Ce inveti calatorind singura

By  | 

Îndrăznește să vezi lumea de una singură! Este cel mai incitant și minunat mod de a descoperi cine ești și ce ești capabilă să realizezi.

În primul an de facultate eram teribil de nesigură. Mă gândeam obsesiv la defectele mele și îmi spuneam că nu voi putea fi niciodată suficient de deșteaptă, talentată, slabă, frumoasă etc.

Dar când am avut ocazia să călătoresc pentru prima dată singură, în 2010, spre Bangkok, să petrec șase luni în Paris cu ajutorul unei burse de student și, mai târziu, să vânez un job de vis în New York timp de trei luni, am realizat cât de imensă era lumea și cât de mică eram eu, prin comparație. Acest lucru mi-a deschis ochii: am învățat că lipsa mea de încredere nu era o tragedie pe care n-o puteam controla – de fapt, prin atitudinea mea nu făceam decât să hrănesc un egoism distructiv, comportându-mă de parcă nu exista nimic mai important decât nesiguranțele mele. Când mi-am dat seama cât timp irosisem din pricina limitelor pe care mi le impusesem, mi-a fost mai ușor să mă detașez de îndoielile care mă torturau.

Ghid de calatorie – Ce poti lua in bagaj cand calatoresti cu avionul

Poate și tu ești așa cum eram eu în trecut: ți-e greu să identifici lucruri care-ți plac la tine, dar știi pe de rost ce anume ai vrea să schimbi. Cel mai bun leac pentru tine? Călătorește singură, petrece timp de una singură, și vei afla că sunt multe lucruri demne de iubit la tine. Ai putea avea surpriza să descoperi că ești descurcăreață, pentru că ai găsit cele mai bune bilete pentru următoarea ta destinație, deși nici măcar nu vorbeai limba locală. Ai putea descoperi cât de curajoasă ești, având în vedere felul cum ți-ai luat apărarea atunci când un bărbat ți-a vorbit urât pe drumul către hotel. Ai scoate la lumină o abilitate latentă, încă nedescoperită, de a întreține conversații memorabile cu străini în parc.

Călătorește singură, pentru că este cel mai incitant mod de a descoperi de ce ești capabilă. De fiecare dată când vei întâlni o provocare la serviciu sau la școală, îți vei aminti de acel moment în care ai dovedit că poți face față unei situații imposibile. Îți vei spune: ”La naiba, dacă am făcut față atunci, voi face față și acum!”

5 bloguri de calatorie cu buget redus pe care trebuie sa le urmaresti

Atunci când călătorești cu oameni dragi, nu-ți este greu să părăsești orașul în care ai crescut – te simți în siguranță. Dar singurătatea anulează acel confort, înlocuindu-l cu o independență terifiantă și, uneori, cu un sentiment de înstrăinare. Însă astfel îți testezi abilitatea de a avea grijă de tine. Descoperi care e rolul tău în lume. Acum câțiva ani, Manila, oraș din Filipine, mi se părea un punct mort, un loc ce nu avea să-mi ofere oportunitățile pe care le-am descoperit, de exemplu, în Paris sau Manhattan. Dar după ce am locuit în aceste orașe, mi-am dat seama că cel mai important e să te simți acasă oriunde ai fi. Paradoxal, trebuie să fii mereu pe drum ca să descoperi cărui loc aparții cu adevărat.

6 motive sa calatoresti singura

Călătorește singură ca să descoperi ce părți din tine rămân la fel chiar și după ce împrejurimile se schimbă. Singurul minus al călătoritului de una singură?

Creează dependență. Vei fi nevoită să o faci din nou… și din nou.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *