5 lucruri pe care sa NU le faci dupa o despartire

By  | 

Iata cateva lucruri pe care sa NU le faci dupa o despartire:

NU-l suna de fiecare data cand te gandesti la el

Nu e de mirare ca te gandesti la el din sapte in sapte minute.

Cum ar putea fi altfel cand melodia voastra tocmai canta la radio? Cand descoperi tricoul lui uitat in cosul tau cu rufe, sau cand cineva iti aminteste de un film pe care l-ai vazut impreuna cu el?

E normal, amintirile sunt inca vii in mintea ta si va mai trece un timp pana te vei detasa de ele. Ai rabdare… O vorba inteleapta spune ca timpul le vindeca pe toate.

Sa-l suni de fiecare data cand ceva sau cineva iti aminteste de el nu te va face sa te simti mai bine – si nici pe el n-o sa-l incante.

NU-ti spune ofurile pe Facebook

O alta greseala post-despartire e sa-ti pui pe Facebook/ Twitter/ Yahoo Messenger statusuri prin care sa incerci sa-i atragi atentia, de genul: "Totul se intampla cu un motiv", "Barbatii e porci" sau "Sunt singura si ma simt bine"…

Asemenea mesaje vor spune despre tine un singur lucru: ca nu ai reusit sa treci peste despartire si esti blocata in trecut. Repeta impreuna cu noi: "Facebook nu este jurnalul meu, Facebook nu este jurnalul meu…".

NU face schimbari de look

Stim ca simti nevoia unei schimbari, insa nu incerca una majora, cum ar fi o tunsoare noua. Cele mai mari sanse sunt sa iesi de la salon cu o coafura care te va deprima si mai tare. Faptul ca esti singura ti se pare o tragedie? Sa vezi cum e sa fii singura si cu o tunsoare ciudata!

Sau, mai grav: nu te duce la un salon de tatuaj! Cu o tunsoare proasta te mai poti descurca, dar sa-ti faci la nervi un tatuaj permanent… nu e deloc intelept. Mai bine asteapta pana te afli intr-o stare mai buna de spirit si poti judeca lucrurile obiectiv. Multumeste-te cu a-ti cumpara ceva nou: o rochie, niste pantofi sau o simpla oja.

NU te arunca in bratele altui barbat

E bine sa te bucuri de noua ta libertate sexuala, dar limiteaza-te la flirturi si intalniri romantice la ceas de seara. Sa te arunci in bratele unui tip cand esti instabila emotional nu e niciodata o idee buna. Vei fi atrasa fie de un barbat care este opusul fostului iubit, fie de unul care e exact ca el, si in nici una dintre situatii nu vei iesi castigatoare.

Ca sa fii din nou pregatita sa faci parte dintr-un cuplu, trebuie sa-ti acorzi suficient timp ca sa scapi de "bagajul emotional" al relatiei esuate. Astfel, iti acorzi si ragaz pentru a-ti da seama cine si ce a gresit in relatia voastra, si vei stii ce sa cauti si ce sa eviti la urmatorul iubit.

NU incerca sa fii prietena cu fostul

Este un pas pe care poti sa-l faci abia in momentul in care raspunzi cu "da" la urmatoarea intrebare: "Esti ok cand il vezi alaturi de noua lui cucerire sau cand auzi vorbindu-se despre ei?". Daca raspunzi negativ, pastreaza distanta fata de el – inca nu esti pregatita sa-i devii prietena. Si nici nu e obligatoriu sa o faci vreodata…

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *