Cum iei o decizie importanta (fara regrete)

By  | 

Luarea unei hotărâri este, de multe ori, cel mai greu lucru. Iată cum iei o decizie importanta fără să regreți a doua zi.

1. Nu te teme de consecinte

Cel mai înţelept lucru pe care l-am putea face este să ne interesăm la alţii pentru a vedea care ar fi implicaţiile unei decizii similare cu care chiar ei s-au confruntat; e foarte posibil ca totul să devină mai clar şi măcar ştii la ce te poţi aştepta. Una e să fii luată prin surprindere de o anumită situaţie, şi alta e să ai deja un plan de rezervă, pregătit cu atenţie în eventualitatea apariţiei unei piedici.

Cum economisești pentru următoarea vacanță

2. Ascultă-ți instinctul

În ciuda faptului că, uneori, prima impresie poate fi greşită, iar viitorul îţi va demonstra cât de tare te-ai înşelat (chestie pe care în mod sigur ai trăit-o pe propria piele de câteva ori, ceea ce te face să fii circumspectă de fiecare dată), hotărârile luate instinctiv pot fi uneori de o mie de ori mai fericite. Cu cât afli mai multe informaţii, cu atât mintea ta va fi mai ocupată cu interpretarea lor şi va pierde din vedere ceea ce contează cu adevărat. Dar ca să nu te arunci totuşi cu capul înainte sau să dai înapoi când nu trebuie, cel mai simplu ar fi să-ţi restrângi lista de argumente pro şi contra.

5 obiceiuri ale tipelor puternice și ambițioase

3. Foloseşte-te corect de experienţele similare din trecut

Experienţele anterioare ne pot împiedica uneori să vedem oportunitatea luării unor decizii; te-ai confruntat cu oameni neserioşi, cu situaţii ce păreau fără ieşire etc. Din toate astea ai învăţat multe lecţii, însă nu-ţi garantează nimeni că te vor ajuta pe viitor. Aşadar, data viitoare când vei fi în faţa unei situaţii asemănătoare cu o alta din trecut, nu presupune că ştii exact ce ai de făcut: factorii implicaţi sunt, probabil, alţii, la fel şi circumstanţele, perioada de timp, ca să nu mai vorbim despre faptul că acum eşti mai experimentată decât atunci. Important e să ştii cum să-ţi foloseşti această experienţă; uneori tindem să ne concentrăm mai mult asupra unor situaţii din trecut decât asupra deciziei prezente! Situaţia precedentă te-a învăţat (sau aşa ar fi trebuit) să fii precaută, să-ţi evaluezi cu atenţie partenerii ori adversarii sau să detectezi momentul potrivit pentru fiecare mişcare. Trecutul e trecut, prezentul şi viitorul sunt cele care contează.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *