane, pe cei indisciplinați.


Comments

comments