Cum sa ai o dimineata perfecta

By  | 

Ți se pare culmea faptul că toată lumea se grăbește exact atunci când tu te pornești val-vârtej spre birou, astfel că nu există dimineață în care să nu fii înghiontită de o geantă imensă, împinsă exact când ușile de la metrou se închid sau călcată pe picior de tocul unei domnișoare care se grăbește mai ceva decât tine. Ei, bine, aflându-te în mijlocul acestei furtuni în desfășurare, nu-i o știre de ultimă oră faptul că ai un chef nebun să te cerți cu toată lumea, deci să răspunzi cu aceeași agresivitate care te încolțește. Unde mai pui că toată această agitație și grabă nu te ajută, de fapt, cu nimic – din proprie experiență vorbind, diminețile în care mă grăbesc sunt și cele în care întârzii. Graba provoacă cel mai mare consum de energie, lăsându-te istovită și iritată.

Cere mai mult de la dușul de dimineață

Un moment pentru tine: O regină nu se grăbește niciodată

N-ar fi frumos să ai mișcările elegante și stăpânirea de sine ale unei regine, în locul respirației sacadate și a mușchilor încordați? Pe lângă interesul și admirația pe care le vei stârni, calmul și răbdarea de a lua lucrurile pe rând te vor menține sănătoasă și productivă. Așadar, pășește ca o regină și ignoră furtuna din jurul tău – acest simplu truc te pregătește pentru o dimineata perfecta.


Comments

comments