Cum invingi astenia de toamna

By  | 

Ce este astenia şi cum se manifestă ea?

Deşi nu este o boală în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă o stare indusă de anumite elemente exterioare cât şi interioare, astenia trebuie tratată cu seriozitate pentru a-i limita efectele. Această stare poate fi diagnosticată atât de medicul de familie, dar şi de tine, mai ales dacă ai mai avut şi în trecut aceleaşi simptome.

Când te trezeşti dimineaţa te simţi mai obosită decât erai când te-ai băgat la somn? Te mişti mai încet şi fără chef orice ai face? Nu mai ai chef să mergi nici macar la shopping? Ieşirile cu fetele la ceainărie par o corvoadă, iar zilele de lucru parcă nu se mai termină? Şi mai grav, când iubitul tău te mângâie şi te priveşte în ochi sugestiv, îl respingi? Dacă ai răspuns la majoritatea întrebărilor cu ”da”, este clar că suferi de astenie de toamnă. 

Ce cauzează apariţia asteniei de toamnă?

Ei bine, nu este nimic în aer care să te deprime, ci mai degrabă în lumină. Organismului tăi îi este mai greu să se adapteze zilelor mai scurte şi mai reci de toamnă, iar lipsa luminii soarelui te deprimă la fel de tare ca vegetaţia care dispare treptat.

S-a dus bronzul, tremuri mai mereu şi în casă şi afară, ai impresia că e ora de culcare la sfârşitul programului de la job şi totul pare gri! Femeile sunt predispuse la astfel de stări, aşa că avem un motiv în plus să le purtăm pică partenerilor noştri de viaţă pe care pare că nu îi afectează nimic. Oare cum mai are chef să se trezească pe întunericul ăsta să meargă la alergat?

Remediile pentru astenia de toamnă

Acestea sunt, din fericire, la îndemâna tuturor. Nu ai să crezi ce efect grozav poate avea lumina soarelui asupra ta. În zilele senine ieşi în pauza de prânz afară şi fă o plimbare lungă. Dacă ai parte doar de zile ploioase ori înnorate poţi să investenşti într-o lampă fluorescentă cu lumnă albă, lângă care să citeşti seara. Nu te rupe de cercul tău de prieteni, caută să petreci tot mai mult timp în compania lor, mai ales dacă îţi induc o stare de spirit pozitivă. Chiar nu ai nevoie de încă o amică depresivă care să te umple de gânduri negre în această perioadă. Să o asculte altcineva de data aceasta!

Astenia de toamnă îşi poate găsi remediul şi într-o alimentaţie corectă, care să includă multe fructe şi legume proaspete şi ceaiuri: nuci, gutui, pere, struguri, varză, conopidă, broccoli, etc. Binedispune-te şi ia-ţi un aport de energie din ceaiuri verzi sau ceaiuri din plante medicinale. 

Dacă tot nu reuşeşti să ieşi din starea de slăbiciune şi depresie caută ajutor pentru astenia de toamnă la un psiholog. Poate că sursa problemelor tale este mult mai adâncă.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *