Cauze pentru dureri de cap

By  | 

Am cercetat, ne-am documentat, am citit studii şi am întocmit o listă cu potenţiale cauze pentru dureri de cap. Citeşte mai jos!

 

Te trezeşti uneori cu câte o durere de cap, de nu ştii ce să faci mai întâi – ai citit undeva că hidratarea ajută la diminuarea durerilor de cap, dar parcă ai „apela“ urgent la o pastilă pentru migrene sau poate un tradiţional masaj al tâmplelor ar ajuta mai degrabă. Îţi ştii rutina organismului şi, în general, cunoşti motivele pentru care te doare capul – trezitul peste ora nouă dimineaţa în week-end (când creierul e obişnuit să fie activ de la şapte treizeci poate), un pahar în plus de vin la party-ul de aseară sau serile acelea urâcioase când realizezi că nu prea ai mâncat nimic de dimineaţă, de la mic-dejun (deşi ştii că e o greşeală care te poate costa, în timp).

Concediul

Deşi munca asiduă de la birou uneori te copleşeşte şi cu cât se apropie perioada vacanţelor, cu atât mai nerăbdătoare devii, uneori, ajunsă să savurezi în sfârşit acele clipe de relaş… clachezi. Te doare capul, dormi în neştire şi nu te simţi deloc în formă – spre disperarea ta! Unele studii recente au demonstrat că e posibil ca scăderea nivelului hormonului cortizol din sânge să fie trăgaciul care-ţi dă acele dureri de cap imposibile taman în vacanţă. Chestia asta se pare că se întâmplă tocmai pentru că organismul intră într-o stare de relaxare cumva forţată, după o perioadă de stres mult. Singurele metode prin care poţi preveni aceste stări neplăcute, e să faci yoga constant (pe cosmopolitan.ro am mai scris despre asta!) sau să faci plimbări lungi, pentru a-ţi detensiona mintea. Încearcă!

Sportul

Ok, cu toate ştim că exerciţiile fizice – practicate chiar şi seara, după o zi de birou – te pot pregăti excelent pentru un somn liniştit. Totuşi, un studiu realizat la un centru specializat pe tratamente pentru migrene din SUA a arătat că efortul fizic efecutat spontan – deci nu sportul practicat cu regularitate – îţi poate cauza dureri de cap severe. La polul opus s-au aflat clasele de aerobic, despre care se spune că au menirea să te elibereze de stres şi care îţi diminuează severitatea migrenelor. Bine de ştiut!

Mezelurile

Da, da, ai citit bine! Dacă eşti vegetariană sau vegană, probabil că nu îţi spunem vreo noutate în rândurile care urmează. Dar am aflat de un studiu care a dezvăluit că tipurile de carne procesată pot stârni migrene urâte. Baconul, salamurile, crenvurştii etc conţin nitraţi şi nitriţi de sodiu şi potasiu, care pot dilata vasele de sânge, ceea ce poate duce la o durere de cap „frumuşică“. În cazul în care sesizezi o legătură în ceea ce te priveşte, sistează o perioadă mezelurile şi optează doar pentru carne uşoară şi proaspătă. Merită cu siguranţă!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *