5 strategii care aduc fericirea

By  | 

Dintre toate lucrurile care ne umbresc fericirea, trecutul este cel mai perturbant. Nu ne putem abţine să nu reluăm în gând şedinţa de la serviciu, chiar dacă suntem acasă, pregătind cina. Ne agăţăm de momente frumoase care au fost şi ştim că nu vor mai fi niciodată şi ne lăsăm afectate de neîmplinirea pe care ne-o aduce acest fapt. Însă vine o vreme când trebuie să accepţi adevărul: nu poţi sterge din memoria celei mai bune prietene gafa pe care ai făcut-o luna trecută şi nici nu-l mai poţi ţine de mână pe bărbatul care azi iubeşte altă femeie. În loc să-ţi retrăieşti la nesfârşit greşelile, iartă-te şi convinge-te că meriţi să fii fericită.

1.Acceptă ce nu mai poţi schimba

Aşa cum am menţionat mai sus, unele lucruri nu pot fi schimbate, şi cea mai inspirată mişcare pe care o poţi face e să le accepţi ca atare. Dacă te concentrezi prea mult pe o problemă, mintea ta nu va mai fi deschisă soluţiilor. Ba mai mult, negativitatea pe care o resimţi te va trage în jos, îngreunându-ţi ascensiunea în toate sectoarele vieţii tale. Respiră adînc şi lasă în urmă greşelile din trecut – viitorul merită toată atenţia ta!

2.Înconjoară-te de oameni pe care îi admiri

E incredibil cum starea ţi se poate transforma atunci când ai o companie plăcută, care te inspiră. Încearcă să ieşi din rutină socializând cu oameni pe care îi admiri – fie din sfera ta profesională, fie prieteni sau cunoştinţe care s-au apucat de proiecte interesante. Diversitatea în gîndire te va inspira şi îţi va da idei pe care n-ai fi crezut că le poţi avea!

3.Ai grijă de corpul tău

Învaţă să-l cunoşti şi să-l hrăneşti aşa cum trebuie. Alimentaţia îţi creează, practic, corpul, muşchii, sângele. Atunci când corpul tău e fericit, şi tu ai o atitudine pozitivă şi un zîmbet de milioane.

4.Fă-ţi o listă în fiecare dimineaţă

Dar nu orice listă, ci una a recunoştinţei! Atunci când te trezeşti, ia-ţi în mână cana de cafea, ieşi pe fereastră, inspiră aerul proaspăt şi încearcă să uiţi de neîmpliniri. Dimpotrivă, gândeşte-te la toate lucrurile care te bucură şi pentru care eşti recunoscătoare. Oricât de grea ar fi situaţia în care te afli, trebuie să existe măcar câteva lucruri care încă te fac să zâmbeşti. După ce le-ai identificat, notează-le în agendă! Scriindu-le, te vei reîncărca cu energie pozitivă.

5.Creează intenţii

Încă de la începutul zilei, decide cum vrei să decurgă întâlnirile tale, conversaţiile, relaţiile cu cei din jur etc. Adesea, ne putem crea propriile circumstanţe – totul e să-ţi menţii motivaţia şi optimismul.

Tu ce ai mai adăuga pe lista noastră de fericire?

 

Comments

comments

1 Comment

  1. HABEL RENATE-ILDIKO

    29 mai, 2015 at 08:47

    ÎNCEARCĂ SĂ FACI CEEA CE-ȚI PLACE MĂCAR O ORĂ ÎN FIECARE ZI/O ORĂ ÎN CARE POȚI CITI, O PLIMBARE ÎN PARC, O BAIE CU MULTĂ SPUMĂ ETC…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *