Cum construiesti fericirea zi de zi

By  | 

Ai în față un nou an plin de provocări, așa că recunoaște: nu-ți permiți să lași obiceiuri vechi să-ți pună bețe-n roate. Iată cum construiesti fericirea zi de zi.

Când te gândești la câte ai pe cap, fericirea sau măcar liniștea interioară sunt noțiuni ce se găsesc prin cărțile de adormit copiii. Și cum nu poți să te refugiezi în Tahiti de fiecare dată când te simți copleșită, nu-ți rămâne decât să te consolezi cu un ceai de iasomie. Dar Christine Hassler, life coach și autoare a cărții Expectation Hangover, crede că fericirea nu stă în fapte mari, ci în schimbările mici pe care le faci zi de zi pentru tine.

10 surse de fericire…zilnică

Dormi mai mult

Probabil ai cunoscut și tu oameni care ți-au spus că somnul e pierdere de timp. Nu-i crede. Odihna e cea mai importantă mișcare pe care o poți face în favoarea fericirii, iar mecanismul e foarte simplu: când ești obosită, organismul tău produce mai mult cortizol și, uite-așa, nivelul de stres crește. Doar somnul poate echilibra balanța și oferi acea stare de bine care schimbă orice scenariu în favoarea ta. Dacă ești obișnuită să dormi 6 ore pe noapte, încearcă să ajungi la 8 – crede-ne, vei simți diferența.

Fii mai lipicioasă

Sună cam siropos, dar e timpul să ceri dreptate pentru îmbrățișări. Cu toții le subestimăm, iar ele ne vor doar binele. „Contactul fizic cu cei din jur ne relaxează instant, așa că e important să avem parte măcar de o îmbrățișare pe zi”, sfătuiește Hassler. Ca să te reîncarci cu energie pozitivă, vânează-ți apropiații și fură-le o îmbrățișare.

Fă-ți un compliment

Dacă te uiți în spate, îți vei da seama că, de cele mai multe ori, ai fost prea dură cu tine însăți. Pe prietene le răsfeți tot timpul cu zâmbete binevoitoare și complimente, dar pe tine te pui la pământ pentru un coș apărut din senin sau pentru o zi mai puțin productivă la serviciu. Dar, spune Hassler, persoana care are cea mai mare nevoie de aprecierea ta ești chiar tu. Complimentează-te atunci când părul îți stă perfect  sau când reușești să-ți respecți deadline-urile.

Alege-ți o piesă personală

În fiecare săptămână, alege-ți un cântec cu un mesaj pozitiv pe care ai vrea să-l urmezi – cu versuri despre fericire, spontaneitate, încredere de sine etc. – și  ascultă-l în drum spre muncă, pe repeat. Acest lucru te va ajuta să te detașezi de grijile obișnuite și să te conectezi cu ideea principală a piesei.

Voluntariatul face bine la fericire

Rezervă-ți timp să faci…nimic

Hassler crede că sursa principală a stresului e ideea că nu ai niciodată suficient timp pentru lucrurile care îți plac. Dar așa cum spunea un înțelept, “Nimeni nu e prea ocupat, totul stă în prioritizare”, ceea ce înseamnă că depinde de tine să strecori pe listă momente de relaxare. Organizează-ți timpul așa încât să ai la dipoziție măcar o jumătate de oră doar pentru tine.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *