Cum am devenit obsedata de fostul

By  | 

Pentru Lisa A. Phillips, pasiunea pentru un tip s-a transformat într-o adevărată obsesie. Zece ani mai târziu, ea explorează fenomenul de ”soft stalking”.

M-am trezit în zori, gândindu-mă la el. De mult nu mă mai trezisem gândindu-mă și la altceva. Trebuia să-l conving să fie cu mine. M-am îndreptat spre apartamentul lui, la început cu pași grăbiți, apoi alergând. M-am oprit în fața blocului, prefăcându-mă că locuiesc acolo dar mi-am uitat cheia. Nu a trecut mult și cineva mi-a dat drumul înăuntru. Am luat liftul pînă la ultimul etaj și i-am bătut la ușă. Nu mi-a răspuns. Am continuat să bat. Știam că dacă m-ar fi primit în viața lui, ne-am fi iubit cum puțini o fac. Mi-ar fi mulțumit că am insistat atât. Într-o bună zi, aveam să ne lăudăm prietenilor noștri, povestindu-le despre dimineața când am apărut la ușa lui și l-am câștigat odată pentru totdeauna.

A deschis ușa, cu o bâtă de baseball într-o mână și telefonul în cealaltă. ”Pleacă de aici”, mi-a zis el. ”O să sun la poliție.”

Îmi imaginasem că vom avea un viitor împreună, dar era evident că nu mai exista nicio șansă pentru asta.

Aia a fost dimineața în care mi-am pierdut controlul

Totul începuse cât se poate de inocent. În vara în care am împlinit 30 de ani, tipul cu care trebuia să mă mut împreună m-a părăsit brusc. Mai fusesem părăsită și înainte, dar de data asta a fost altfel. Parcă toți cunoscuții mei erau fie într-o relație serioasă, fie căsătoriți, gata să-și formeze o familie. Voiam ce aveau ei și tocmai fusesem forțată să o iau din nou de la capăt. M-a durut.

Furia & alti eroi sub acoperire

M-am simțit un pic mai bine atunci când m-am întâlnit din întâmplare cu un tip pe care-l știam din facultate. B era inteligent și arăta bine. Întotdeauna fusese ceva între noi. Știam că are o prietenă care locuia în alt oraș, și la momentul respectiv mi se părea un lucru pozitiv. Normal că nu eram pregătită pentru o altă relație. Dar o prietenie care avea și un pic de tensiune sexuală la mijloc suna foarte bine.

Pentru o vreme, chiar așa a fost. Petreceam foarte mult timp împreună. Ne plimbam, ne făceam reciproc masaj. Mi-a mărturisit că a fost foarte îndrăgostit de mine la un moment dat… și că stabilise cu prietena lui că aveau să pună în curând punct relației. Devenind din ce în ce mai apropiați, începusem să mă conving că după ce avea să se despartă de prietena lui, avea să vină în brațele mele. Eram dispusă să-l aștept. Până la urmă, toate marile povești de iubire se bazează pe răbdare, obstacole și mult dor.

Timpul trecea. Nu s-a despărțit de prietena lui, dar ne întâlneam ocazional la mine sau la el, lucru care mă făcea și mai confuză. În loc să renunț, m-am încăpățânat să-l atrag de partea mea. Îl urmăream peste tot. Îi trimiteam poezii de dragoste pe email și îi lăsam mesaje rugătoare pe telefon (nu apăruse încă opțiunea sms-urilor). Obsesia mea pentru el era atât de intensă și de dureroasă că abia mai reușeam să funcționez. Nu mai puteam să rezist. M-am dus la o clinică de psihiatrie și le-am cerut să-mi dea ceva ca să scap de obsesia asta. Am primit o rețetă pentru calmante, dar nu m-au ajutat prea mult. Nu puteam să-mi imaginez viitorul fără el.

Apoi a venit dimineața în care i-am bătut la ușă cu atâta înverșunare că mi-a deschis cu o bâtă în mână și gata să sune la poliție.

A închis până să se conecteze apelul însă. Până la urmă ne-am petrecut iar ziua împreună. Totuși, ar fi trebuit să-mi dau seama că lucrurile nu mai erau de mult în regulă. După întâlnirea respectivă, mi-a spus răspicat că nu avea de gând să se despartă de prietena lui. Nu mi-a mai răspuns la mesaje. Într-o zi, mi-a răspuns doar ca să-mi ceară ferm să nu-l mai sun, că nu mai vrea să vorbească cu mine niciodată. A fost ceea ce aveam nevoie să aud și, cumva, eram în sfârșit pregătită să accept asta. Am mers acasă și am vomat. Aveam febră, la propriu. Când mi-a scăzut temperatura, m-am simțit ca și cum reușisem în sfârșit să exorcizez demonul obsesiei.

La ani de zile după experiența cu pricina, încă nu reușeam să înțeleg cum de am ajuns să mă comport în halul ăsta. Deși trecusem peste, eram căsătorită, aveam un copil și o viață profesională de succes, nu înțelegeam de unde a apărut acea obsesie. Reporterul din mine și-a propus să afle cum de eu – sau oricare altă tipă sănătoasă la cap – am ajuns să-mi pierd astfel controlul din cauza unei iubiri neîmpărtășite.

