Cum iti dai seama daca un parfum e original

By  | 

Pe piaţă au apărut numeroase parfumuri false, iar dacă nu cunoşti foarte multe informaţii despre produs poţi fi păcălită destul de uşor, crezând că ai achiziţionat sau primit unul original.

Când parfumul în cauză are aceaşi sticluţă ca cel original şi miroase (aproape) identic, poate fi dificil să îţi dai seama dacă este sau nu fals. Iată câteva criterii de care trebuie să ţii seama:

parfumuri-originale_amabala

Ambalajul

Parfumurile originale vin ambalate frumos, cu celofanul aranjat bine pe cutiuţă. Cele mai multe parfumuri false vin ori fără acest celofan, ori cu el aranjat în grabă. În plus, de multe ori cele false nu au numele potrivit. Niciodată să nu crezi că numele a fost scris greşit pentru că nicio firmă care se respectă nu va greşi numele produsului pe care îl vinde.

Unde se găsește codul de bare

Pe cât de frumos este să faci o bucurie, dăruind parfumul preferat persoanei speciale, pe atât de dezamăgitor ar fi să constați că produsul ales nu este original. Cea mai simplă metodă de a afla dacă parfumul ales este original, este prin descifrarea codului de bare. Acest cod este imprimat pe orice produs cosmetic, pe spate sau în lateral.

Unde se găsește codul de lot al parfumului

Dacă parfumul pe care l-ai ales are o valabilitate mai mare de 30 de luni, se va indica pe ambalaj cât timp poți folosi produsul, printr-un simbol reprezentat de o cutiuță cu un capac deschis. În apropierea acestui simbol poți vedea și codul de lot, care se află pe ambalaj, dar și pe spatele sticluței de parfum.

În cazul unui parfum original, codul de lot trebuie neapărat să fie identic în ambele locuri, deoarece semnifică data de fabricație a parfumului.

Verifică codul de bare al parfumului

Din fericire, avem la dispoziție câteva site-uri care ne pot fi de mare folos în verificarea produsului preferat. Poți să verifici codul de bare al parfumului pe codecheck.info sau pe site-ul checkcosmetic.net.

Verifică codul de lot al parfumului

Numărul de lot al parfumului se poate verifica pe site-ul checkfresh.com .

 

sticluta_parfum_original

Sticluţa

Pe orice parfum de firmă vei găsi notată pe fundul sticluţei ţara de origine. Cele false, în schimb, vor fi de regulă „Made in China” sau ţara de origine nu va fi menţionată deloc. Într-adevăr, unele parfumuri false vor avea notate pe ele aceaşi ţară de origine ca cele originale, însă, din fericire, mai sunt şi alte criterii pe care să le iei în calcul.

Sticluţa în sine trebuie să fie făcută dintr-un material rezistent, de calitate, ce are o suprafaţă netedă, în timp ce în cazul parfumurilor false nu s-a pus preţ pe acest lucru. De asemenea, capacul trebuie mereu să fie prins bine de sticlă, chiar dacă aceasta este cu capul în jos.

parfum-original

Conţinutul

Este destul de simplu că recunoşti un parfum original dacă scuturi sticluţa. Dacă faci acest lucru, vei observa câteva balonaşe care vor apărea când o scuturi şi care vor dispărea după aproximativ 10-15 minute după ce te-ai oprit. În cazul celor false, balonaşele dispar aproape instant.

aroma_sticlute_parfum_original

Aroma

Parfumurile originale au 3 straturi: note de vârf, note de mijloc şi note de bază. La început, vei simţi notele de vârf, după ceva timp pe cele de mijloc, iar la final cele de bază. Însă parfumurile false vor avea acelaşi miros pe toată durata, un miros ce poate fi considerat plat.

Parfumurile originale ar trebui să dureze în jur de 2-3 ori, în timp ce parfumurile false nu depăşesc o oră.

Parfumurile originale ar trebui să reziste mai mult de 24 de ore când sunt pulverizate pe hârtie.

COSMO tip: De obicei, vânzătorii care au o politică de returnare pot fi de încredere. Dacă vând un produs original, sunt încrezători în parfumul lor.

 

 


Comments

comments

1 Comment

  1. Irina

    14 mai, 2015 at 00:22

    Foarte interesant articolul!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *