Cand prietena mea… e sefa mea

By  | 

Poate că unii te vor invidia: dacă amica ţi-e şefă înseamnă că ai o „pilă“ în companie. Chiar aşa să stea lucrurile oare?

Situatie #1

Oricât de greu îţi este nu face din asta un capăt de ţară, ci încearcă să te comporţi ca un adult şi să înţelegi în ce fel s-au schimbat lucrurile: prietena ta se va confrunta cu probleme noi, va fi nevoită să ia decizii, să îţi delege responsabilităţi şi să-ţi ceară rezultate. La urma urmei, nici ei nu-i este uşor în noul rol. Dacă până acum aţi fost bune prietene şi la serviciu, acum este momentul să înveţi să separi viaţa personală de cea profesională, chiar dacă acest lucru pare dificil. Concentrează-te mai mult pe ceea ce ai de făcut şi nu pe noul ei statut în cadrul companiei. Gândeşte-te cum ai putea tu să o ajuţi şi nu la ce ar putea sau ar trebui ea să facă pentru tine. Această abordare a situaţiei vă va uşura viaţa amândorura. Chiar dacă ea rămâne cea mai bună prietenă a ta, la serviciu arată-i respectul cuvenit poziţiei pe care o ocupă. Fii cooperantă şi nu privi orice decizie a ei ca pe o provocare, însă nu renunţa la a-ţi spune punctul de vedere ori de câte ori ai o părere diferită de a ei. Dată fiind noua ei poziţie, nu te aştepta să te aprobe mereu în ceea ce faci; nu o lua în nume personal atunci când nu e de acord cu tine. În timpul şedinţelor nu o ataca, ci adoptă o atitudine constructivă. Şi, nu în ultimul rând, fii activă şi promovează-ţi ideile. La urma urmei, acum ai un şef care crede în tine şi poţi demonstra că eşti capabilă să-ţi asumi responsabilităţi.

Situatie #2

Chiar dacă poziţia ta urmează să se desfiinţeze, acest lucru nu se poate întîmpla peste noapte. Compania este obligată prin lege să te anunţe cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte, dacă nu cumva în contractul tău de muncă este specificată chiar o perioadă mai mare de timp. Decizia de concediere trebuie să-ţi fie comunicată întotdeauna în scris, împreună cu motivele care au stat la baza ei. De asemenea, trebuie să menţioneze cel puţin un alt loc de muncă disponibil în cadrul aceleiaşi companii, şi termenul pînă la care poţi să aplici pentru el. Doar dacă te afli în perioada de probă poţi fi concediată fără preavizul de 15 zile.

Situatie #3

După luni de căutări şi zeci de interviuri, ai găsit în sfîrşit compania care îţi oferă mediul de lucru şi jobul pe care ţi le-ai dorit atît de mult. Un singur amănunt nu este pe măsura aşteptărilor tale: salariul. Primul lucru la care ar trebui să te gîndesti este dacă îţi poţi permite să accepţi salariul respectiv, dacă cheltuielile tale curente şi nivelul de comfort cu care te-ai obişnuit să trăieşti pot fi rezolvate în mod satisfăcător cu ceea ce ţi se oferă. Apoi, pune în balanţă satisfacţia ta profesională cu nivelul cîştigurilor materiale. Gîndeşte-te că un loc de muncă foarte bine plătit – după care, însă, nu te prea dai în vînt – nu te va face mai fericită, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, într-o slujbă job în care poţi să-ţi foloseşti experienţa şi să te dezvolţi profesional, salariul nu ar trebui să mai reprezinte elementul cheie. Este foarte posibil ca după o perioadă relativ scurtă de timp, responsabilităţile tale să crească şi odată cu ele şi salariul.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *