Cum devii Miss Popularitate

By  | 

Unul dintre trucurile pe care ţi le dezvăluie orice coach la un training de Vânzări, şi care e perfect valabil şi în viaţa ta socială, este ca atunci când te adresezi unui grup mic de oameni, niciodată să nu stăruieşti mai mult de trei secunde în ochii unui interlocutor anume. Odată ce menţii contactul vizual peste aceste trei secunde, respectivul începe să se simtă stânjenit sau chiar ameninţat, iar şansele să-ţi preia corect mesajul scad substanţial. Experţii în Dezvoltare Personlă au identificat câteva adevăruri despre comunicare, ce te vor ajuta să faci faţă cu brio atunci când intri în contact pentru prima oară cu persoane sau grupuri de oameni noi.

#1 Toţi iubim să vorbim despre noi

începe o conversaţie cu o întrebare care îi oferă interlocutorului tău ocazia să spună ceva despre el însuşi. Aşa, te asiguri că faci un prim pas către a-i câştiga încrederea, pentru că oamenilor le place să vorbească despre ei. Culmea, nu e vorba neapărat despre un comportament egosit, ci chiar de… chimie. Când vorbim despre noi, creierul eliberează aceleaşi substanţe chimice ca atunci când câştigăm bani sau mănîncăm ceva delicios, spun cercetătorii universităţii Harvard. 

#2  Da, chiar ne place să ne dăm importanţă

Una dintre primele cele mai eficiente strategii pentru a-i determina pe oamenii cu care intri în contact să te placă este să le ceri sfatul, e de părere Adam Grant, autor al cărţii Give and Take: A Revolutionary Approach to Success. Solicitând cuiva părerea personală într-o anumită chestiune încurajezi persoana respectivă să coopereze cu tine şi să împărtăşească informaţie, iar ţie îţi întăreşte imaginea de persoană plăcută şi de încredere.

#3 Mereu “cedăm” întrebărilor deschise

Fă-ţi partenerul de discuţie să se simtă confortabil străduindu-te să găseşti căi de a empatiza. Evită întrebările la care ar putea să-ţi răspundă doar cu “da” sau “nu” şi nu îi oferi soluţii dramatice dacă îţi expune problemele lui. Una dintre tehnicile de conversaţie pe care le promovează experţii în Comunicare este să te foloseşti de întrebări pentru a ghida oamenii să îşi găsească singuri rezolvare la probleme. Astfel creezi o punte de comunicare solidă între tine şi persoana respectivă. De exemplu, întreabă-l: „Cum crezi că s-ar rezolva această problemă?”. Permite-i să-şi expună cazul, apoi ghidează-l să aleagă soluţia potrivită situaţiei lui.

#4 Ne simţim excelent când suntem ascultaţi

Expertul în Abilităţi de Comunicare Lyle Lowndes recomandă într-una din cărţile sale un truc foarte uşor de urmat, dar extrem de eficient: repetiţia. Pur şi simplu preia ultimele două sau trei cuvinte pe care interlocutorul le-a spus şi repetă-le pe un ton binevoitor – acest lucru trimite mingea exact în terenul partenerului tău de discuţii. în plus, astfel îi arăţi că ştii să asculţi, că eşti cu adevărat interesată şi îi oferi din nou şansa să dezvăluie mai multe despre sine.

#5 Apelează cu încredere la complimente

 Oamenii adoră să fie admiraţi şi să fie lăudaţi. în plus, studiile au scos la iveală că e foarte probabil să fii văzută într-o lumină pozitivă dacă faci complimente persoanei cu care interacţionezi şi, în schimb, să pierzi din credibilitate dacă eşti genul care se plânge şi care arată mereu cu degetul. Aşadar, alege întotdeauna să spui lucruri frumoase despre prieteni, colegi şi cunoştinţe şi ai toate şansele ca toate caracteristicile pe care le descrii să fie asociate cu persoana ta.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *