5 secrete pentru a fi increzatoare

By  | 

Siguranţa de sine e acea trăsătură care te ajută să îţi atingi cu brio scopul, dar totodată datorită căreia ştii cum să preiei un eşec, atunci când ţi se întâmplă, spunea psihologul Larina Kase. Iată mai jos 5 secrete pentru a fi increzatoare.

Afirma, nu intreba

Uneori, unii oameni au nevoie de confimări pentru tot ceea ce spun, dar acest lucru îţi poate trăda vulnerabilitatea şi lipsa încrederii în forţele proprii. Străduieşte-te (eventual exersează acasă în faţa oglinzii) să nu ridici tonul spre finalul afirmaţiei şi atunci când spui ceva, fii sigură de ceea ce vrei să spui, fără să cauţi să te aprobe alţii.

Exerseaza-ti discursul

Poate ai de ţinut primul tău discurs sau poate te-ai trezit în mijlocul unei situaţii unde e nevoie să iei cuvântul şi eşti pur şi simplu îngrozită. Respiră adânc şi începe să exersezi. Neapărat fă-ţi câteva notiţe înainte (dacă îţi permite situaţia) şi trasează-ţi ideile pe care vrei să le expui. Repetă textul în faţa oglinzii sau eventual chiar înregistrează-te cu reportofonul de pe telefon. Ascultă-te şi vezi unde ţi se pare că greşeai.

Dezinhiba limbajul corpului

Gesturile mâinilor, gesticulatul te poate ajuta în două direcţii importante. O dată poţi ascunde prin asta faptul că ai emoţii şi că ai palmele transpirate, iar apoi studiile au demonstrat că oamenii care gesticulează mult şi îşi coordonează gesturile la ceea ce spun îşi atrag de partea lor simpatia celor din jur. Ok, asta nu înseamnă să fii teatrală şi să îţi transformi apariţia într-un veridic stand-up comedy, ci ideea e să fii autentică şi caldă.

Uita de cuvintele de umplutura

Sau de frazele care denotă nesiguranţă. Nu te mai scuza nici macar atunci când spui ceva de care nu eşti 100% sigură cu cuvinte precum: „Nu ştiu sigur, dar…“ sau „Părerea mea umilă e că…“ . Nu vei înduioşa audienţa, ci vei îndepărta oamenii de tine. De asemenea, scapă de exprimările redundante cum ar fi: „gen“, „zic“ etc, pentru că poţi da dovadă de puerilitate.

Nu uita sa bei apa

Da, hidratarea e importantă şi în aspectul încrederii în tine. Cum? Păi apa băută din plin pe timpul zilei ajută corzile vocale să rămână hidratate, astfel că îţi menţin vocea normală şi cavitatea bucală nu se usucă (ştii şi tu acel plescăit jenant când ai emoţii şi simţi că nu ai salivă). Nu aştepta să îţi fie sete, pentru că atunci înseamnă că e deja prea târziu şi organismul e deshidratat. Bea la intervale regulate câte un pahar mare de apă (începe dimineaţa, pe stomacul gol) şi ai grijă să fie cel puţin opt pe parcursul întregii zile.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *