Cum sa refuzi politicos un barbat

By  | 

 

Da, urmat de un nu hotărât!

V-aţi plăcut reciproc, aţi flirtat discret ocazional iar când te-a invitat în sfârşit în oraş nu ţi-ai mai încăput în piele de bucurie. Tot entuziasmul în zadar, aveai să afli o seară mai târziu, după ce ai descoperit că nu aveţi absolut niciun interes comun sau că… tipul e pur şi simplu plictisitor. Cu toate astea, el îşi păstrează entuziasmul şi te invită şi la o a doua întâlnire.

Pentru că nu ai un motiv concret să îl refuzi, cu greu îţi poţi construi o strategie de refuz. Nu îi spune că te muţi din oraş doar ca să îi oferi o scuză bună, explică-i că sunteţi mult prea diferiţi şi deşi are toată simpatia ta nu este de ajuns să mai ieşiţi încă o dată. Pur şi simplu nu vrei să îl faci să îşi piardă timpul cu persoana nepotrivită!

Ce să nu faci: nu accepta să te vezi cu el şi apoi să îl ignori! Dacă s-a purtat ca un gentleman, merită adevărul, oricât de stupid ar părea.

Scuza porivită

Tu eşti single, el e single dar nu îl poţi privi în felul acela… de potenţial iubit. Cu toate astea, el insistă de ceva vreme şi ai obosit să îl tot amâni. E cazul să cauţi o scuză prin care să îl refuzi, dar trebuie să fie una fără hibe dacă vrei să rămâneţi amici sau să nu îl răneşti. Dacă îi spui că tocmai ai ieşit dintr-o relaţie şi nu te simţi pregătită pentru o relaţie dar tocmai ai acceptat să ieşi în oraş cu un prieten comun este foarte probabil să îi răneşti sentimentele.

Amiciţie cu potenţial

Faceţi parte din acelaşi grup şi vă ştiţi de multă vreme, ba chiar vă distraţi de minune împreună. El prinde curaj şi te invită la o întâlnire -doar voi doi- care vă poate schimba statutul  de amici în iubiţi. Cu toate astea, nu vrei să rişti o prietenie valoroasă pentru că ştii că el nu e chiar ”boyfriend material”. Spune-i că nu vrei să strici ceva e funcţionează şi că e oricum mai plăcut să ai cu cine te tachina şi flirta nevinovat.

Eşti cuplată

Oare pe ce planetă trăieşte tipul ăsta, doar ştie că eşti într-o relaţie de multă vreme. Cumva l-ai lăsat să înţeleagă, oare, că ar putea fi mai mult între voi decât o prietenie? Atunci e şi vina ta, i-ai transmis semnale greşite, iar el, mascul feroce, încearcă să îşi dovedească masculinitatea. O situaţie flatantă dar şi jenantă, pe care trebuie să o rezolvi cu discreţie. Când te sună să te invite cu el în oraş spune-i că accepţi cu mare drag şi că ”X”, iubitul tău, se va bucura să îl vadă.

Orice variantă de răspuns ai alege, fii fermă! Nu e bine să laşi loc de interpretări sau să te laşi influenţată de ceea ce spune el. Normal căi va insista, pentrute place şi se va folosi de toate siretlicurile din carte pentru a obţine un răspuns pozitiv. În plus, este indicat să discuţi între patru ochi cu el atunci când îl refuzi, nu vă ajută pe niciunul să o faci în public.

Tu cum ai refuza un bărbat fără să îl jigneşti?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *