Consolideaza-ti increderea in tine la job

By  | 

Când te gândeşti la job, brusc îţi piere zâmbetul şi ţi se întunecă privirea? Ai impresia că nu te apreciază nimeni şi că faci ceva greşit de vreme ce nu ai reuşit nici până acum să te împrieteneşti cu cineva? Trebuie să capeţi mai multă încredere în tine şi toate acestea se vor schimba ca prin minune.

1. Prima impresie contează, aşa că ai grijă când te prezinţi cum vorbeşti şi cum te porţi. Lasă timiditatea la o parte şi strânge mâinile ferm, articulează bine cuvintele şi priveşte încrezătoare în ochii interlocutorului.

2. Dacă ai îndoieli în privinţa aptitudinilor tale gândeşte-te că ai fost aleasă dintre atâţia candidaţi tocmai datorită abilităţilor şi pregătirii tale. Începutul este întotdeauna dificil, dar orice ar fi nu te da bătută, mergi mai departe cu încredere!

3. Cunoşte-ţi colegii şi fă conversaţie cu toată lumea – care este dispusă. Nu te limita doar la colegii de departament, ceilalţi sunt tot colegii tăi şi se vor simţi bine să fie băgaţi în seamă.

4. Şeful tot şef rămâne, aşa că trateaz-l cu respect şi cu o anumită distanţă, dar încearcă să îl impresionezi atunci când ai ocazia, pe subiecte strict profesionale. Dacă tu ai încredere în tine îşi va fi uşor să îl convingi că eşti valoroasă pentru companie.

5. Alege-ţi un mentor care să te motiveze şi să te inspire. El poate fi chiar unul dintre colegii tăi, sau un profesionist din domeniu. Nu uita să îţi setezi mereu obiective pentru a ţine cont de evoluţia profesională. Îndeplinirea lor îţi va da mai multă încredere în tine.

6. Personalitatea plăcută trebuie să fie complementară profesionalismului de care dai dovadă. Nu este obligatoriu să fii mereu zâmbitoare, dar este foarte important să îţi faci treaba bine.

6. Cere ajutorul atunci când ai nevoie şi la rândul tău oferă-te să ajuţi pe cineva în nevoie. Vei fi apreciată şi ţi se va întoarce gestul când va fi cazul.

7. Profită de orice ocazie pentru a te face remarcată, fără să pară că te strădui prea mult. Încearcă să gândeşti în avans şi atunci când ţi se va cere un raport tu să îl ai deja pregătit.

8. Nu fi prea curioasă în ceea ce îi priveşte pe colegii tăi şi mai ales nu spune totul despre tine. La job este indicat să fii mai discretă în ceea ce priveşte viaţa personală, oricare ar fi ea, păstreaz-o doar pentru tine.

9. Ia iniţiativă. Cea mai apreciata atitudine este aceea proactivă, aşa că data viitoare când ai o idee nouă, chiar dacă pare riscantă, împărtăşeşte-o şi superiorului tău.

10. Ai răbdare, calea către succes este lungă şi presărată de multe obstacole. 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *