Cum obții primul tău job?

By  | 

Să obții un job poate fi dificil, iar emoțiile sunt cu atât mai mari dacă vorbim de primul job. Am adunat cele mai bune sfaturi de la experți în recrutare și carieră, pentru a-ți veni în ajutor.

Cum obții primul tău job?

Networking

Nu trebuie neapărat să ceri favoruri, ci poți pur și simplu întreba prietenii, rudele și cunoscuții dacă știu o companie care angajează în acel moment. Nu îți fie jenă să faci asta; discuția ar trebui să fie lejeră, să arăți că ești interesată și să menționezi punctele tale forte.

Citește mai multe despre networking în acest articol.

Folosește social media în avantajul tău

Mulți angajatori caută candidații pe platformele de social media, pentru a afla mai multe informații despre ei. Poți folosi asta în favoarea ta, arătând că ești interesată de domeniul în care aplici, pentru a lăsa o impresie bună încă înainte de a ajunge la interviu.

Fii deschisă la internship-uri neplătite

Așa cum probabil știi deja, mulți angajatori cer să ai experiență în domeniu înainte de a te angaja. În același timp, nu poți avea experiență dacă nu lucrezi. Este un cerc vicios, așa că ai putea fi nevoită să lucrezi și fără să fii plătită. Fii deschisă la această idee și concentrează-te pe lucrurile noi pe care le înveți, care te vor ajuta pe viitor. În plus, compania te-ar putea angaja după ce termini internship-ul, dacă observă că ești implicată și te descurci bine.

Antrenează-te pentru interviu

Interviurile pot speria pe oricine se află la început de drum, dar nu numai. Exersează acasă, în fața unei oglinzi sau cu un prieten, pentru ca atunci când ajungi față în față cu angajatorul să ai mai multă încredere în tine.

CV care iese în evidență

Angajatorii se uită peste sute de CV-uri, deci trebuie să te asiguri că al tău va ieși în evidență. Încearcă să arăți care sunt realizările tale într-un mod mai interesant. În loc să menționezi pur și simplu facultatea pe care ai urmat-o, scrie ce ai învățat dintr-o anume experiență. De exemplu, poate că termini proiectele în timp record, ai avut o lucrare de licență deosebită sau ai făcut economii semnificative atunci când ai lucrat la un proiect.

Citește și: Cum să ai un CV reușit dacă nu ai experiență

 

*articol preluat din Cosmopolitan UK (autor: Dusty Baxter-Wright)

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *