5 secrete pentru o intalnire si mai HOT

By  | 

Deconectaţi-vă de la tehnologie.

Ştiu că e un sfat pe care l-ai auzit de nenumărate ori, dar chiar face diferenţa! Imediat ce vă regăsiţi, renunţaţi la verificarea telefonului mobil din 5 în 5 minute sau la postările de pe Facebook, chiar dacă acestea au legătură cu partenerul. Nimic nu strică atmosfera sexy mai repede decât o convorbire telefonică cu prietena ta cea mai bună care are o dilemă vestimentară, în timp ce iubitul tău cască şi se uită la ceas. Deconectaţi-vă complet şi concentraţi-vă asupra atingerilor.

 

 

Poartă un detaliu incitant.

De multe ori, e nevoie de un simplu accesoriu pentru a-ţi activa acea încredere demnă de un îngeraş Victoria’s Secret. Îmbracă un maieu sexy de dantelă, lenjerie intimă roşie sau o pereche de cercei masivi – orice te face să te simţi atrăgătoare. Acest lucru va avea o influenţă pozitivă asupra dispoziţiei tale, iar asta va pipera atmosfera!

Aduceţi în discuţie alte întâlniri reuşite.

Un pic de nostalgie nu strică atunci când vreţi să reaprindeţi scânteia iubirii. Amintiţi-vă de prima voastră întâlnire sau de prima vacanţă împreună. Totuşi, nu te agăţa prea mult de trecut – e important să-i arăţi şi o latură nouă a ta.

 

 

Ieşiţi din zona de confort.

O noapte împreună nu înseamnă să staţi acasă, să vizionaţi o comedie şi apoi să vă aruncaţi între aşternuturi. De fapt, e momentul ideal pentru a-i arăta că nu ştie totul despre tine, chiar dacă sunteţi împreună de mult timp. Poartă o pereche de chiloţei tanga ridicol de sexy, pe care de obicei te jenezi să-i scoţi la înaintare sau fă-i cunoştinţă cu un nou restaurant elegant pe care l-ai descoperit pe cont propriu.

 

 

Sporeşte suspansul.

Atunci când ştii că urmează să vă vedeţi, nu interacţionaţi la fel de des ca de obicei pe parcursul zilei. Atunci când te sună, spune-i că ai ceva important de terminat, dar nu uita să adaugi că abia aştepţi să-l vezi diseară. Amândoi veţi fi mai nerăbdători, sporind atracţia.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *