45 trucuri care te scot din incurcatura cat ai zice Cosmo!

By  | 

Sunt sigură că viața te-a pus și te va mai pune în situații neplăcute. Așa că atunci când ”dezastrul” îți bate la ușă, noi suntem aici să te ajutăm.

Nu mai roși când te simți jenată. Atunci când simți că îți bate inima tare și tot sângele din corp s-a strâns pe față și pe gât, reglează situația controlându-ți respirația. Inspiră timp de 6 sau 8 secunde, ține-ți respirația un moment, apoi expiră timp de 10 sau 12 secunde. Repetă până simți cum căldura din obraji dispare.

Poartă-te natural atunci când te întâlnești cu ex-ul și noua lui iubită. Ținuta este elementul cheie, așa că stai dreaptă și încrezătoare. Apoi, gândește-te la ceva ce te face fericită. După care, fii tu cea care se prezintă, fără să te lungești însă prea mult. Spune că trebuie să ajungi undeva și că ești în întârziere.

Scapă de mahmureală atunci când ai o întâlnire la orele dimineții. Renunță la cafea, pentru că te deshidratează, și bea un suc de portocale (potasiul te scapă de tremurături) și muuultă apă. Pentru micul dejun, consumă alimente bogate în proteine și carbohidrați, de exemplu ouă și pâine prăjită. După ce îți faci duș, pune-ți picături în ochi pentru a căpăta o privire luminoasă și dă-ți cu loțiune parfumată pe corp pentru a nu mirosi a băutură atunci când vei transpira, eliberând vapori de alcool prin pori.

Trucuri pentru a iesi din orice impas

Află de ce nu-ți pornește mașina. Pentru început, asigură-te că ai benzină în rezervor și că mașina este băgată în viteză. Dacă pe bord nu se aprinde nici un beculeț de avertizare, ridică capota și asigură-te că toate cablurile terminale ale bateriei sunt acolo unde trebuie să fie. Dacă sunt prinse bine și atunci când încerci să pornești motorul auzi un clincănit, folosește un încărcător de baterie sau roagă un vecin să împingă puțin mașina până pornește. Dacă pornește, mergi până la mecanicul tău și testează-ți bateria. Dacă nu pornește și auzi în continuare clincănitul, este posibil să ai probleme cu alternatorul sau cu demarorul. În cazul acesta, ai nevoie de ajutor profesionist; dacă motorul ”se îneacă” atunci când întorci cheia, e vorba de același lucru. Dacă simți miros de benzină, dă-te jos din mașină și părăsește zona; poate fi vorba de o scurgere care trebuie investigată IMEDIAT.

Conferă un plus de originalitate outfit-ului tău dacă mai vezi o femeie îmbrăcată la fel. Dacă părul clonei tale este lăsat liber, strânge-l pe al tău și invers. Dacă porți fustă, ridic-o până în talie pentru a-ți pune în valoare picioarele. În lipsă de altceva, spune că îți este frig și împrumută un șal de la gazdă (dacă ești la o petrecere la cineva acasă).

Împrospătează-ți respirația când ești la o întâlnire, dar nu ai nici gumă, nici bomboane mentolate. Mergi la baie și fă gargară cu apă. După care folosește un șervețel sau o lingură cu care să-ți cureți limba de bacteriile care cauzează o respirație neplăcută.

Șterge urmele de deodorant de pe cămașă, pe care nu le-ai observat decât după ce ai plecat din casă. Curăță partea interioară a cămășii cu un prosop. Nu folosi șervețele. Petele albe vor dispărea.

3 trucuri pentru ochi umflati

Elimină o bârfă despre tine care circulă peste tot. Vorbește cu prietenii tăi și pune-i să nege cu vehemență respectiva bârfă în fața altora (”Crede-mă, ea nu ar face niciodată așa ceva!”). Pregătește-te și tu cu o explicație care să contrazică zvonul imediat, de exemplu ”M-am distrat copios weekend-ul trecut cu mama la munte” în loc de ”Sigur că nu m-am culcat cu tipul acela sâmbăta trecută!”

Recapătă-ți demnitatea după ce i-ai trimis ex-ului un SMS, beată fiind. Cea mai bună metodă este tăcerea. Și totuși, dacă îți scrie înapoi întrebîndu-te ce se întâmplă, trimite-i asta: ”Scuze, nu era pentru tine SMS-ul. Mi-am luat un telefon nou, cu care încă încerc să mă obișnuiesc. Sper că ești bine.”

Salvează o cămașă pe care tocmai ai ars-o cu fierul de călcat. Freacă zona afectată cu puțin oțet distilat, după care șterge cu o cârpă curată. Dacă urmele rămase sunt deschise la culoare, vor dispărea. Ca să scapi de mirosul de oțet, folosește puțin parfum.

Deblochează fermoarul. Folosește săpun sau mină de creion în locul unde fermoarul e blocat. Această fricțiune va elibera dinții blocați.

Oprește sângerarea după ce ți-ai rupt o coajă de pe față. Picăturile pentru ochi sunt perfecte pentru astfel de răni pentru că au în compoziție antihistaminice care comprimă vasele de sânge, așa că scurgerea se va opri ca prin minune.

Scapă de colega de muncă ale cărei tânguieli interminabile nu te lasă să muncești. Spune ”Scuze că te întrerup, dar trebuie să mă întorc la birou. Aștept un telefon și, din nefericire, încă nu mi-am pregătit răspunsul.”

Evită avansurile romantice ale unui amic. Cere-i sfaturi în legătură cu un tip pe care ai pus tu ochii – chiar dacă e doar imaginar. De exemplu: ”Îmi place foarte mult de un tip de la mine de la serviciu, dar nu știu cum să duc relația la nivelul următor. Ai vreo idee? Ești un prieten atât de bun (cu accent pe prieten!), încât m-am gândit că sugestiile tale sunt cele mai potrivite.”

Ai fost prinsă vorbind pe cineva de rău? Cere-ți imediat scuze cu ceva de genul: ”Îmi pare rău, a fost urât din partea mea să spun asta”, dar nu da bir cu fugiții imediat după aceea. Continuă cu ceva neutru sau pozitiv care să schimbe subiectul, de exemplu: ”Am vrut să-ți zic, chiar mi-a plăcut ideea pe care ai avut-o ieri în ședință.”

Improvizează când îți vine menstruația și nu ai nici un tampon la îndemână. Ia 15 centimetri de hârtie igienică și împăturește-o pe jumătate (de sus până jos) de trei ori, până ce are 5 centimetri lungime. Formează apoi un tub, rulând hârtia de la margini spre interior. Ciupește mijlocul astfel încât să formezi un V gol, după care introdu această parte în vagin doar un centimetru. Celelalte două terminații se vor lipi de labii și chilot, împiedicând scurgerea.

2 trucuri pentru slabire rapida

Revendică-ți drepturile atunci când vecinul din avion ocupă prea mult spațiu. Cheamă însoțitoarea de zbor și spune-i ”Sunt foarte claustrofobă, iar locul acesta este prea strâmt pentru mine și vecinul meu. Îmi puteți da un loc nou?” Dacă nu se poate, trasează-ți teritoriul coborând rezemătorul de braț și plasându-ți geanta pe podea, pe linia care separă locul tău de al lui. După care, așază-ți brațul pe rezemător și capul în mână, astfel încât să-i fie greu să-ți invadeze spațiul personal. De asemenea, pune o revistă sau un dosar între pernele de pe scaun, pentru a accentua separarea locurilor.

Ai râgâit la prima întîlnire? Spune un rapid ”Scuză-mă”, după care continuă să vorbești ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Da, suntem oameni, dar tipii nu trebuie să știe asta până la a treia întîlnire. Cel puțin!

Scoate guma de mestecat din păr. Substanțele uleioase te vor ajuta să dezlipești guma, așa că toarnă puțin ulei de măsline sau de rapiță, sau chiar unt de arahide. După câteva minute, îndepărtează ușor guma.

Ai răspuns la telefonul de serviciu într-un fel grosolan și pe linie e un client VIP? Nu minți spunând că te așteptai să fie altcineva. Spune pur și simplu: ”Vă rog să mă scuzați. Am una din acele zile. Cu ce vă pot ajuta?”

Ai ajuns la aeroport după ultima strigare de îmbarcare? Folosește-ți farmecul personal. Agentul de la poarta de intrare poate pretinde că nu are voie să încalce politica de îmbarcare, dar de fapt ține de el să facă excepții pentru clienții întârziați. Alege-ți vorbele astfel: ”Nu v-aș cere să încălcați regulile, dar v-aș fi atât de recunoscătoare dacă ați face tot ce vă stă în putință pentru a mă ajuta. Acesta este ultimul zbor înainte de (inserează un eveniment de la care nu poți să lipsești). Pot să fac ceva pentru a vă ajuta să mă strecurați în avion?”

Ți-a sărit un nasture de la bluză? Dacă nu-l poți prinde la loc, ia o gumă și mestec-o puțin. Pune-o apoi sub gaura de unde a căzut nasturele și apasă. Așază nasturele peste și lipește-l cu încă o bucățică de gumă.

Scapă de senzația de balonare. Bea o cană de ceai cu ulei de mentă. Mentolul are efect antispasmodic și-ți va elibera pe dată tractul digestiv, scăpând încet de aerul în plus.

Răspunde cu maturitate unei remarci grosolane la adresa ta. Pentru început, nu mai scoate fum pe nări și admite că e problema persoanei în cauză, nu a ta. Apoi, dacă ești la baie, ieși din closet, mergi direct la cel/cea care te-a jignit și spune: ”Ouch. Vrei să vorbim? Aș prefera să-mi spui în față dacă e ceva care te nemulțumește la mine.”

Salvează un mobil scăpat în apă. Scoate bateria imediat. Dacă telefonul tău are un card SIM, scoate-l și îndepărtează învelișul de cauciuc care protejează sloturile de încărcare. După care poți folosi un prosop (ideal ar fi un uscător cu vid, în nici un caz un uscător de păr) pentru a șterge apa din toate crăpăturile telefonului. Nu încărca bateria până nu e complet uscată, atât intern cât și extern.

Te-a prins ploaia fără umbrelă? Curăță-ți fața cu puțină cremă de mâini sau cu un șervețel înmuiat în picături pentru ochi, pentru a îndepărta machiajul scurs. Piaptănă-ți părul și împletește-l în coadă, un look mai potrivit decât o coadă de cal. Dă-ți jos îmbrăcămintea în plus, de exemplu maieul sau lenjeria intimă. Pune-te în fața unui uscător de mâini sau șterge excesul de apă cu un prosop.

Salvează-ți dresul atunci când se rupe. O picătură de ojă de unghii incoloră la ambele capete ale găurii va împiedica să se ducă firul mai mult. Dacă s-a rupt în față, scoate-l și pune-l invers. Și dacă poți găsi un marker de aceeași culoare, desenează-ți pielea pentru a masca ruptura.

Prefă-te că îți place un cadou neinspirat. Un ”Îmi place foarte mult!” neconvingător este prea transparent. Îndreaptă atenția spre altceva, cu o replică de genul ”Wow, de unde l-ai luat?” Dacă te întreabă dacă îți place, spune ”Mă cunoști atât de bine – este un cadou atât de frumos!”

Recapătă informațiile după ce ștergi un mail important. Sună la departamentul IT ca să vezi dacă există un backup folder unde sunt păstrate mesajele înainte de a fi șterse definintiv din mail. Iar dacă îți amintești o parte din numele celui care ți-a trimis mail-ul, tastează-l în secțiunea ”Pentru” și întreaga adresă poate apărea automat.

Șterge petele de vin roșu de pe dinți. Ia o felie de lămâie și mergi la baie. Îndepărtează pulpa și curăță-ți dinții cu coaja rămasă.

Scoate-ți o așchie din deget. Dacă nu reușești să o scoți nici cu penseta, nici după ce îți bagi degetul în apă fierbinte, masează zona cu cremă sau vaselină înainte de culcare. Până dimineața, așchia își va fi făcut loc către suprafața pielii.

Ai băut mai mult decât ți-ai fi imaginat? Ronțăie câteva alune și o bucată de pâine – combinația carbohidrați/grăsimi ajută la metabolizarea mai lentă a alcoolului. După care bea câteva pahare de apă sau suc de fructe, urmate de cafea. Mănâncă chestii sărate pentru a putea să bei cât mai multă apă.

Ai crezut că o tipă este însărcinată când ea de fapt nu este? Fii directă și scuză-te astfel: ”Te rog să mă ierți, ar trebui să fiu mai atentă pe viitor”.

Găsește-ți cheile când ești grăbită. Gândește-te la ce ai făcut când ai ajuns acasă, urmărind firul întâmplărilor și controlând buzunarele hainelor pe care le-ai îmbrăcat. Dacă nici asta nu merge, ia cel mai mare magnet pe care îl ai la îndemână și vânează-le sub birou sau sub paturi – vei simți o mică atracție atunci când te apropii de ele.

Amintește-ți numele cuiva. Ia o prietenă și prezintă-i-o respectivei persoane spunând ”Vreau să o cunoști pe (inserează numele prietenei). ”Dacă tot nu-și spune numele, adaugă ”Îmi cer scuze, îmi vine întruna să-ți zic (inserează un nume la întâmplare), dar știu că nu acesta numele tău…” Când îl spune într-un final, explică-i cum că de fapt cunoști pe cineva cu numele pe care l-ai inventat pentru ea.

Refuză politicos mâncarea care nu-ți place sau pe care nu o mănânci de fel. Evită să emiți păreri preconcepute (”N-aș mânca în veci carnea unui animal drăguț!”), mai ales dacă ești oaspete acasă la cineva. Spune pur și simplu ”Arată foarte bine, dar se pare că nu rezonează prea bine cu corpul meu.” Alergiile la mâncare sunt atât de comune astăzi, încât nu cred că te vor forța să mănânci.

Scoate de pe net o fotografie jenantă cu tine. Spune că îți afectează cariera. Argumentează astfel: ”Compania pentru care lucrez nu agreează ca angajații săi să apară pe internet în astfel de posturi. Nu vreau să creez probleme, dar sunt sigură că înțelegeți de ce această poză cu mine cu picioarele în sus, făcută acum opt ani, îmi poate dăuna.”

Prima întâlnire a fost teribilă? Salutare și-un praz verde! Aruncă-ți ochii pe telefon și spune: ”Whoa, am o grămadă de apeluri nepreluate. Scuză-mă dar trebuie să văd despre ce este vorba.” După care mergi la baie sau la un bancomat pentru a scoate bani pentru partea ta din notă. Când te întorci, spune ”Îmi cer scuze, dar a intervenit ceva și trebuie neapărat să plec. Mi-a părut bine să te cunosc.” Lasă pe masă partea ta de bani și pleacă în grabă.

Îndepărtează o pată de ruj de pe o cămașă pe care ai probat-o la magazin. Aplică puțină vaselină sau balsam de buze incolor pe pată, după care șterge locul cu pricina cu un șervețel umed. Ține minte, majoritatea magazinelor au camere de luat vederi, așa că dacă nu se curăță, recunoaște-ți vina.

Scapă cu fața curată după ce cardul îți este refuzat la restaurant. Spune ”Mă scuzi un moment? Vreau să sun la bancă să văd ce se întâmplă.” Mimează o conversație la telefon, după care revino la masă și spune: ”Tocmai am trecut la plata online a facturilor și, nu știu cum s-a întâmplat, dar banca a sărit un ciclu. Îmi poți împrumuta niște bani și apoi trecem pe la mine și ți-i dau? Sau, dacă preferi, plătesc eu data viitoare.”

Ai nimerit pe profilul unui amic pe un site de dating online? Înainte ca el să-ți vadă profilul la secțiunea ”Cine mi-a vizionat profilul în ultimul timp”, trimite-i un mesaj platonic de genul: ”Ce ciudat să te întâlnesc aici… Când am dat click pe profilul tău, m-am gândit, tipul acesta îmi aduce aminte de cineva, dar nici nu mă gândeam că tu ești. Îți doresc să cunoști pe cineva extraordinar pe site-ul acesta!”

Împrospătează-te atunci când îți dai seama că ai transpirat. Dacă ești la restaurant, întreabă-l discret pe ospătar dacă poate să-ți aducă puțin praf de copt – sau, ca backup, amidon de porumb – de la bucătărie. Freacă-ți hainele cu oricare dintre cele două variante. Mai poți încerca să-ți freci interiorul bluzei cu banda parfumată dintr-o revistă.

Îndepărtează mirosul urât din baie. Ai la dispoziție următoarele variante: aprinde un chibrit, o lumânare, sau folosește spray de baie. Dacă nu ai la îndemână nici una din variantele prezentate mai sus, dă drumul la apă fierbinte în chiuvetă, pune dopul, toarnă puțin din cel mai parfumat săpun de baie pe care îl vezi în jur și lasă-l să se topească un minut.

Te-ai tăiat în timp ce pregăteai cina? Îndepărtează pata de sânge. Introdu un deget în gură și umezește-l cu salivă, după care pune-l pe pată. Va dispărea cât ai clipi. Dacă nici asta nu merge, clătește materialul în apă rece, după care aplică două-trei picături de Vanish direct pe pată.

Răspunde când ești invitată la nuntă fără prietenul tău. Nu suna cuplul cu pricina pentru a-i lua la rost. Mai bine confirmă-ți venirea cu următoarea remarcă: ”Mi-ar plăcea să vin. Mă poate însoți iubitul meu?” Menționează că, în caz contrar, înțelegi și vei veni oricum.


Comments

comments