Ce-ti trece prin minte cand fostul devine tata

Primul lucru pe care l-am aflat atunci când am început să mă documentez pentru cartea mea, Unrequited: Women and Romantic Obsession, este că puține femei ajung atât de obsedate încât să recurgă la violență sau crimă (ca în Atracție Fatală). Însă genul acesta de ”soft stalking” la care m-am dedat și eu este foarte comun. Mai mult de 40% dintre participantele la un studiu extins au recunoscut că au trimis mesaje nedorite și mai mult de un sfert au încălcat spațiul personal al persoanei cu care erau. Un alt studiu arată că o treime din femeile intervievate s-au făcut vinovate de ”agresiuni minore” – de exemplu amenințări, abuz verbal sau fizic – pentru a-și convinge foștii să se întoarcă la ele.

Acest comportament este influențat de ceea ce Roy Baumeister, PhD și profesor de psihologie la Universitatea Florida, numește scenariul iubirii neîmpărtășite. Comediile romantice și chiar și marile opere ale literaturii ne spun că e ok să faci mari eforturi pentru a câștiga o iubire. Pare o idee bună să te zbați din toate puterile pentru cineva.

Chimia creierului complică și mai tare lucrurile. Studiile arată că iubirea pasională amplifică producția de dopamină, neurotransmițătorul responsabil cu pofta și concentrarea. În mod ironic, faptul că ești respinsă produce aceeași reacție – un fenomen pe care Helen Fisher, antropolog, l-a numit atracția născută din frustrare.

Cât de mult ne afectează chestia asta depinde de o grămadă de factori. Din punctul meu de vedere, cel mai important este următorul: Cu cât resimți mai mult stres emoțional atunci când ești respins, cu atât mai predispus ești la a dezvolta o obsesie pentru persoana care te-a refuzat. Această tendință are legătură cu un fenomen pe care cercetătorii îl numesc ”scop dublu”. Faptul că ți-ai pus în minte să fii cu persoana respectivă e dublat de un alt țel, mult mai important. În cazul meu, a fost vorba de faptul că eram convinsă că tipul ăsta era alesul, biletul meu către o relație serioasă, căsătorie și familie, și nimeni în afară de el nu era potrivit pentru a ocupa acest rol. Nu puteam să-mi imaginez în ce direcție avea să meargă viața mea fără el. Acum mi se pare de-a dreptul caraghioasă ideea, având în vedere că sunt căsătorită – și fericită – de mai bine de 12 ani.

Aș fi vrut să știu atunci ceea ce știu acum

Tot ce trebuia să fac era să nu pun o miză atât de mare pe șansele mele cu acest tip. Nu se purta frumos cu mine, așa că nu înțeleg cum de am putut să mă conving că el e alesul.

Desigur, să te confrunți cu o iubire neîmpărtășită și cu dorința de a avea pe cineva cu orice preț e mai complicat decât atât. Dacă ești atât de obsedată că nu mai poți funcționa normal sau nu te mai poți controla, cere ajutor specializat. Caută abordări terapeutice bazate pe terapia cognitiv-comportamentală, o tehnică a cărui eficiență în alinarea gândurilor și comportamentelor obsesive a fost dovedită. Rhonda Findling, psihoterapeut și autor al cărții Don’t Text That Man! mi-a spus că e important să te auto-validezi într-un fel sau altul. Sentimentul că ai pierdut o iubire – chiar dacă nu ai avut-o niciodată propriu-zis – este cât se poate de real, și la fel de reală e și durerea pe care ți-o cauzează. Când am avut eu episodul obsesiv, mi-era rușine că eram atât de supărată din cauza unei relații care nici măcar nu începuse vreodată. Așa că în loc să accept dezamăgirea pe care o simțeam, am ales să fac tot posibilul ca acea relație să se materializeze.

Un alt lucru pe care mi-aș dori să-l fi știut atunci este că toată această obsesie nu a avut, de fapt, nicio legătură cu el. Era despre mine și despre nevoile mele. O obsesie de genul acesta e narcisistă.

Incerci sa pari mai fericita decat fostul?

Știu, sună îngrozitor. Au fost momente când chiar m-am comportat îngrozitor. Dar cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat scriind despre acest subiect este că am aflat că sunt femei care au folosit obsesia iubirii neîmpărtășite pentru a-și schimba viețile în bine. Obsesiile romantice le-au inspirat pe Isadora Duncan – dansatoare, Charlotte Brontë și Mary Wollstonecraft, una din fondatoarele feminismului, să creeze opere minunate. Sper că povestea mea va ajuta alte femei să-și dea seama că e mai bine să se îndepărteze și să-și dea seama ce-și doresc cu adevărat. Te poți folosi apoi de răspunsurile pe care le găsești pentru a-ți construi un viitor romantic mult mai satisfăcător – fără să te pui în genunchi, să bați la uși închise sau să fii amenințată cu bâta de baseball.


Comments

comments