5 greșeli care te împiedică să îți atingi adevăratul potențial

By  | 

Se spune că cel mai mare dușman al succesului nostru suntem chiar noi. Zi de zi, noi înșine ne îndepărtăm de obiectivele noastre prin gânduri negre, prea multă precauție sau frica de necunoscut. Cu siguranță și tu știi că uneori tu însăți ești opreliștea cea mai mare în calea fericirii și a mulțumirii de sine.

Iată care sunt principalii factori care te împiedică să îți atingi adevăratul potențial:

Te pui pe planul al doilea și îți amâni mereu micile plăceri

Femeile suferă în mod special din cauza acestei percepții a sacrificiului și a plasării propriei persoane pe planul al doilea, după familie, partener și chiar prietene. Pare că mereu avem timp pentru persoanele din jur și uităm tocmai de noi. În plus, călătoria la care visam de câțiva ani sau redecorarea pe care ne-o doream par mereu simple mofturi, pe care le tot amânăm.

E momentul să nu-ți mai pui fericirea „pe hold” și să te bucuri mai mult de propria ta viață. Vrei dintotdeauna să ajungi la Paris sau nu mai suporți cum arată livingul și ți-ai dori să-l reinventezi? Cu un credit de nevoi personale poți rezolva aceste lucruri îmediat, fără să mai spui ”poate la anul”. Alege un credit avantajos, care să îți ofere cât mai multe beneficii, precum acesta. Îți poți calcula costurile exacte chiar pe site, pentru a putea face planul de la bun început.

Te lași condusă de teamă

Teama este un sentiment extrem de puternic, ce ne ține departe de pericole reale, dar care uneori ne și împiedică să ne bucurăm cu adevărat de viață și de anumite oportunități. În niciun caz nu te sfătuim să îți asumi riscuri doar de dragul de a-ți înfrânge temerile, însă uneori precauția excesivă ne face să ne menținem viața în zona mediocrității.

Ne e teamă să investim într-o afacere proprie, chiar dacă ideea este foarte bună. Ne e teamă să acceptăm un job cu mai multa responsabilitate pentru că s-ar putea să nu facem față. Nu îl abordăm pe bărbatul care ne place de teamă să nu fim respinse. Îți sună familiar? Dacă da, atunci e cazul să-ți schimbi atitudinea și să nu mai lași frica să-ți conducă viața.

Ții prea mult la părerea celorlalți

O asistentă medicală ce a lucrat mai mulți ani într-o instituție medicală ce trata bolnavi în stadii terminale a adunat marile regrete ale oamenilor în apropierea morții într-o carte numită  ”The Top Five Regrets of the Dying”. Cei mai mulți pacienți pe care i-a îngrijit regretau că au trăit după cum le-au dictat oamenii din jur și nu cum își doreau cu adevărat.

Deși societatea ne impune un anumit model de viață, dacă el nu ne împlinește cu adevărat, nu ar trebui să ne ghidăm foarte mult după regulile ei. Nimeni altcineva nu ar trebui să ne dicteze alegerile, noi înșine suntem stăpânii deciziilor noastre și numai dacă ascultăm de propria intuiție putem deveni cu adevărat fericiți.

Nu îți urmezi pasiunea

Dacă îți faci munca din pasiune, ea devine o plăcere. Te gândești de mai multă vreme că ți-ai deschide un atelier de croitorie, o patiserie, un coafor sau un butic de bijuterii hand-made? Poate e vremea să iei în serios această pasiune, ar putea deveni un mijloc de a te întreține.

Tot mai multe femei iau în considerare dezvoltarea unei afaceri proprii și lasă în urmă siguranța serviciului pentru a deveni propriile lor șefe. Este o decizie greu de luat, care implică mult efort, mai ales la început de drum, dar care îți va aduce și o mulțime de satisfacții, din toate punctele de vedere.  Începuturile sunt mai grele, însă acum ai o mulțime de posibilități pentru a deschide o afacere – credite bancare, unele scutiri de impozite din partea statutului, poate chiar fonduri europene.

Spui mereu că începi de mâine

Un proverb de pe vremea bunicii spune ”nu lăsa pe mâine ce poți face azi”. Poate sună prea simplu, însă este un sfat extrem de util. Mâine nu vei deveni brusc mai productivă, mai inspirată și nici stelele nu se vor alinia special pentru tine. Prezentul e cel mai bun moment pentru a schimba ceva ce nu te mulțumește.

Bineînețeles, asta nu înseamnă că trebuie să iei decizii pripite. După ce ai cântărit toate aspectele și ai hotărât ce ai de făcut, nu ar mai trebui să existe un „mâine”.

Pe tine ce te ține departe de obiectivele pe care ți le-ai stabilit?

Sursa foto: creativecommons.org


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *