Sfaturi de dating pentru introvertiți

By  | 

Pentru orice introvertit, să își facă prieteni sau un partener de viață poate fi dificil. Dacă și tu ești introvertită, ține cont de sfaturile COSMO pentru ca viața ta să fie mai ușoară.

Scapă de presiunea de a fi perfectă

O întâlnire se poate simți ca o evaluare care te face să îngheți. E necesar să îți liniștești critica interioară și să nu îți analizezi fiecare gest sau cuvânt. E mult mai bine să te aștepți la o tăcere ciudată sau o glumă pe care tipul cu care ai ieșit să nu o considere amuzantă decât să pui presiune pe tine ca totul să fie perfect.

Află ce tip de întâlnire te face mai vorbăreață

Unele persoane se simt mai bine atunci când merg la un concert, în timp ce altele preferă să meargă la întâlnire la un restaurant. E important să știi în ce context te simți mai confortabil, când ești mai deschisă și vorbăreață.

Portă o ținută confortabilă și familiară

Deși vrei să impresionezi, nu purta o ținută în care să nu te simți confortabil. Dacă vei face asta, vei avea mai puțină încredere în tine. În schimb, alege haine familiare, în care ai mai multă încredere în tine.

Pregătește câteva subiecte de discuție

La orice întâlnire pot avea loc tăceri incomode pe care nu știi cum să le spargi. Le poți evita dacă pregătești dinainte câteva subiecte de discuție – oricum i-ai verificat deja profilurile de social media. De exemplu, poate că ai observat că îi place să joace boardgames sau să meargă la teatru – aceste informații pot fi transformate într-o discuție interesantă.

Ești introvertită sau ai anxietate socială?

Cele două pot fi confundate: introversiunea este o trăsătură de personalitate care nu te face neapărat timidă. Dacă ideea de a cunoaște oameni noi te sperie, e posibil să ai de fapt anxietate socială. E recomandat să mergi la psiholog pentru a afla de unde vine această frică și pentru a scăpa de ea.

Fă compromisuri

Ai trecut deja de prima întâlnire și pare că totul merge bine, dar tipul vrea să vă vedeți mai des decât ți-ar plăcea ție. Uneori e bine să faci compromisuri și să faci un efort – dacă o persoană e importantă pentru tine, merită efortul.

Alege pe cineva care te înțelege

Deși e bine să mai faci și compromisuri, la finalul zilei e important să alegi pe cineva care te înțelege și nu te face să te simți prost dacă ai nevoie și de timp pentru tine.

 

Citește și: Care sunt diferențele dintre introverți și extroverți? 

Citește și: 11 lucruri pe care am vrea ca bărbații să nu le mai facă la prima întâlnire 

 

 

*articol preluat din Cosmopolitan US (autor: Julia Pugachevsky)

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *