5 lucruri productive de făcut în pauza de masă

By  | 

În pauza de masă de la birou poți face multe alte lucruri, în afară de a lua prânzul. Iată 5 dintre ele.

Dacă obișnuiești să mănânci repede și nu prea ai ce face în restul pauzei de masă decât să pierzi timpul pe Facebook, iată câteva lucruri productive pe care le-ai putea încerca:

Citește și: La ce e atent șeful tău? 5 lucruri pe care le observă la tine 

Plimbă-te prin jurul clădirii. Chiar și 15 minute ajută! Mai ales dacă lucrezi stând pe scaun, e important să faci și mișcare, iar timpul rămas din pauza de masă este ideal în acest sens.

Bucură-te de un masaj. Multe persoane care lucrează stând pe scaun se plâng de dureri de spate și de gât. Ce-ai zice ca măcar o dată la două săptămâni, să chemi un maseur la birou? Nici măcar nu trebuie să te întinzi, poate lucra și dacă stai pe scaun, iar tarifele nu sunt prea mari.

Citește. Lectura te poate ajuta să te relaxezi în mijlocul unei zile grele și te va ajuta să te concentrezi mai bine pe sarcinile tale după pauza de masă.

Citește și: Cum lași o primă impresie bună la noul job 

Meditează. Chiar și 5 minute de meditație pe zi au beneficii importante! Instalează-ți o aplicație care să te ajute, pune-ți căștile pe urechi și începe meditația.

Desenează. În ultimul timp, cărțile de desen pentru adulți sunt din ce în ce mai populare. Acestea te ajută foarte mult să te relaxezi, sunt un exercițiu excelent pentru creier și îți dezvoltă creativitatea.

Tu ce faci în pauza de prânz, în afară de a lua masa?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *