Cum scapi de obiceiurile proaste care te trag in jos la birou?

By  | 

Fiecare dintre noi are anumite obiceiuri proaste de care nu reușește să scape. COSMO îți arată care sunt pașii pe care trebuie să îi faci ca să nu te mai confrunți cu problema aceasta, mai ales la birou.

Ești fericită la jobul actual?

Obiceiurile reprezintă un anumit comportament care, fiind repetat de nenumărate ori, a ajuns să aibă loc (aproape) inconștient. Obiceiurile bune sunt… evident, bune, pentru că nu trebuie să ne batem zi de zi capul cu ele, nu facem un efort pentru a ne spăla pe mâini înainte de masă, de exemplu – ne-a intrat în reflex. În schimb, obiceiurile proaste pot fi foarte nocive pentru noi, tocmai pentru că nu ne dăm seama că le facem.

Fiecare dintre noi își dorește să aibă o carieră de succes, însă există anumite obiceiuri proaste care ne pot sabota. Poate că obișnuiești să întârzi mereu la întâlniri de afaceri sau training-uri, poate ești „prea perfecționistă”, poate cauți mereu aprobarea șefului sau nu îți pasă deloc de părerea sa și iei decizii fără să te consulți cu el (ca apoi să o dai în bară), poate pur și simplu gândești mereu negativ sau multitasking-ul este obiceiul tău prost. Indiferent despre ce e vorba, obiceiurile tale proaste îți pot strica cariera.

Ești foarte neproductivă la serviciu?

Din fericire, putem săpa de obiceiurile proaste. Din păcate, poate dura ceva timp. În funcție de obiceiul despre care vorbim și despre comportamentul tău, îți poate lua între 18 și 254 de zile să îți schimbi obiceiurile, arată diferite studii. În general, o persoană obișnuită poate adopta un obicei nou în 60 de zile.

Cum scapi de obiceiurile proaste care te trag în jos la birou?

Pentru început, dacă ai mai multe obiceiuri proaste, e de preferat să le rezolvi pe rând, pentru a nu te simți copleșită. E timp pentru toate! Începe cu cele mai proaste dintre ele, apoi, după ce ai ajuns să le ții sub control sau să scapi de ele complet, treci la cele mai puțin proaste.

Apoi, trebuie să ai voință, să fii motivată și să stai mereu cu ochii pe tine. Ce înseamnă asta? Observă-ți comportamentul și află când își fac simțită prezența aceste obiceiuri proaste, există ceva anume ce le face să iasă la suprafață? După puțin timp, îți vei da seama când trebuie să eviți un anumit comportant.

Să te motivezi poate părea greu, dar adu-ți aminte constant că obiceiurile tale îți pot afecta cariera și, dacă asta nu sună destul de rău, încearcă să înțelegi unde se poate ajunge: în cel mai rău caz îți poți pierde job-ul, deci nu vei mai avea niciun salariu, nu te vei mai putea întreține, îți va fi greu să găsești imediat un alt loc de muncă… Parcă acum vrei cu adevărat să scapi de obiceiurile proaste, nu?

De asemenea, încearcă să înlocuiești obiceiurile proaste cu unele bune. Iată două exemple:

  • Obișnuiești să îți critici colegii? Atunci când simți nevoia să o faci, oprește-te și încearcă să le faci un compliment.
  • Pierzi vremea pe Internet, uitându-te la clipuri haioase? Atunci când simți nevoia să o faci, citește articole de dezvoltare personală.

Răsplătește-te! Nu e tocmai ușor să scapi de obiceiurile proaste, așa că oferă-ți mici recompense din când în când pentru că te-ai descurcat bine.

Nu în ultimul rând, dacă nu crezi că te descurci prea bine, cere ajutorul prietenilor sau colegilor. Ei îi pot atrage atenția atunci când calci strâmb, te pot motiva și te vei simți foarte bine când te vor lăuda pentru treaba bună pe care o faci.


Comments

comments