De ce e important sa fii sincera cu tine insati

By  | 

Te consideri o persoană onestă şi ți-e foarte ușor să fii sinceră cu oricine, dar știai că e mai important să fii sinceră cu tine însăți?

Ai apreciat de când te ştii persoanele care spun lucrurilor pe nume şi care nu se ascund după deget atunci când ţin să-şi spună părerea tranşant, fără ocolişuri. Şi cam aşa te „ilustrezi” şi tu. Eşti tare mândră că găseşti curajul să-ţi înfrunţi colegul misogin, să-i serveşti un răspuns pe măsură funcţionarei bosumflate din spatele unui ghişeu şi tot aşa – exemple se pot găsi găsi o droaie.

Important este să adopţi aceeaşi poziţie categorică şi faţă de propria persoană. De când nu ţi-ai mai pus viaţa sub lupa introspecţiei? A-ţi judeca singură şi la rece acţiunile, dar şi vorbele poate fi câteodată mult mai greu decât a născoci, la ţanc, replica perfectă interlocutorului.

Cat de sincera e bine sa fii intr-o relatie

Mai mult, dacă te „rupi” puţin de tot ceea ce înseamnă rutina cotidiană şi îţi aloci puţin timp pentru a-ţi analiza viaţa, cine ştie – poate descoperi că au existat situaţii în care nu ai fost 100% sinceră cu ceea ce ai spus sau te-ai trezit că ai exagerat povestind cuiva detalii mai puţin adevărate despre tine. Te-ar surprinde să-ţi dai seama că exact aşa ai procedat? Nu-i chiar de bine, pentru că psihologii avertizează că orice denaturare cu privire la propria identitate expusă în faţa altora denotă viziunea negativă pe care o ai în propriile forţe. Însă – spun tot experţii – vestea bună este că, odată cu recunoaşterea faptului că e timpul să porţi o discuţie… cu tine însăţi, ai făcut primul pas către o „vindecare” desăvârşită.

Înainte, cu curaj

De cele mai multe ori, tu eşti aceea care-şi îndeamnă prietenele să-şi depăşească temerile, dar numai după ce mai întâi şi le reperează. Corect. Ai făcut însă vreodată acelaşi lucru şi cu tine? Faptul că mai cazi pe gânduri câteodată în timp ce iei prânzul la serviciu, nu se pune. Ai nevoie de un moment complet eliberat de stresul uzual şi eventual să fii singură în casă. Mă rog, adică fără factorii de stres… obişnuiţi din jurul tău. Dacă eşti genul care se relaxează în timp ce pune rufele la uscat sau se plimbă printre raioanele de la supermarket, atunci acela e momentul. Începe prin a-ţi enumera aspectele importante ale vieţii tale – relaţia sentimentală, finanţele, poziţia în carieră, latura spirituală sau legăturile interumane. Fă un clasament imaginar al priorităţilor din viaţa ta, la toate nivelurile şi dă-ţi seama unde nu-ţi prea convine cum stai. Minţindu-te singură sau negând anumite detalii nu faci decât să îndepărtezi şi mai mult şansa de a-ţi îmbunătăţi imaginea în propriile atuuri şi pierzi din posibilitatea de a-ţi atinge adevăratele ţeluri.

Ce ţie nu-ţi place…

…. altuia nu-i face. Păi ştim, chiar nu tolerezi minciuna şi „taxezi” trişorii aşa cum ştii tu mai usturător. Atunci de ce să te minţi tocmai pe tine şi nu să te evaluezi concret, în cel mai obiectiv mod posibil? Să luăm următorul exemplu: te-ai arătat uimită de momentul în care superiorul tău te-a mustrat cu privire la finalitatea ambiguă a ultimulul tău proiect predat. Şi, drept urmare, ce-ai făcut? Ţi-ai luat apărarea şi ai afişat o atitudine ca şi când tu deja te afli pe lista nominalizaţilor la premiul Nobel şi doar şefii tău nu au luat cunoştinţă de asta. În realitate de fapt, voiai doar să-ţi maschezi nu doar orgoliul lezat din cauza sesizării îndurate, cât mai ales ruşinea că într-un fel, le cam dădeai dreptate. Aceasta este o situaţie când „incursiunile” tale în sinceritate încep să se bată cap în cap cu mândria, ca protonii cu aceeaşi sarcină.

Nu-ţi fura singură căciula

Într-un studiu al psihologilor Universităţii Massachusetts, dedicat motivelor pentru care oamenii ajung să se mintă chiar pe ei înşişi, a ieşit la iveală că prima şi principala cauză e orgoliul. Într-un cuvînt, când cineva simte că orgoliul său ar putea ieşi lezat dintr-o confruntare verbală, încep să lanseze minciunele.

Esti o fire sincera sau preferi minciunelele nevinovate?

Evaluează şi conştientizează situaţiile în care ţi-ai dat seama că ai spus neadevăruri mai cu seamă despre persoana ta. Faptul că îţi admiţi vina înseamnă deja primul pas către atenuarea problemei şi este totodată un gest care denotă curaj. Recunoaşte-ţi defectul sau vina atunci când… şi tu ştii că le porţi – nu te mulţumi cu aparenţe care îţi denaturează imaginea în proprii ochi.

Împăcată cu tine

Îţi doreşti să începi o dietă, dar eşti genul de persoană care se auto-decepţionează făcând promisiuni deşarte gen „de mâine mă apuc!” sau „luni e ziua 1 de regim”? Când în sfârşit dai startul dietei, pofta e mai evidentă decât voinţa? Şi atunci normal, eşti „nevoită” să împarţi în stânga şi dreapta tânguiri că, vezi Doamne, poate eşti tipul de persoană care se îngraşă şi cu aer! Ştim, a-ţi recunoaşte public incapabilitatea de a ţine un regim alimentar strict, conform intenţiei decretate iniţial, e deja o lovitură sub centura mândriei tale. Cu alte cuvinte, eşti prea slabă psihic pentru a nu ceda în faţa unor tentaţii culinare. Dar pentru a te ţine de cuvânt în practică e necesar să consimţi faţă de tine că tu eşti singura vinovată pentru delăsarea de care dai dovadă şi căreia îi găseşti diverşi „ţapi” ispăşitori. Căpătând în timp deprinderea de a te judeca la rece, vei vedea că nu îţi va mai fi teamă să te arăţi exact aşa cum eşti. Mai mult, obişnuindu-te să fii sinceră cu tine însăţi va contribui la îmbunătăţirea imaginii despre sine şi te va recomanda în ochii celorlalţi ca fiind o persoană care nu doar îndeamnă la a spune lucrurilor pe nume, dar care şi adoptă această atitudine. Fiind conştientă că greşeşti atunci când te duci de nas singură e o treaptă decisivă spre a fi mai responsabilă şi a-ţi mări încrederea în tine.


Comments

comments